O durere care nu se uită

O durere care nu se uită

La 6 iunie 2020 s-au împlinit 71 de ani de la cel de-al doilea și cel mai mare val de deportări din Basarabia, cunoscut ca operațiunea „Iug” (sud). Sovieticii au deportat mii de familii din Basarabia acuzate de „colaborare cu fasciștii”, de „apartenenţă la partidele burgheze românești sau la secte religioase ilegale”.

Pentru prima dată, în anul 2018, în Republica Moldova, a fost declarată zi de doliu național în memoria victimelor deportărilor staliniste. Operaţiunea IUG a început în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, la ora 2:00 dimineaţa și a durat până la ora 20:00, seara zilei de 7 iulie. Sovieticii au deportat 11 293 de familii – 35 796 persoane, dintre care 9 864 bărbaţi, 14 033 femei și 11 889 copii. 7 620 de familii au fost considerate „chiaburi”, iar celelalte acuzate de „colaborare cu fasciștii”, de „apartenenţă la partidele burgheze românești sau la secte religioase ilegale”. Sursele neoficiale afirmă că aceste cifre nu reflectă întreaga proporţie a dramei moldovenilor, deoarece numărul victimelor deportărilor a fost calculat reieșind din trei membri ai familiilor. Se știe însă că au fost ridicate familii cu 7-8 și chiar 14 copii. Se consideră că numărul celor deportați în anul 1949 depășește 40 de mii de oameni.

Anterior, în noaptea de 12-13 iunie 1941, avusese loc primul val de deportări, fiind ridicate peste 25 de mii de persoane din totalul de 85 de mii planificate. Din cauza războiului dintre Hitler și Stalin izbucnit la 22 iunie 1941 planul deportărilor nu a fost finalizat.

Cel de-al treilea val, operaţia de deportare în masă „Sever” (din limba rusă, „Nord”) s-a început la ora 4 în dimineaţa zilei de 1 aprilie 1951 și s-a terminat la ora 20:00 în aceiași zi. Conform ordinelor sovietice, au fost ridicate și îmbarcate în vagoane 723 familii, per total 2 617 oameni (808 bărbaţi, 967 femei, 842 copii). Arestările s-au făcut noaptea cu forţele soldaţilor veniţi în sate cu mașinile. Unii cetăţeni care au încercat să scape cu fuga au fost împușcaţi. Gospodarii arestaţi împreună cu familiile lor, cu copiii, cu bătrâni, fără a li se permite să ia rezerve cu ei, au  fost urcaţi cu forţa în vagoane pentru vite și duși. Toate bunurile - casele, utilajul ţăranilor deportaţi - au fost transmise colhozurilor, iar o parte din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective. Multe dintre aceste edificii au fost oferite ofiţerilor care erau aici în serviciul NKVD, nomenclaturii etc. Mulţi dintre gospodarii deportaţi nu au mai revenit în patrie, au fost împușcaţi pe drum, au murit de foame, de boli, de durere sufletească, de muncă peste puterile lor.

 

Articol publicat în numărul 317