Saharna

Saharna

Am vizitat Saharna adeseori, dar de fiecare dată când revin, găsesc lucruri noi, iar cele vechi par să nu se epuizeze vreun pic. Pe aici ne-a purtat una dintre expediţiile Mişcării Ecologiste acum  vreo 10 ani, iar în cele câteva zile petrecute în corturi, în afară de vizita la binecunoscuta mănăstire cu acelaşi nume, am salubrizat malurile râuleţului Saharna, am intrat uimiţi în mănăstirea rupestră, ne-am uitat la stele cu telescopul taberei arheologice lângă care s-a nimerit să stăm şi ne-am răcorit sub una dintre cele mai înalte cascade din Moldova – Cascada Voinicului.

Apoi, am revenit pentru a marca trasee turistice, sau a amenaja şi inaugura izvorul mănăstirii, a explora cele câteva grote din jur, pentru a mirosi florile şi a ne bucura de primăvară, a fotografia Nistrul, sau toamna, sau stâncile din jur, sau pentru a urca pe pietre, iar mai târziu pe trepte, spre Grimidon sau Ghedeon. 

Relieful spectaculos al Saharnei, cu defileuri adânci de peste 160 de metri, este modelat de un râuleţ scurt de doar 15 km – râuleţul Saharna, care formează pe parcursul său nu mai puţin de 22 de praguri şi cascade, dintre care cea mai înaltă, Cascada Voinicului, are o înălţime de 6 metri. În capătul acestei văi se găsesc cele mai importante monumente ale întregului areal – complexul monastic Saharna.

Începuturile acestei mănăstiri sunt învăluite în mister. În 1776, când ieromonahul Vartolomeu şi câţiva fraţi au poposit pe aceste meleaguri, au găsit un schit părăsit. Au reparat chiliile şi biserica şi au sfinţit-o cu hramul Buna Vestire. Despre vechimea şi originile acestui schit nu se ştiu prea multe. Având în vedere că satul Saharna (Zăharna) este atestat la 1495, se poate presupune că la acea dată exista deja mănăstirea. Unele surse susţin că mănăstirea rupestră datează chiar de mult mai devreme, din secolele X-XIII, dar documente în acest sens nu există.

Un creştin din partea locului – Enachi Hristoverghi Lazu, a dăruit schitului moşie, iar pe aceasta a fost construită biserica de vară, din piatră, cu stăreţie şi chilii, sfinţită în 1821 cu hramul Sfânta Treime. În 1863 a fost terminată construcţia Bisericii de Iarnă „Naşterea Maicii Domnului”. Pe teritoriul mănăstirii a fost înfiinţată o şcoală de agronomie, care a funcţionat timp de 5 decenii şi un atelier de olane renumit în regiune. În anul 1900, s-a construit o moară. 

Saharna era una dintre cele mai bogate mănăstiri din Basarabia şi nu a scăpat persecuţiilor comuniste. În 1964, i-au fost confiscate averile, iar mănăstirea a fost desfiinţată şi transformată în spital pentru persoane cu handicap. Biserica Sfânta Treime a fost transformată în depozit al spitalului, iar biserica de iarnă — în club. În 1991, când mănăstirea a început să funcţioneze din nou, biserica de vară era aproape o ruină. Cu multe eforturi, a fost restaurată, iar în 1998, a fost instalată o nouă catapeteasmă şi pictată cu fresce în stil bizantin. Acum, este vizitată de mii de credincioşi, dintre care unii vin în pelerinaj chiar de peste hotare.

Mănăstirea rupestră, de o valoare istorică incontestabilă, se află la câteva sute de metri de mănăstirea de piatră şi acum poate fi vizitată. În interior, într-o nişă săpată în stâncă se găseşte un altar, despărţit de naos de un mic iconostas. Lângă mănăstire sunt şi câteva chilii. Pe teritoriul complexului monastic se află şi un izvor foarte puternic amenajat de Mişcarea Ecologistă din Moldova, filiala Rezina, un izvor cu apă limpede şi rece – Izvorul minunilor – unde se zice că într-adevăr se întâmplă minuni. Intrarea în defileu, dinspre Nistru, e păzită de două stânci mari. Una dintre ele – Grimidon – este un simbol al satului şi a statorniciei lumii ţărăneşti. Povestea spune că, în fiecare dimineaţă, localnicii aruncă o privire spre stâncă şi repetă ca pentru sine o vorbă din bătrâni: “Grimidonul e la loc, înseamnă că toate sunt la locul lor”. Legenda spune că pe această stâncă a urcat ieromonahul Vartolomeu, a postit şi s-a rugat ca Dumnezeu să-l ajute să aleagă un loc potrivit pentru construcţia sfintei mănăstiri, iar după 40 de zile şi nopţi, post şi rugăciune, i s-a arătat Fecioara Maria înconjurată de foc ceresc şi i-a arătat unde să facă sfântul locaş. Pe locul revelaţiei au rămas imprimate în piatră urma tălpii Sfintei Fecioare, iar de-asupra, sătenii au construit un paraclis. Alături, se află o cruce de lemn, în crăpăturile căreia, credincioşii îşi spun rugăciunile cele mai ascunse, scrise pe bucăţele de hârtie. Urcuşul spre Grimidon este destul de dificil, dar acum câţiva ani au fost puse nişte scări de piatră, astfel că oricine poate să ajungă sus. 

În afară de locaşurile de spiritualitate, aici să găseşte şi un sit arheologic important cu vestigii din epoca fierului (X-VIII î.e.n.) şi o cetate geto-dacică (sec. IV-III î.e.n.), una dintre cele mai bine conservate de pe teritoriul Republicii Moldova. Stâncile Saharnei ascund şi ele taine şi, câteodată, provocări, căci nu sunt uşor de urcat. De pe stâncă, priveşti spre Nistrul cel bătrân şi nu mai ai nevoie de nimic. Ştii că ai descoperit locul în care eşti mereu acasă. 

 

Text şi foto de Lucian Reniţă

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 226 (decembrie 2010)