ÎNSTRĂINAREA BASARABIEI (În loc de prefață la ediția a doua, revăzută și completată)
La 30 iunie, minunatul nostru coleg, prieten și susținător al revistei NATURA, Eugen Statnic împlinește 92 de ani. Colectivul redacțional, împreună cu miile de cititori din Basarabia, România și de peste hotare îi doresc mulți ani înainte, multă sănătate și cărți noi întru promovarea adevărului istoric și al idealului de reîntregire a neamului românesc!
În Basarabia, bătălia dintre minciuna oficială și adevărul prigonit a săpat tranșeele cele mai adânci, a luat libertatea și viața celor mai luminate minți, a întors pe dos și a mutilat milioane de destine.
Ideologii mai vechi și mai noi de la Moscova au experimentat cele mai barbare metode de a asimila forțat și a rusifica românimea băștinașă, de a o dizolva prin colonizări masive, de a o strămuta sau a o extermina fizic prin teroare, foamete și deportări. În primii ani de „eliberare”, adeseori tranșeele erau transformate în gropi comune. În fața tăvălugului ucigaș, populația înspăimântată și dezumanizată, transformată în cobai, căuta să supraviețuiască și accepta fără discernământ falsurile și minciunile oficiale. Până ele, aceste falsuri și minciuni perfide, au ajuns să fie percepute ca adevăruri axiomatice, ca parte din meniul zilnic al moldovenilor sovietici. Tranșeele dintre mulțimile îndoctrinate și elitele lor lucide se transformau în prăpastie. Astfel, în momentul prăbușirii Uniunii Sovietice (decembrie 1991), în Republica Moldova se aflau, pe un mal de prăpastie, moldovenii rusificați, iar pe celălalt mal, elitele lor deșteptate. Se cerea foarte multă înțelepciune și răbdare ca să poți construi poduri în sânul aceluiași neam și să-i unești pe moldovenii intoxicați de ură împotriva identității lor românești și a poporului din care își trăgeau rădăcinile și seva.
Eugen Statnic, un basarabean expulzat din casa părintească de „eliberările” staliniste, face parte din acei înțelepți, care după multe decenii de exil, se reîntoarce la baștină să aducă adevărul, înțelegerea și pacea între frați. Viața lui e o poveste aparte, care cuprinde și se suprapune peste drama și destinul Basarabiei înstrăinate. Denumirea cărții, pe care am onoarea s-o deschid cu un cuvânt înainte, e parte din îndelungatele sale trăiri și frământări sufletești, e adevărul adunat din zeci de arhive și mii de documente, e pâinea întremătoare și contribuția dânsului la vindecarea moldovenilor otrăviți și readucerea lor la starea de oameni liberi și demni.
În urma intervenției armatei roșii (28 iunie 1940) în Estul României, peste trei milioane de cetățeni români au rămas ostaticii regimului de ocupație, ei fiind scoși în afara legii și a drepturilor elementare. Adolescentul Eugen Statnic a trăit împreună cu familia sa acele zile de groază, fără să reușească să fugă peste Prut. El devine martorul „paradisului” adus de tancurile rusești și înregistrează, chiar imprimă, în memoria sa absolut fenomenală, fiecare eveniment și zi trăită „sub sovietici”. Mărturisirile sale făcute public la emisiunea „Istoria în mișcare” de la postul de radio „Vocea Basarabiei” (peste 12 ore de înregistrări) sunt documente vii ce îmbogățesc enorm arhivele mute din R. Moldova.
Când a revenit la Chișinău, după 70 de ani de înstrăinare și despărțire forțată, vedeam cum inima nu îi încăpea în piept. Avea chipul pelerinului ajuns la locurile sfinte. Priveam la statura lui de voievod reîntors la domnie și nu-mi venea să cred că mă întâlnesc cu Basarabia interbelică. E cam singurul reprezentant al acelor vremuri de renaștere și afirmare națională, care a spus deschis adevărul despre perioada de „ocupație românească” a Basarabiei. Contrar mitologiei și tezelor istoriografiei sovietice, Eugen Statnic și-a povestit sincer viața pe care a trăit-o acasă, „sub români”. Școala era școală, preotul era preot, satul era sat, iar gospodarul – gospodar. Cu amintiri convingătoare, cu date exacte, cu argumente incontestabile, Eugen Statnic a demonstrat că cei 22 de ani, atât de huliți de propaganda sovietică, în realitate au fost salvarea și renașterea Basarabiei românești. Salvare de teroarea roșie, salvare de foametea cumplită din 1932-1933, salvare de atrocitățile comise în Transnistria.
