Covorul liturghie
natura.md
Apr 28, 2023 09:58
1192
0
De 9 ani văd scoarțe basarabene și încerc să deslușesc logica omului care le-a țesut, a omului de altădată. Evident, ei aveau o cu totul altă percepție despre viață, iubeau frumosul și sacrul, de aceea au ales să se înconjoare de mult simbolism lucrător. Mintea omului are o percepție extrem de limitată despre ce înseamnă această realitate, de multe ori ne scapă și sensul existenței, și când omul se împotmolește în cotidian și se simte osos, cărnos, bolovănos, stors emoțional și începe să zădărnicească lucrurile, caută ce e în dedesubtul acestui miracol, numit viață.
Abia atunci, într-un mod cu totul paradoxal, Dumnezeu se revelează, și această ființă fragilă, bicisnică numită om, primește conștiința sinelui desprins din VEȘNICIE, și produce, prin prisma ocupațiilor sale, diferite forme de exprimare, care în sine, redau aceeași informație. Despre covorul-liturghie vorbesc când sunt întrebată, este interpretarea mea, dar oricine poate vedea o cu totul altă poveste în grafica acestuia.
Slavă lui Dumnezeu pentru miracolul diversității! Acest covor se dezvoltă în trei registre, trei teme ample, pe care se bazează întreaga logică a existenței terestre: comunicarea, prinosul și comuniunea. Partea de sus ne oferă comunicarea, intenția, momentul dinaintea creației, două entități și un duh înaripat, aflate într-o intimitate desăvârșită, într-un moment al reflecției, al sfatului, redate printr-o compoziție închisă, adusă spre interior, spre sine, restrânsă, autosuficientă, echilibrată, aproape simetrică.
Centrul este dominat de momentul prinosului, al jertfei și al nașterii. Logica simetriei este perturbată de vibrația și lucrarea Duhului, aflat în toate cele trei registre de fiecare dată primenit; constituit din romb, care în conștiința țăranului semnifică geneza, nașterea, mereu înaripat, într-o dinamică descendentă, dar cu o grafică mereu ascendentă, cu aripile îndreptate sus! Sus, unde ne invită Domnul să avem inimile.
Cea mai interesantă ipostază a duhului o regăsim tocmai în acest registru, unde celelalte două personaje divine se împărtășesc tocmai din acest duh, astfel, făcând trimitere la prinosul, jertfa ca soluție a transfigurării sinelui. Totuși, centrul compozițional al acestui registru, dar și al întregii scoarțe ne oferă o Treime nedespărțită, nealterată, desprinsă din același trunchi, redată printr-un pom cu trei ramuri, îmbrățișat de o glastră triunghiulară, cu vârful îndreptat spre pământ, spre creație, spre materia care se amplifică, înflorește, prosperă.
Ca rezultat al jertfei, dualitatea generează un alt șir de entități, interconectate, interdependente, complexe, dinamice, vibrante, înaripate, egale ca forță și amploare grafică; astfel, compoziția se deschide și se amplifică. Partea de jos este despre comuniune, un moment al reîntregirii, contopirii desăvârșite, creația se micșorează ca amploare, se multiplică, dar e purtătoare de duh, s-a transfigurat, și a fost cu totul absorbită, îmbrățișată de Treimea Divină, de ceruri.
Acum întrebați-vă cam cum s-a putut întâmpla ca o țesătoare simplă, dintr-un sat basarabean, să redea o poveste cu o asemenea încărcătură, cam ce pregătire, estetică, filosofică, ar fi putut să aibă un astfel de personaj? Cam cât de simplu sau sofisticat poate fi un astfel de om? Sau totul e o întâmplare, un exercițiu estetic? Scoarțele despre care am vorbit sunt basarabene și se găsesc în patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău.
Autor: Victoria GORENCU
Susține Natura.md: Devino Patron!
