Devino Patron!

Expediție pe insula Sacalin

Expediție pe insula Sacalin

Gheorghe Țîcu este un iubitor al naturii, pasionat de explorări și drumeții și curios față de toate vietățile care îl înconjoară - în special păsări sălbatice și fluturi. Fiind membru al Societății Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii, Gheorghe și-a descoperit interesul pentru Natură cu ajutorului aparatului de fotografiat. De atunci, el călătorește în diverse locuri din Republica Moldova și în străinătate, pentru a prinde în obiectivul său cât mai multe specii de păsări, fluturi, plante. De curând s-a întors dintr-o expediție pe insula românească Sacalin, despre care l-a rugat să povestească atât nouă, cât și cititorilor Revistei Natura.

Silvia Ursul

****

Pe la mijlocul verii am aflat de la niște colegi din România că Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, prin intermediul Stațiunii Biologice Marine „Prof. Dr. Ioan Borcea” din Agigea, urma să organizeze  o expediție de inelare a păsărilor sălbatice pe insula Sacalin din Delta Dunării.

Întrucât nu știam prea multe despre această insulă, am căutat informații pe internet și din păcate nu am găsit prea multe detalii. Am aflat doar că insula Sacalin este foarte tânără – poate chiar cel mai tânăr pământ al Europei – căci la baza formării ei stau aluviunile și sedimentele pe care Dunărea le cară și le depozitează la gura sa de vărsare în Marea Neagră.

 

Istoria insulei Sacalin

Ar putea fi o imagine cu hartă şi text

Această insulă a fost menționată pentru prima dată într-o hartă rusească întocmită în anul 1771. Pe atunci, Imperiul Rus se confrunta cu Imperiul Otoman în scopul impunerii supremației la gurile de vărsare a Dunării în Marea Neagră. Poate pentru că insula nu fusese descoperită mai devreme, rușii s-au simțit îndreptățiți s-o boteze, drept pentru care i-au pus numele de Sahalin, după insula care se află în Oceanul Pacific în imediata apropiere a coastei rusești. Este bine știut faptul că românii nu pot pronunța întocmai combinația rusească „ha” și o transformă în „ca”: de exemplu, când rușii zic „haholi”, românii pronunță „caholi”. Drept pentru care insula Sahalin a ajuns să fie scrisă în actele românești, și apoi în actele internaționale, sub numele de „Sacalin”.

În anul 1856 a apărut o nouă hartă a insulei, semnată de căpitanul Thoas Spratt sub egida Comisiunii Europene a Dunării. În această hartă insula Sacalin apărea cu două nuclee submerse, adică două insule mai mici: Sacalinu Mare și Sacalinu Mic. Cu timpul cele două s-au unit prin înnisipare și au format o singură insulă, iar de atunci aceasta crește și tot crește. În anul 1924 cercetătorii români au efectuat noi măsurători și au constatat că lungimea insulei a ajuns la 10 kilometri, iar în 2015 - 19 kilometri. Când am ajuns eu acolo, insula se transforma ușor-ușor în peninsulă, fiind legată de continent printr-o punte de uscat pe care creșteau arbuști. Întrucât Sacalin este situată la o distanță mică de coasta românească, în dreptul brațului Sfântu Gheorghe, multe animale sălbatice și domestice se deplasează de pe continent pe insulă după bunul plac. De exemplu, șacalii trec prin apă prin câteva locuri știute de ei. Taurii domestici sunt aduși de țăranii din Deltă la început de primăvară și lăsați să pască cât vor, apoi sunt luați înapoi toamna, gata îngrășați.

Pe insulă nu se poate locui: guvernul României a interzis popularea insulei încă din anul 1938 și a inclus-o ca parte componentă a Rezervației Biosferei „Delta Dunării”. Chiar și accesul turiștilor este interzis pe insulă, însă grupul nostru expediționar a obținut actele permisive necesare pentru aflarea în scop științific pe insulă.

 

La inelat păsări

După o foarte scurtă deliberare, mânat de curiozitate și dorință de explorare, m-am oferit voluntar la această expediție anunțată de Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. Programul acesteia consta din două părți, fiecare de câte o săptămână – în prima săptămână era o echipă de voluntari, care urmau să fie înlocuiți în a doua săptămână de altă echipă. Întrucât grupul pentru prima parte era deja format, eu m-am oferit să particip pentru partea a 2-a a expediției, care se desfășura între 4-11 septembrie.

După o călătorie de 6 ore de la Chișinău până la Tulcea – capitala Deltei Dunării – am ajuns la Murighiol. De acolo am fost preluat de prieteni pe o barcă cu motor, și după o scurtă oprire la Sfântu Gheorghe pentru cumpărături, am ajuns pe insula Sacalin. Localitatea Sfântu Gheorghe este ultima așezare omenească din Delta Dunării, fiind situată chiar la vărsarea Dunării în Marea Neagră. De acolo se deschide marea în toată întinderea și splendoarea sa, pe care am călătorit cu barca având ca destinație insula Sacalin. Pe măsură ce ne apropiam, vedeam de la bordul bărcii o fâsie de nisip, plină de vegetație și de păsări. Ne-am oprit în dreptul unui trunchi de copac adus de apă – indicatorul pentru debarcare – și am făcut primii pași pe această insulă.

