Cucoara

Sat, reședință de comună în raionul Cahul.

Este situat la nord de orașul Cahul.

Datat documentar cu anul 1856.

Coordonate geografice: 46°03’05’’ lat. N, 28°10’07’’ long. E.

Altitudinea localității față de nivelul mării – 75 m.

Suprafaţa satului – 0,80 km², cu perimetrul de 5,48 km. Teritoriul comunei are suprafaţa de aproximativ 27 km².

Populaţia – 1203 loc. (2004), 1263 loc. (2020).

Structura etnică (2004): 91,69% români, 3,32% ucraineni, 2,49% bulgari, 2,04% ruși, 0,50% găgăuzi.

Biserica Sfântul Ierarh Nicolae (1845). Din componenţa comunei face parte și satul Chircani.

Distanţe: 18 km până la Cahul, 155 km până la Chișinău. Staţie de cale ferată la Cahul (18 km). 

Cadrul geografic. Localitatea este situată în nord-vestul Câmpiei Cahulului, de stânga văii râului Prut. Se învecinează cu satele Chircani, Larga Veche, Larga Nouă, Baurci-Moldoveni și Paicu. Relief de câmpie colinară, cu înălțimi culminante între 150 și 180 metri, cu văi și vâlcele nu prea adânci de-a lungul râurilor și râulețelor, tivite de o parte și de alta cu hârtoape și mici depresiuni înierbate. Vegetație de stepă și silvostepă, cu unele specii de plante acvatice specifice zonelor cu lacuri și bălți de luncă. Câmpurile din preajmă sunt dominate de lanuri de grâne, porumb și floarea soarelui, precum și de întinse plantații de vii și livezi.

Lunca Prutului de Jos. Foto: Alecu Reniță

Lunca Prutului, cu numeroasele sale lacuri, bălţi și gârle, bogate în tot felul de soiuri de pește și specii de păsări acvatice, au servit până nu demult drept sursă principală de susţinere a potenţialului economic al localităţilor prutene. Însă, odată cu desecarea lacurilor și bălţilor din lunca Prutului, localnicii, cu părere de rău, au fost lipsiţi de această sursă naturală de existenţă. Au rămas vii încă amintirile pescarilor în vârstă, când în ghețăriile de prin chirhanale zilnic erau depozitate tone și tone de pește, ca mai apoi peștele, proaspăt pus la gheață sau sărat și uscat la soare, să fie încărcat și dus prin sate de câmpie pentru a le varia hrana de fiece zi a plugarilor. Mai mult, carele cu pește ajungeau și în orașele mai îndepărtate, pe la târgurile și iarmaroacele din Lăpușna, Chișinău, Orhei, iar uneori și de dincolo de Prut, până la cele de la Tecuci, Focșani, Vaslui, Iași. 

Mențiuni documentare. Primele atestări documentare privind localitatea datează de la mijlocul secolului al XIX-lea, deși satul pare să fie mult mai vechi. Pe o hartă topografică din anul 1856 Cucoara figurează împreună cu satele din vecinătate Baurci, Larga Veche și Paicu. La 1878 satul avea doar 30 de gospodării ţărănești și 120 de locuitori. Despre Cucoara, care la începutul secolului al XX-lea făcea parte din jud. Ismail, cunoscutul scriitor și istoric Zamfir Arbore notează în „Dicţionarul geografic al Basarabiei” (București, 1904): sat așezat în valea Prutului, cu 52 de case și o populaţie de 390 de locuitori, ţărani români; lunca din preajma satului este inundabilă și are multe bălţi și lacuri bogate în pește. Secolul al XX-lea marchează o perioadă destul de favorabilă în istoria satului: 151 de locuitori sunt împroprietăriţi cu 696 ha de pământ arabil la reforma agrară din 1918-1924; sporește mereu numărul locuitorilor, de la 518 loc. în 1930 până la 715 loc. în 1937 și 862 loc. în 1970; iau fiinţă câteva ateliere de industrie casnică și o întreprindere piscicolă; încep să funcţioneze o școală elementară și un cămin cultural. 

