FLAMURA TRICOLORĂ DE LA TIRASPOL

FLAMURA TRICOLORĂ DE LA TIRASPOL
Mihai Coşcodan

Pentru mine, cei câţiva deputaţi români din Primul Parlament, care trăiau în stânga Nistrului şi cunoşteau pe propria piele realităţile înfiorătoare din Transnistria, aveau însemnele unor luptători încercaţi şi vrednici. Le purtam respectul pentru felul lor de a şti să supravieţuiască şi să reziste într-o regiune, în care nu exista un delict mai grav decât să îndrăzneşti să-ţi păstrezi limba maternă, identitatea şi fiinţa naţională.

Tiraspolul părea mai mult o cazarmă militară, decât un oraş civil, iar străzile pestriţate cu patrule în uniforme îţi lăsau impresia că te afli într-o zonă ocupată. Unica instituţie, care trăia după alte reguli decât cele cazone şi emana lumină, tinereţe, veselie şi libertate, era Universitatea, cam singurul loc din urbea înstrăinată, unde limba română mai păstra focul din vatra veche, strămoşească. Îmi dădeam seama prin ce constrângeri şi presiuni trece Universitatea ca să-şi menţină o parte din facultăţi şi catedre în limba ignorată şi urâtă de autorităţile sovietice. Personal, consideram Universitatea o insulă românească, o flamură tricoloră, iar corpul didactic, împreună cu studenţii moldoveni, un contingent de patrioţi, care aveau misiunea să păstreze şi să perpetueze fiinţa naţională a Transnistriei noastre, părăsită şi uitată de Chişinău. Poate, din aceste considerente, am trăit o bucurie aparte, când în luna aprilie 1990 l-am întâlnit în Parlament pe Mihail Coşcodan, rectorul Universităţii din Tiraspol, pe care l-am şi invitat să facă parte din Comisia Ecologie, propunere primită de Domnia sa cu plăcere.

În Primul Parlament se dădeau lupte grele între ideologia criminală şi dreptul popoarelor subjugate la suveranitate, între dictatură şi democraţie, între întuneric şi lumină, între tiranie şi libertate. Vocea fiecărui deputat avea puterea unui clopot, care se auzea pe tot întinsul Basarabiei deşteptate, iar votul fiecăruia dintre noi putea să încline balanţa spre totalitarismul comunist sau spre o societate liberă şi deschisă. În acele confruntări dure, ideologice, când imperiul aştepta momentul să provoace o baie de sânge şi să reîntoarcă popoarele sub talpa Moscovei, se vedea cine şi ce reprezintă cu adevărat, cine şi în ce măsură pune interesul poporului mai presus de salvarea individuală. Oricât de îndepărtate ar fi acele timpuri de confruntări acerbe, îmi amintesc multe episoade frumoase şi pot să confirm că deputatul Mihail Coşcodan în timpul bătăliilor decisive a fost permanent cu poporul său şi a apărat cu cinste şi demnitate neamul românesc. Când intervenea de la microfonul din sală sau de la tribuna centrală se ferea să se lustruiască pe sine, aducea argumente convingătoare şi pleda pentru cauza comună. Avea o modestie înnăscută şi evita să intre în polemici provocatoare sau în scandaluri televizate.

În comisia ecologie s-a implicat plenar, ca un foarte bun specialist şi a avut o contribuţie importantă la crearea Autorităţii Centrale de Mediu şi a cadrului juridic naţional. Ne-a susţinut cu argumente ştiinţifice, când am propus conceptul modern de organizare teritorială conform ecosistemelor naturale, nu principiilor perimate de ordin administrativ. Ne-a ajutat să promovăm hotărâri foarte îndrăzneţe, precum ar fi formarea unor rezervaţii naturale noi şi extinderea în mod accelerat a ariilor protejate de stat, care în 1990 nu acopereau nici un procent din teritoriul R.Moldova. În cadrul comisiei adeseori, în polemicile ecologiştilor cu agrarienii şi nomenclatura de partid, opinia lui Mihai Coşcodan dădea câştig de cauză unor proiecte de importanţă majoră ca, de pildă, extinderea suprafeţelor împădurite sau crearea perdelelor forestiere de protecţie.

Înclin să cred că Mihai Coşcodan, venind în Parlament dintr-o regiune năpăstuită şi dublu ocupată (pe lângă regim, am în vedere şi armata a 14-a) ca Transnistria, a trecut prin foarte mari frământări lăuntrice până s-a afişat deschis că face parte din batalionul de elită al deputaţilor români. Însă, chiar dacă avea în spate Universitatea din Tiraspol cu mii de studenţi şi profesori, a ales să nu se ascundă şi să-şi facă publică opţiunea. Omul îşi cunoştea valoarea şi rostul şi dorea să contribuie zi de zi, împreună cu deputaţii români din Primul Parlament, la apropierea orei libertăţii – desprinderea şi ruperea definitivă de imperiul răului. Sunt convins că la 27 august 1991 Mihai Coşcodan s-a întâlnit cu istoria şi cu destinul său -- el votează Declaraţia de Independenţă şi în numele zecilor de mii de transnistreni, pe care i-a instruit şi i-a iubit din toată inima.

Anii se duc şi vin, dar faptele frumoase ale oamenilor cu chipul de lumină rămân în Cartea de Aur a neamului românesc. Numele lui Mihai Coşcodan a devenit parte din istoria renaşterii naţionale şi rămâne a fi sinonim cu flamura tricoloră din sufletul profesorilor şi studenţilor de la Universitatea din Tiraspol. 


Alecu Reniţă,
deputat în Primul Parlament,
vice-preşedinte al comisiei parlamentare de ecologie