De ce nu mai auzim cucul cântând?
Când vine la noi, la jumătatea lunii aprilie sau începutul lunii mai, cucul își anunță prezența cu un cântec scurt și puternic, care a inspirat mulți ceasornicari. E vorba de bine-cunoscutul sunet di-silabic „Cu-cu!” pe care masculul îl lansează ori de câte ori are ocazia – e practic pasărea care-și cântă numele!
Acest cântec vesel ne acompaniază zilele de primăvară și vară, și în multe surse folclorice din diverse țări cucul face parte din garnitura completă a păsărilor fără de care nu poate fi conceput acest sezon frumos în emisfera nordică.
Zilele de vară trec una după alta, aduc cu ele toropeală și după-amiezi leneșe. Ne pomenim într-o zi că nu mai auzim cântecul cucului. A tăcut, dar de ce? Oamenii de la sate au observat că în preajma sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel nu se mai aude cucul. Evident, acest lucru nu se întâmplă la o dată fixă, mai ales dacă luăm în calcul faptul că în unele regiuni din spațiul românesc Sfinții Petru și Pavel sunt sărbătoriți pe data de 29 iunie, iar în altele – pe data de 12 iulie - așa cum se întâmplă în Republica Moldova. Dar evenimentul religios vorbește de un ciclu firesc al naturii: acela al încheierii unui sezon. În cazul cucului – se încheie sezonul de cuibărire.
Cucii, după împerechere, nu mai cântă și trăiesc singuratici pe unde apucă. Așa cum știți, această pasăre nu își construiește un cuib ca păsările normale, nu-și clocește ouăle și nu-și crește puii. A recurs la o soluție mai simplă: păcălește alte păsări să-i aibă grijă de urmași, fenomen care în jargon științific se numește parazitism de cuib. Când vine vremea, femela își depune ouăle, pe furiș, în cuiburile unor păsări, care nu observă diferența dintre ouăle proprii și cele ale intrusului. După acest pas important, cucii și-au terminat treaba, nu-i mai reține nimic la noi. Sunt liberi să plece, întrucât nu au obligații parentale, spre deosebire de victimele lor. Drept pentru care se aștern la drum și zboară tocmai în Africa subtropicală.
Cucul - Cuculus canorus. Foto: Vitalie Ajder
Iată de ce cucii adulţi sunt printre primii oaspeţi de vară care pleacă de la noi. Majoritatea părăsesc Europa în luna iulie. Până ne părăsesc, mai scapă câte un „Cu-cu!” uneori, dar în restul timpului stau tăcuți pentru că nu mai au motiv să-și caute partener. De obicei migrează singuri și mai rar în grupuri mici, așa că oamenii nu-i pot vedea când aceștia pleacă.
Dar ce se întâmplă cu puiul rămas în cuibul păsărilor păcălite? El iese primul din ou și, încă orb și golaș, având o sensibilitate foarte mare a spatelui, aruncă din cuib tot ceea ce îl irită - adică celelalte ouă sau puișorii gazdei. Rămas singur, se bucură de toată atenţia părinţilor adoptivi, care îi aduc neobosit mâncare. Așa se face că puiul de cuc crește repede, ca viteazul din poveste, și-și întrece părinții (adoptivi) în dimensiune de vreo 5 ori.
După ce a crescut suficient de mult, puiul pleacă și el în migrație, cu o lună mai târziu decât părinții săi biologici, dar nu se întâlnește niciodată cu aceștia. Este fascinant faptul că tânărul va găsi fără probleme drumul către Africa, în ciuda faptului că nu a fost niciodată acolo și că nimeni nu i-a arătat traseul.
Din păcate, nu se cunosc foarte multe despre rutele de migraţie ale cucilor. Probabil călătoresc prin Europa centrală, spre sudul Italiei, unde se hrănesc o perioadă, înainte de a zbura spre Africa subtropicală sau în savane. Odată ajunși acolo, cucii nu cântă, așa că majoritatea trec neobservaţi în toate cele 9 luni petrecute pe continentul african. Odată cu primele semne de primăvară din Europa, cucii fac drumul înapoi, astfel încât într-o dimineață senină de primăvară îi vom auzi iarăși prin crânguri, poieni sau margini de pădure.
Silvia URSUL
Susține Natura.md: Devino Patron!