Echipa de voluntari din prima săptămână instalase deja corturi. Întrucât insula Sacalin este foarte protejată de autoritățile rezervației, se permitea un număr limitat de corturi, iar persoanele venite în expediție trebuiau înregistrate în prealabil la Poliția de Frontieră. Aveam voie să ne aflăm doar pe o porțiune a insulei, și practic tot timpul nostru era petrecut între cortul în care dormeam, cortul în care se inelau păsările și țărmul mării, unde instalasem plasele.

Nu este disponibilă nicio descriere.
Pe insulă era permisă instalarea unui număr limitat de corturi. Foto: Gheorghe Țîcu

 

Voluntarii erau împărțiți în câte două ture, care durau de la 8 seara până la 2 noaptea, și apoi de la 2 noaptea la 8 dimineața. Tura consta din verificarea periodică a plaselor instalate pentru capturarea păsărilor. Aceste plase erau puse pe malul insulei în scop strategic: păsările sălbatice care zburau noaptea peste insulă în migrația lor de toamnă nimereau în ițele plasei și se încurcau acolo. Noi verificam plasele la fiecare jumătate de oră, scoteam păsările de acolo, le măsuram și cântăream, le luam probe de ADN, după care le aplicam la unul din picioare un inel metalic imprimat cu un cod alfa-numeric. Pe baza acestui cod, disponibil centralelor de inelare din întreaga lume, se alcătuiesc traseele de migrație ale diferitor specii de păsări.

Cel mai des în plase nimereau chire de mare (Sterna sandvicensis), chire de baltă (Sterna hirundo), pescăruși râzători (Chroicocephalus ridibundus), nisipari (Calidris alba), pietruși (Arenaria interpres), bătăuși (Calidris pugnax), culici mici (Numenius phaeopus), fluierari cu picioare roșii (Tringa totanus). De altfel, insula Sacalin adăpostește cea mai mare colonie de chire de mare din cadrul rezervației și este loc de premigrație și migrație pentru circa 100 specii de păsări. Totodată, insula este folosită ca zonă de cuibărit, hrănire și iernare pentru 229 de specii de păsări.

Ar putea fi o imagine cu pasăre vadă, corp de apă şi natură
Stol mix: chire de mare și chire de baltă. Foto: Gheorghe Țîcu

 

Ar putea fi o imagine cu pasăre vadă şi natură
Pietruși (Arenaria interpres). Foto: Gheorghe Țîcu

 

O săptămână pe o insulă unică

Dimineața la răsăritul soarelui, chirele veneau cu miile la țărm pentru a se hrăni, iar noi le admiram în cea mai bună lumină. Noaptea alungam șacalii care se plimbau ca la ei acasă. Erau curioși, se apropiau de noi sau de corturile în care dormeam, însă păstrau distanța de tabăra noastră. Dacă îndreptam lanterna spre ei, vedeam câte o pereche de ochi ațințiți spre noi de undeva din tufișurile insulei.

Întregul habitat al insulei este unic și irepetabil pentru geografia României: aici domină dunele de nisip, pe care crește vegetație specifică, cum ar fi varza de mare (Crambe maritima). Insula este așezată în calea curenților maritimi, astfel încât aveam zile când vântul bătea puternic și ne împroșca cu nisip. Când ne culcam, auzeam vuietul mării și al vântului străbătând prin pereții cortului – era un sunet ce dura cu orele și uneori pătrundea chiar și în creier.

Ar putea fi o imagine cu corp de apă, natură şi cer
Apus de soare pe insula Sacalin. Foto: Gheorghe Țîcu

 

După șase zile de inelat păsări, am ajuns la ora plecării. Am fost nevoiți să plecăm cu o zi mai înainte decât era planificat, pentru că se prognozau furtuni și riscam să nu putem pleca de pe insulă. Cu o seară înainte de plecare am strâns toate plasele și toate instrumentele, iar în ultima dimineață am strâns și corturile și am urcat toate bagajele în barca ce m-a adus aici cu o săptămână în urmă. Peste vreo oră am ajuns la Mahmudia – o altă așezare de pe brațul Sfântul Gheorghe - iar de acolo am ajuns la Tulcea și apoi la Chișinău. A fost o călătorie solicitantă, epuizantă și pe alocuri grea, însă știam că merită fiecare secundă de drum, pentru că nu oricine are ocazia fantastică de a fi oaspetele insulei Sacalin.

Gheorghe ȚÎCU
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 368

 

 

 

Susține Natura.md: Devino Patron!