Devino Patron!

Victor Melnic și farmacia lui verde din satul Dobrogea

Victor Melnic și farmacia lui verde din satul Dobrogea

Industria plantelor medicinale este una înfloritoare la nivel mondial. Aproape 70% dintre persoane aleg să se trateze de unele afecțiuni ușoare sau medii cu tratamente naturiste. Moldovenii, la rândul lor, au început să înțeleagă beneficiile acestora și să se reorienteze tot mai mult către consumul de ceaiuri și produse farmaceutice din plante.

Un exemplu frumos în această nișă vine din partea lui Victor Melnic, doctor în științe biologice. De mai bine de 8 ani, Victor cultivă o mică oază de plante medicinale și aromatice pe dealurile din satul Dobrogea, la 19 km de Chișinău. La ora actuală, cele 2 hectare de teren agricol sunt acoperite cu peste 60 de tipuri de plante vindecătoare și aromatice, printre care melisă, mentă, trandafir, levănțică și siminoc italian.

Plantațiile familiei Melnic sunt cultivate în regim de agricultură ecologică, fără erbicide, doar cu îngrășăminte naturale. De asemenea, plantele sunt crescute și culese manual, fără echipamente agricole. Iar pentru ca tabloul să fie complet, a fost amenajată și o hală de uscare naturală cu scânduri de lemn, în locul foliilor de plastic folosite industrial, pentru ca frunzele și florile să rămână vii.

Victor Melnic visează ca ramura plantelor vindecătoare să prindă teren și să prospere în R. Moldova – nu doar în agricultură, ci și în medicină. Mai ales că, așa cum ne spune acesta, cererea de materie primă din R. Moldova pe piața internă și europeană este în continuă creștere. 

 

Din laborator direct în câmp

Mă numesc Victor Melnic, doctor în științe biologice. Sunt șeful Laboratorului de biochimie a plantelor din cadrul Universității de Stat și activez, totodată, în calitate de președinte al Asociației Cultivatorilor de Plante Aromatice din Republica Moldova.

Ca biolog, cât și ca cercetător științific, m-a pasionat foarte mult acest aspect al plantelor cu beneficii asupra sănătății. Le-am studiat bine timp de 20 de ani și am hotărât să le introduc și în cultură, ca o mică afacere.

Aș spune că 50% din activitatea mea profesională o desfășor în oraș, în laborator, iar jumătate din activitate are loc pe teren. În cadrul Laboratorului de biochimie a plantelor de la Universitatea de Stat, mă ocup cu selecția, analiza biochimică și introducerea în cultură a plantelor.

Suntem, practic, înrudiți și cu solul, dar și cu știința – din câmp luăm plantele, ca să le analizăm în laborator.

 

Farmacia verde din Dobrogea

Chiar din prima zi, am simțit aici [pe terenul din s. Dobrogea, n.r.] o energie pozitivă. Am luat un sector, apoi două, apoi trei, până am ajuns la 2 hectare de pământ.

În total, cultivăm aici în jur de 60 de specii de plante.

Aici noi avem, practic, toate condițiile: avem răsărit, avem apus, avem atât înclinație vestică, precum și sudică. De aceea, am selectat un spectru de plante cu diferite condiții. În partea de jos este mentă și melisă. Trandafirul este poziționat la nivel mediu, apoi, ridicându-ne pe pantă, avem levănțică, avem sovârv italian – unele din plantele cele mai rezistente la secetă.

Fiecare plantă are perioada sa de recoltare. De exemplu, trandafirul se recoltează începând cu ora 04:00-05:00, până la răsăritul soarelui. La polul opus, dacă să vorbim despre sunătoare sau levănțică, acestea se recoltează începând cu ora 11:00 și până la 16:00-17:00, pentru o acumulare mai înaltă a principiilor active.

 

Afacere de familie în stil eco

Plantele cultivate aici [în s. Dobrogea, n.r.] sunt crescute în regim ecologic. Noi nu folosim îngrășăminte chimice, nu folosim erbicide și totul este prelucrat mecanic.

După recoltare, plantele sunt ambalate în saci sau cutii de hârtie și depozitate în uscătoria naturală, cu umiditate controlată. Mai departe, sunt procesate și mărunțite manual, iar în final, sunt vândute producătorilor care fac ceaiuri sau direct la piață.

Practic, în munca aceasta este implicată toată familia. Lucrările tehnologice sunt efectuate de către tata, feciorul se ocupă de marketing și vânzările, soția tot cu vânzările, iar mie îmi revin anumite lucrări specifice de cultivare și selecționare a plantelor.

Sunt bucuros de ceea ce obțin și lucrăm mai departe ca să dezvoltăm și să valorificăm aceste plante. Îmi depun energia mentală și fizică și primesc înapoi sănătate și poftă de viață.

 

Sănătate în biodiversitate

Există în jur de 600 de specii de plante medicinale studiate, dintre care aproximativ se întrebuințează pe larg în industria farmaceutică, inclusiv cea din R. Moldova. Dacă vorbim de sectorul de cultură agricolă, se cultivă în jur de 12-13 specii. La noi în țară, cele mai largi suprafețe le revin Salviei sclarea, folosită la extracția de uleiuri eterice, și levănțicăi, atât de populară.

Moldova are condiții prielnice pentru cultivarea plantelor medicinale, însă diversitatea acestui spectru de plante la noi în țară este slab valorificată.

 

Medicina plantelor e de viitor

Secolul XXI este secolul fitoterapiei. Zi de zi și lună de lună, observăm că populația tot mai mult caută produse ecologice, naturiste, începe a se gândi la sănătate. Dar sănătatea unde-i?

Sănătatea e în produsele vegetale și în plantele medicinale.

Observăm că medicamentele chimice tratează una, dar distrug trei. De aceea, pledez pentru o medicină naturistă oficială, să fie deschise specializări în acest domeniu și să se acorde autorizații de deschidere a farmaciilor naturiste.

 

Un vis pentru Moldova

Visul meu pentru Moldova este să văd cât mai mulți producători din țară că își aleg nișa în domeniul cultivării plantelor medicinale și că își dezvoltă afacerile în acest domeniu. Este o afacere de viitor, cu beneficii și cu o taxă de valoare adăugată ridicată, iar roadele încep a fi culese din al treilea an.

Țările europene atrag tot mai mult atenția către Moldova pentru procurarea materiei prime, deoarece este cea mai calitativă și ecologică.

 

A consemnat: Clara Abdullah

#PoveștiDinECOmunitate – Despre campanie

Noi aici, la EcoPresa, avem un privilegiu pe care nu-l ascundem: acela de a cunoaște oamenii din comunitatea eco a Moldovei, fiecare cu povestea, pasiunea și îndeletnicirea lui. De la un timp, ne tot bate un gând: ce-ar fi să împărtășim privilegiul și să „dăm cuvântul” acestor oameni cu inima verde?

Prin campania #PoveștiDinECOmunitate, vrem să aducem în prim-plan un alt fel de eroi decât suntem obișnuiți să vedem. Sunt oameni ca noi și ca voi, care dau o față umană practicilor sustenabile și ne arată cât e de ușor să fii prietenos cu mediul. Lasă-te inspirat/ă și următoarea poveste din ECOmunitate poate fi cea a ta!

#PoveștiDinECOmunitate — o campanie de suflet marca Ecopresa.md, cu sprijinul Suediei.

 

Susține Natura.md: Devino Patron!