Orașul în tangou cu Neva

Orașul în tangou cu Neva
Emblema Sankt Petersburgului - fortăreaţa Petru şi Pavel. Foto: Sorenela Reniță

Undeva, în nord-estul continentului european, o fostă capitală rusească nu prea are somn câteva luni pe an, iar alte câteva le petrece cu resurse foarte limitate de vitamina-soare. În pofida aspectului dat, Sankt Petersburgul strălucește din plin și e argint-viu. Sau, în cazul lui, mai degrabă aur, căci straiele-i sunt decorate preponderent în culoarea acestuia și, adesea, chiar poleite cu metalul prețios propriu-zis. 

Totuși, afirmațiile nu trebuie lăsate fără argumente concrete. Prin urmare, deși vizibilitatea este un pic redusă din cauza ploii, iar frumusețea împrejurimilor orbește indiferent de condițiile meteorologice, haideți să înaintăm prin „camerele” orașului, ca și cum le-am cutreiera pe cele ale Ermitajului (deși ne-ar lua aproximativ câteva sute de articole să le dăm de „capăt” amândurora). Așadar, fiindcă am menționat acest prestigios complex muzeal compus, de fapt, din cinci clădiri interconectate – Micul Ermitaj, Vechiul Ermitaj, Noul Ermitaj, Teatrul Ermitajului, Palatul de Iarnă (reședința de cândva a țarilor) – ar fi, probabil, indicat să începem călătoria chiar din Piața Palatului, unde se află acest Louvre al Federației Ruse. Inevitabil, datorită înălțimii și poziționării centrale, ne sare în ochi Coloana lui Alexandru I, lucrarea arhitectului francez Auguste de Montferrand, responsabil, de asemenea, de proiectarea Catedralei Sfântului Isaac și a monumentului dedicat lui Nicolae I din fața lăcașului, o statuie ecvestră care se sprijină doar în două puncte (picioarele din spate ale calului). 


Monumentul dedicat lui Nicolae I. Foto: Sorenela Reniță

 

Trecem și noi în „galop” pe lângă Arcul de Triumf, ca să ajungem la bulevardul Nevski, care, fiind o arteră a lui Peter, pulsează energic aproape la orice oră. Cu toate acestea, reușim, să ne strecurăm treptat printre ceilalți turiști, mulți dintre ei pierduți în „hieroglifele” alfabetului chirilic, cuvintele care-ți înnoadă limba și opulența arhitectonică din jur. Unii se și împiedică în alții de atâta mirare. N-ai cum să nu-i înțelegi, căci oriunde ți-ai întoarce privirea, ai ce admira. De exemplu, numai adineaori, la Podul Verde ni se prezenta pe dreapta Palatul Stroganov. Și uite că, 3-5 minute mai târziu, se ivește Catedrala Kazan, iar pe stânga, după Podul Italian, în depărtare, se zăresc cupolele multicolore decorate cu mozaicuri de dimensiuni mari ale Bisericii Mântuitorului, ridicată pe locul asasinării lui Alexandru al II-lea. Cea din urmă, amintește de Catedrala Sfântului Vasile din Moscova, fiind într-un stil arhitectural mai diferit (tradițional) de imaginea generală a Sankt Petersburgului, unde neoclasicul și barocul se simt ca la ele acasă.


Au Pont Rouge. Foto: Sorenela Reniță


Catedrala Kazan. Foto: Sorenela Reniță

 


Celebra Biserică a Mântuitorului. Foto: Sorenela Reniță

 

Deseori, te vei surprinde comparând acest oraș cu altele. Poate că nici nu e atât de neașteptat, ținând cont și de faptul că o parte dintre arhitecții săi au fost străini – italieni, francezi etc. (Antonio Rinaldi, Jean-Baptiste Vallin de la Mothe, Giacomo Quarenghi, Carlo Rossi), dar și că multe dintre denumiri fac trimitere la diverse culturi. Am citit, nu de puține ori, că este asemuit de vizitatori cu Amsterdamul. Personal, sunt de acord cu cealaltă paralelă – „Veneția Nordului”. Canalele sunt mult mai largi decât în capitala olandeză. Dar, să ne convingem singuri cum stau…vaporașele. Pardon, lucrurile. Să profităm, totodată, de cerul care s-a înseninat. Un Petersburg mohorât e deosebit de frumos, dar despre un Petersburg însorit ce am mai putea zice? Ne îmbarcăm de la Podul Anichkov pe râul Fontanka și mai departe absorbim prospețimea „cascadei” de clădiri care-ți fac ziua mai luminoasă (câteva obiective de pe drum: Palatul Beloselski-Belozerski, Biblioteca Maiakovski, Catedrala Sfintei Treimi etc.). Luând calea apelor râului Moika, ajungem, ulterior, pe Neva, unde ne reîntâlnim, din alt unghi, cu turcoazul Palat de Iarnă. Descoperim, totodată, „originile” orașului – fortăreața Petru și Pavel (opera arhitectului elvețian Domenico Trezzini). De aici, în secolul al XVIII-lea, a pornit povestea sa de viață. Apropo, centrul istoric e inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO începând cu 1990. 


Bijuteriile arhitecturale ale Petersburgului văzute de pe canalele oraşului. Foto: Sorenela Reniță

 

Revenim pe râul Fontanka și, în scurt timp, închidem „cercul”, întorcându-ne la locul îmbarcării. Înainte de pod, însă, pe dreapta, apare palatul Șuvalov, care găzduiește, în prezent, muzeul Fabergé. După o asemenea călătorie prin orașul care înglobează mai multe orașe, această ultimă piesă de puzzle, mă face să mă gândesc la Sankt Petersburg și ca la o matrioșcă, dar formată din ouă Fabergé nu doar de diferite mărimi, modele, ci, respectiv, și perioade istorice.

O matrioșcă Fabergé așezată la fereastra ce dă înspre Europa. 

P.S. Petersburgul nu este impresionant doar la suprafață, ci și în galeriile subterane. Stațiile de metrou, precum Avtovo, par a fi niște săli de bal.


Sorenela RENIȚĂ

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 343