Oaspeţii primăverii: cocostârci sau cocori

Primăvara vine cu pași repezi și nu se sperie de vremea mohorâtă sau temperaturile fluctuante. Păsările încep să sosească, spre fericirea și bucuria oamenilor care le așteaptă. De obicei, primele venite sunt berzele/ cocostârcii și rândunelele, cunoscute ca vestitori clasici ai primăverii.

Oaspeţii primăverii: cocostârci sau cocori
Sursă ilustrație: Atlasul păsărilor de interes comunitar din România

Alături de rândunică, barza/cocostârcul este cea care vine la noi cu o precizie de calendar. Numai că multă lume încurcă aceste păsări cu cocorii. Drept urmare, am hotărât să fac dreptate acestor două specii de păsări, atât de îndrăgite dar atât de puţin cunoscute.

Cocostârcul (Ciconia ciconia) vine primăvara, în aceeași localitate, la același cuib. E practic vecinul nostru. Aproape fiecare sat se poate mândri cu un astfel de locatar, iar locul unde a decis să cuibărească e înconjurat de respect și dragoste.

Cocostârc/ barză albă (Ciconia ciconia). Credit foto: Cristina Kifa

Celălalt, cocorul (Grus grus), este numai în treacăt, în migrație, primăvara și toamna. Această pasăre cuibărește tocmai în partea nordică a continentului european, în special țările scandinave, țările baltice, Belarus și Rusia.

Cocor (Grus grus) fotografiat în Croația. Photo credit: József Gergely

Aceste două specii nu sunt nici pe departe înrudite. Cocostârcul face parte din ordinul Ciconiiformes, laolaltă cu stârcii și lopătarii. Cocorii, pe de altă parte, fac parte din ordinul Gruiiformes, fiind rude cu lișițele, găinușele de baltă și cresteții. Faptul că aceste două specii se aseamănă fizic este explicat prin evoluția convergentă: apariția în mod independent a unor caracteristici similare în organisme care se trag din linii descendente diferite. Acest lucru se datorează în mare parte habitatului de trai și stilului de viață. De exemplu, rața și lișița reprezintă un caz elocvent. Sunt două păsări înrudite foarte de departe, dar arată aproape la fel pentru că ambele s-au adaptat mediului acvatic și au căpătat acea formă a corpului care le face ușor confundabile. Același lucru s-a întâmplat și în cazul cocostârcului și al cocorului. Ambele specii preferă să trăiască în zone umede și au aproape aceleași preferințe de mâncare. Numai că în timp ce cocostârcul a venit mai aproape de om și a găsit că peisajul rural e foarte potrivit pentru necesitățile sale, cocorul a preferat să rămână în bălți și mlaștini întinse, acolo unde găsește condiții bune pentru a cuibări pe sol.

Cocostârcul e oarecum învățat cu tot felul de temperaturi, din acest motiv este răspândit pe aproape tot continentul european, pe când cocorul adoră locurile unde verile sunt mai răcoroase.

Cocorii erau cândva foarte răspândiți, dar numărul lor a început să scadă continuu din cauza degradării habitatelor naturale. Este vorba în special despre mlaștinile care au fost asanate (s-a înlăturat surplusul de apă) și care ar fi fost casa preferată de sute sau mii de perechi de cocori.

Forma corpului e relativ asemănătoare: ambele specii au ciocul, gâtul și picioarele lungi. Dar, există și multe diferențe de aspect între cocostârci și cocori. La cocostârc, penajul este aproape în întregime alb, cu penele de la aripi negre. Adultul are ciocul și picioarele de culoare oranj-roșu, culoare datorată carotenoizilor din alimentele cu care se hrănește. Puii și tinerii au ciocul și picioarele gri. Cocorul este la fel de mare ca și cocostârcul, doar că penajul este de un gri-cenușiu pe tot corpul. Fruntea și partea din față a gâtului este de culoare neagră, iar în creștet are o pată de culoare roșie. Griul este mai intens pe spate, iar partea din față, pieptul și aripile, sunt de un gri mai pal. Juvenilul are vârfurile penelor de un cafeniu-gălbui, nu are acel contrast între gri și negru, cum are adultul.

Chiar și zborul lor e diferit. Berzele zboară de obicei folosind curenții de aer calzi, planând și dând încet din aripi și schimbând periodic curenții de aer ascendent. Cocorii zboară deseori în formație de V, ca un șirag de mărgele, delegând câte un șef responsabil de orientare.

Cocostârcii nu pot emite sunete, în schimb își lovesc de repetate rânduri mandibula de maxilar, producând un zgomot apropiat de cel al toacei (din acest motiv este numit „clămpănit”). Cocorii, pe de altă parte, au un sunet foarte tare, asemănător trâmbiței, care poate fi auzit de la distanțe foarte mari. În trecut, când stoluri mari de cocori treceau peste țara noastră, oamenii din sate auzeau sunetele emise de ei și interpretau acest lucru ca pe un semn al primăverii. Din acest motiv, cocorii au ajuns în folclorul nostru să aibă identitate de vestitori ai primăverii, alături de cocostârci.

Sper că informațiile prezentate vor descâlci confuzia, agravată de unele surse media sau de oameni neștiutori.

 

Silvia URSUL