Onomastică. Numele comun al locuitorilor: cucorean, cucoreană (cucoreancă); cucoreni, cucorene (cucorence). Denumirea localităţii a fost determinată la origine de prezenţa unui lac din preajma satului, căruia sătenii îi ziceau Lacul Cucoarelor și Balta Cucoarelor. Aceste denumiri încă mai stăruie în amintirea oamenilor din generaţia în vârstă. Și astăzi uneori mai rotesc deasupra satului perechi de cucoare (cocostârci), aceasta probabil tot dintr-o veche amintire, dintr-un instinct transmis de vieţuitoarele zburătoare de altădată, care își găseau sălășluire în pitoreasca luncă a Prutului. Termenul cocor (reg. cucor, cucoară) e folosit în mod obișnuit în limba română, atât în vorbirea curentă, cât și în operele literaturii artistice:
„Nu mai sunt pe luncă flori,
Văile-s deșarte,
Ţipă cârduri de cocori,
Pribegind departe”
(S. Iosif); 

„Lumina lui april veni pe aripile  cocoarelor și rândunelelor, aducând pe meleagurile noastre multe frumuseţe” (M. Sadoveanu).

Acest termen a fost folosit ca element lexical la formarea denumirii lacului (Lacul Cucoarelor), iar hidronimul, la rândul său, prin reducerea componentului Lac și singularizarea determinantului Cucoare, a servit ca bază în procesul de nominaţie a localităţii respective, formându-se astfel toponimul Cucoara. Nume proprii cu radicalul cocor (cucor) se întâlnesc destul de frecvent în onomastica românească istorică și actuală: toponime – Cocoara (jud. Ialomiţa), Cocoreni, Cucoreni (sec.XVI), Cucoara (sec. XVII); antroponime – Cocor pârcălabul (sec. XVI), Cocoran pitarul (sec. XVI), Toader Cocoranul (sec. XVII), Ionașcu Cucorea, Toader Cucoreanu (sec. XVII).

Ornamente tradiţionale la Cucoara. Foto: Dinu Rusu

Nume proprii de familie frecvente în localitate: Argint, Arnăut, Beleuță, Boișteanu, Cernicov, Cioroi, Condrea, Costileanu, Cozma, Cristian, Dandeș, Deminencu, Dragomir, Ghilețchi, Grosu, Guglea, Iuzu, Leon, Lodoșanu, Mocanu, Munteanu, Niculiță, Pascal, Pârlicasă, Roman, Sava, Schițanu, Tănase, Todos, Zorilă. Nume de locuri din hotarul satului: Barcul, Bălacea, Bălănelul, Bogatu, Budăiul, Bujorul, Cătina, Gârla Lungă, Gâscariul, Gemenea, Gherghina, Lunca, Podișul, Răcariul, Răzășia, Șomuldovu.

Monumente istorice și naturale. Pe teritoriul comunei Cucoara s-au păstrat reminiscențe ale unor civilizații străvechi, vetre ale unor așezări umane preistorice, urme de străvechi șanțuri și valuri de pământ. Un val, pe care localnicii îl numesc Troian și Valul Troian, însoțește Prutul, pe partea stângă a râului, până la Giurgiulești, începând de la Leova, unde își are început un alt val, cunoscutul Val al lui Traian de Sus, care străbate ținutul nostru spre răsărit până la Nistru. Movila cea Mare, Movila de pe Culme semnifică și ele locuri istorice, acestea servind în trecut ca puncte de observare și supraveghere asupra împrejurimilor. De pe aceste movile înalte, prin focuri aprinse, se dădea sfară în țară, adică se semnaliza și se răspândea până la domnie vestea despre năvălirea dușmanilor la hotare. Monument de cult religios Biserica Sfântul Ierarh Nicolae (1845). Rezervația peisagistică „Lunca inundabilă Cucoara”.

Personalități.

• Nicolae Pascal (1898-1967), publicist, scritor, autor de nuvele istorice, a colaborat la revista „Bugeacul” (Bolgrad). 
• Alexandru Tarlajan (n. 1952), inginer, doctor în științe tehnice, constructor-șef și șef de elaborări și tehnologii la întreprinderile din Chișinău, vicedirector al Departamentului „Moldova-Standard”, autor al mai multor lucrări științifice în domeniu.
• Vladimir Reuțchi (1968-1992), și-a jertfit viața pentru integritatea Republicii Moldova, decorat post-mortem cu Ordinul „Ștefan cel Mare”.

prof. Anatol EREMIA
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 355

Susține Natura.md: Devino Patron!