Maria Drăgan – strălucitorul și efemerul meteorit

Frumoasa, charismatica și talentata interpretă de muzică populară Maria Drăgan, pe care o asemăn unui meteorit strălucitor care a ars o fracțiune de secundă, s-a născut în 1947 în satul Bălăurești, raionul Nisporeni.

Maria Drăgan – strălucitorul și efemerul meteorit
Maria Drăgan

Cei care și-au ațintit ochii la frumusețea acestei lumi au reușit să-i observe strălucirea. Ceilalți, care au clipit un pic sau n-au fost atenți, au pierdut-o, au rămas să caute dâra de emoție și tristețe păstrată de cei care au fost martori la fenomenul Maria Drăgan.

Era mezina unei familii cu șase copii și venea dintr-un neam cu o bogată tradiție a cântecului, dansului, meșteșugului. La 17 ani a devenit elevă la Școala medie de muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău. În 1965 a intrat în formația lui Isidor Burdin (lăutar și violonist de excepție) și a plecat într-un turneu în Italia, iar în 1966, la reîntoarcerea în țară, a intrat într-un ansamblu tineresc de estradă. Au urmat apoi orchestrele „Mugurel”, „Lăutarii” și „Bucuria”. Indiferent de colectivele artistice pe unde a poposit, a reușit să-și farmece colegii și ascultătorii. Se spune că avea o memorie impresionantă, fiind capabilă să țină minte circa 500 de cântece, multe aduse din Bălăureștiul natal sau preluate de la alte nume grele ale muzicii populare românești (Maria Tănase, Ioana Radu). Vocea-i plină, clară și puternică, alături de ținuta ei elegantă și sprintenă, îi hipnotiza și îi atrăgea pe toți. În anii ei de glorie a vrăjit săli întregi în cadrul turneelor prin satele Moldovei sau prin alte republici din Uniunea Sovietică. Magnetismul ei îi aducea la picioare fani, cadouri și plecăciuni, dar i-a atras și mizerii din partea breslei, în principal din partea colegilor care se simțeau eclipsați de succesul ei și care, probabil, s-au simțit ușurați când declinul marii artiste a bătut la ușă. Când tuberculoza a început să-i fure din voce, Maria Drăgan avea abia 30 de ani. Boala a consumat-o și a îndepărtat-o de scenă, iar unii susțineau că dispariția din viața publică i-a fost înlesnită și de niște personaje stranii, discrete, care apăreau lângă ea înainte de concerte și îi făceau cinste cu băuturi alcoolice, încurajând-o subtil să pornească pe calea alcoolismului. Bolnavă, neputincioasă, rămasă fără sprijin și fără înțelegere, interpreta s-a autoexilat în satul natal, unde a rămas să locuiască alături de mama ei. În timp ce unii se întrebau pe unde a dispărut marea artistă, alții se bucurau de locul rămas liber sub reflectoare. În anii petrecuți în satul natal, mai ales după ce și-a revenit din boală, a avut câteva încercări de a reveni la Chișinău, dar s-a lovit de multe priviri reci, de regrete superficiale și de tăceri care îi comunicau că scena nu-i mai aparține. A preferat să se retragă și să nu lase nici o urmă. S-a întors resemnată în satul natal, a lucrat la câmp, a decis să se îngroape în uitare și să trăiască din amintirile gloriei de odinioară. Abia în 1986 jurnalistul Gheorghe Budeanu a găsit-o în grădina ei de acasă, culegând struguri în întunericul serii. Au stat de vorbă pe îndelete, și-au amintit de oameni și întâmplări, Maria i-a cântat din suflet și i-a explicat deciziile ei de viață: „Măcar îmi pare bine că în viaţa asta a mea tulburată, dureroasă, dar şi frumoasă, mi-am spălat faţa cu apă din Baical şi Balaton. Acum pot să stau liniştită şi pe malul iazului din grădina mea, care, să-ţi spun drept, îmi place mult”.

După discuția cu Maria Drăgan, Gheorghe Budeanu a pus la punct un plan pentru a o aduce pe marea artistă înapoi în fața publicului. Vroia să o aducă la Chișinău, să o ajute să-și recapete ținuta scenică de altădată, convins că talentul ei înnăscut va face restul. Din păcate, femeia cu care a stat de vorbă a murit la câteva zile după, răpită de boala care a măcinat-o timp de nouă ani. Era data de 6 octombrie 1986, avea 39 de ani. A fost înmormântată simplu, cu câțiva săteni și rude petrecând-o pe ultimul drum. În urma ei au rămas multe regrete și câteva încercări de a reînvia chipul artistei în memoria publicului. În 1988 a apărut filmul documentar „Vai, sărmana turturică...” în regia lui Vlad Druc, ca un omagiu în amintirea Mariei Drăgan. În anul 2007 Ion Duminică a publicat cartea „Maria Drăgan – cântăreață de muzică populară (1947-1986)”, iar în martie 2016 Iurie Colesnic i-a dedicat trei pagini de suflet în volumul „În lumea asta sunt femei…”. Aceste două publicații, alături de interviul domnului Budeanu (unicul și cel mai complet interviu cu artista în cei 9 ani de izolare), m-au ajutat să redau sumar viața scurtă a acestei artiste de excepție. Spre bucuria generațiilor următoare, pe internet se pot găsi înregistrări realizate la Televiziunea din Moldova cu filmări ale Mariei Drăgan interpretând piesele care au consacrat-o: „Foaie verde, bob năut”, „Hop, lele, hop”, „Leliță Ioană” și multe altele. Absolut toate mi-au plăcut, dar una e tocmai potrivită să încheie acest articol:

Foaie verde, bob năut,

Tot am zis „mă duc, mă duc”,

Și nimeni nu m-a  crezut.

Dar acum or să mă creadă

Fiindcă n-au să mă mai vadă”.

Silvia URSUL, revista Natura, octombrie 2017