Îmi permit să afirm că Eugen Statnic este unul dintre primii basarabeni reîntorși la baștină, care inițiază prin mărturisirile sale din mass-media procesul reabilitării perioadei interbelice. Totodată, el reușește să reprezinte cu demnitate generația de aur a basarabenilor, formată în timpul României reîntregite, acea generație care urma să finalizeze uriașa operă de integrare ireversibilă
a Basarabiei în statul unitar român. Însă, ca de atâtea ori, de la 1711 încoace, Rusia imperială a intervenit militar la 28 iunie 1940 și a dezmembrat România, spulberând visul tuturor românilor adunați în frontierele lor naturale la 1 decembrie 1918. În mare măsură, generația de aur a basarabenilor, din care făcea parte și Eugen Statnic, a fost mânată spre Siberiile de gheață sau transformată în carne de tun după august 1944. Ceilalți, care au izbutit să treacă Prutul, erau vânați de regimul comunist instalat de Stalin la București și „dăruiți” Uniunii Sovietice pentru a fi aruncați în lagărele morții. Spaima și muțenia au acoperit întregul spațiu românesc. Basarabia românească a devenit cel mai temut și tabuizat subiect pe ambele maluri ale Prutului, iar sârma ghimpată avertiza poporul român că poate fi mutată dincolo de Siret sau chiar de Carpați.
Din generația de aur a Basarabiei interbelice au rămas „lupii singuratici”, care urmau să fie hăituiți și vânați până la ultimul. Or, prinși și aduși în grădinile zoologice de la Chișinău, Cernăuți, Kiev, Moscova sau Vladivostok. Iar cei rămași în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) trebuiau să aleagă între închisoare, casa de nebuni, tăcere totală ori colaborare. Astfel, după august 1944, generația de aur a fost substituită de homo moldovanus sovieticus, o specie plodită în laboratoarele Kremlinului, o specie menită să urască România și tot ce este românesc. Această specie de mancurți, prezentă în toate instituțiile sovietice din RSSM, a săpat tranșeele între frați, a mutilat sufletul și creierul a milioane de moldoveni, educându-i în spirit imperial și antiromânesc.
Reîntors acasă după 70 de ani, Eugen Statnic a găsit o altă Basarabie, decât cea românească pe care o cunoștea la despărțirea forțată. Una plină de minciuni și baricade, una dezorientată și înstrăinată. Atunci, a decis să-și ajute frații, să le dăruiască partea de adevăr, care le-a fost furată, să le dea cărțile exilate, să le mărturisească în cadrul a zeci de emisiuni ceea ce a fost în realitate, nu scornelile propagandistice ale regimului de ocupație. „Înstrăinarea Basarabiei” este o carte de leac, o carte curajoasă, plină de adevăruri. În spatele fiecărei file se află o arhivă de documente. Nu invenții propagandistice de felul că Rusia țaristă ne-a „eliberat” de otomani, iar cea sovietică de români. Eugen Statnic știe prea bine că tancurile ruginesc, iar adevărurile nu. Prin expunerea clară și argumentele incontestabile, el stropește cu apă vie memoria înțepenită și schilodită a moldovenilor sovietici.
E convins că boala stalinistă poate fi tratată, e convins că basarabenii se vor spăla de rușinea românofobiei. El le vorbește părintește și îi iubește pe toți. La fel, îi vrea pe toți într-o familie unită, în una mare în care să încapă în pace tot neamul românesc. Cărțile sale închinate pământului matern reprezintă ușa prin care fiecare poate să intre în Țara fabuloasă în care s-a născut basarabeanul Eugen Statnic, Țara reîntregită în hotarele ei dăruite de Dumnezeu, Țara cu numele atât de frumos și de al nostru – ROMÂNIA!
Alecu RENIŢĂ
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 352
Susține Natura.md: Devino Patron!