Dediţelul (Floarea Paştelui)

Dediţelul (Floarea Paştelui)

Dediţelul (Anemone pulsatilla) sau Floarea Paştelui este o plantă originală din Europa; face parte din familia Ranunculaceae. În flora spontană e întâlnită pe pajişti şi în livezile din zonele de deal şi de munte, preferă zonele deschise, cu mult soare, dar poate fi şi cultivată.
Este o plantă ierboasă, cu înălţimea de 20-30 cm, care are în pământ un rizom cărnos, puternic, din care iese tulpina. La baza tulpinii frunzele sunt dispuse în formă de rozetă şi sunt acoperite de perişori şi au despicături adânci. Celelalte frunze sunt lungi, asemănătoare unui deget (de unde şi denumirea populară de dediţel), sunt segmentate în trei şi sunt înconjurate de tulpiniţe cu flori.
Florile sunt mari, cu diametru de cca 7 cm, de culoare mov, foarte catifelate, irizate pe margini cu galben şi au formă de clopoţel.

 

Fidelă calendarului pascal

Înfloreşte în preajma sărbătorilor de Paşte, din luna aprilie până spre vară, când atât frunzele, cât şi florile emană un miros puternic dacă sunt strivite.

Un naturalist care a studiat planta timp de peste 30 de ani a observat ca Floarea Paştelui nu înfloreşte mai devreme de 16 martie, dar nici mai târziu de 22 aprilie, perioadă care corespunde
postului Paştelui, de cele mai multe ori. 

Florile asociate Sărbătorilor Pascale sunt plante tămăduitoare. În scop fitoterapeutic se utilizează partea aeriană a plantei, recoltată în martie-aprilie. Anemone pulsatilla este bogată în uleiuri volatile, acid anemonic, alcaloizi. Proprietăţile sale principale sunt: antispastic, antibacterian, sedativ, nervin. Folosite în uz intern tratează afecţiunile nervoase, dismenoreea, migrenele, infecţiile respiratorii, astmul, diareea.

În Palestina, se credea că anemonele au apărut întâia dată sub crucea lui Isus, din sângele Lui. La curtea regelui Edward I al Angliei, cu anemone se vopseau ouăle de Paşte. Există şi superstiţii legate de anemone. În Egiptul antic, această floare prevestea epidemii şi era purtată la gât sau pe braţ, ca o pavăză împotriva îmbolnăvirii. În Roma antică, se credea că anemona este înzestrată cu proprietatea magică de a alunga febra, iar mai târziu, în Europa, din anemone se făceau amulete protectoare contra molimilor. 

 

Legenda Florii Paştelui

Când Bunul Dumnezeu a făcut întreaga Sa creaţie, a împodobit toată Grădina Raiului cu flori care mai de care mai frumoase şi mai parfumate. Dacă cerul este împodobit tot cu stele, atunci şi pământul a fost împodobit cu flori. Dintre toate florile pe care Dumnezeu Le-a pus în Grădina Raiului şi care s-au răspândit apoi pe tot pământul, cu siguranţă cea mai aleasă este Floarea Paştelui sau Păştiţa. Pe cât pare de firavă şi de neînsemnată, pe atât este de suavă şi de frumoasă. Se spune despre ea că pentru o zi este regina florilor, iar acea zi este Sfânta Sărbătoare a Învierii - Paştele. Şi aceasta pentru că a fost printre martorii Învierii Fiului lui Dumnezeu. De aceea are şi haina strălucitoare alb-gălbuie, asemenea luminii.

Atunci când Domnul Iisus Hristos fusese răstignit şi era dus către mormânt, tot drumul era presărat cu nişte floricele mohorâte ce plângeau alături de femeile mironosiţe. Atunci una dintre ele a cules un bucheţel şi l-a pus la intrarea în care era săpat mormântul. Intrarea în mormânt fusese acoperită cu o piatră mare, ce nu putea fi urnită din loc. Nimeni nu văzuse atunci acele flori mititele, firave şi neluate în seamă (aşa cum nici Hristos nu fusese luat în seamă de cei care ar fi trebuit să recunoască în El pe Fiul lui Dumnezeu), prinseseră rădăcini şi străjuiau la rândul lor piatra de la uşa mormântului. Alături stăteau ostaşii care erau puşi să păzească mormântul. Dar cum în miez de noapte piatra s-a dat la o parte şi Fiul lui Dumnezeu, care a biruit moartea, a înviat şi o lumină mare s-a ivit la uşa mormântului, floricelele firave ce parcă plângeau, au devenit deodată strălucitoare şi vesele, mărturisind şi ele Învierea, împreună cu îngerul ce se afla şi el chiar lângă mormânt.

De atunci, o dată pe an, printre suratele lor, în noaptea cea sfântă a Paştelui, pline de strălucire, aceste flori ,,cântă” şi ele - Hristos a Înviat! - şi, după ele întreg neamul florilor, ce ne încântă ochii şi sufletul cu frumuseţea şi cu parfumul lor. Şi tot de atunci, aceste flori galbene sau albe ca lumina Învierii, se numesc Florile Paştelui sau Păştiţe.