„Cupcuiul meu cel drag, cu datini din străbuni, Tu vii dintr-o poveste cu plai și oameni buni…” (Cupcuiul din poveste)

Legenda satului meu 

O legendă spune că denumirea satului Cupcui (sau Copcui, după cum pronunță orice sătean) provine de la cuvântul „copcă”, un ochi de apă adânc din văgăuna dintre dealuri, unde veneau ciobanii la adăpat turmele de oi. Cu timpul, în preajma acestor izvoare s-au stabilit cu traiul oamenii și astfel a luat naștere localitatea. Dar orice legendă, cât ar fi de frumoasă, rămâne totuși o legendă. Cu o argumentare științifică, vine cercetătorul toponimist Anatol Eremia, care spune că denumirea localităţii nu ţine de vocabularul propriu al limbii române. Câteva sute de ani, sudul Basarabiei s-a aflat sub stăpânirea hoardelor tătărăşti iar pe locul satului de astăzi pe timpul tătarilor nohaici ar fi apărut o câşlă denumită după figuraţia văii – Kapi kuyu, adică „valea închisă” sau „valea adâncă; hârtop”. Sate cu asemenea proveniență a toponimelor, spune cercetătorul, mai sunt Caracui, Sarâcui… Din aceste considerente se poate de presupus că satul Cupcui ar putea să-și aibă începutul încă de prin acele timpuri, adică din sec. XIII-XIV, și că satul ar fi existat cu mult înainte de anul 1723, când a fost atestat documentar pentru prima dată. 

Crâmpeie istorice

Diverse surse bibliografice conțin informația precum că satul Cupcui ar fi fost unul ca multe alte sate răzășești, formate pe parcursul dezvoltării Ţării Moldovei. Istoricii mai susțin că satele răzășești au început să fie distruse înainte de căderea Basarabiei sub ruși „deoarece „Condica Liuzilor” arată existența acolo abia a cinci sate răzășești și anume: Tigheciul, Codănțica, Copcuiul, Leova și Hăsnășenii Vechi”. Deși răzeșii se considerau țărani liberi, satul dintotdeauna a avut câte un „stăpân”, mare proprietar de pământ. Primii stăpânitori au fost spătarul Ioan Sturza, apoi logofătul Alexandru Ghica. Moșia satului pe atunci avea 5800 fălcii, dintre care 3900 teren arabil, 2500 pășuni și 200 fălcii împădurite, două iazuri și multe altele.  

După anul 1850 mai apar numele a doi stăpânitori: cneazul Grigore (fiul lui Alexandru Ghica) și nobilul Harizie Afanasie Exarh. Ultimul a rămas în memoria sătenilor cu numele de Harizu, cum îl numea și regretatul moș Culiță Linu (d. 2022). 

Există documente confirmatoare că Harizie Exarh la 1 martie 1826 primeşte la vârsta de 30 ani de la domnul Moldovei rangul de serdar. Bunicul său Nicolae Exarh Chiriazi a fost participant activ la războiul ruso-turc. La 31 iulie 1788 bunicul obţine un certificat semnat de feldmareșalul rus P. Rumeanţev, în care se comunică, că lui Nicolae Exarh Chiriazi, fost căpitan al unui detaşament de arnăuţi pe lângă Armata Ucraineană, i se atribuie gradul de praporşcik în armata rusă. Acesta și alte două documente au fost depuse mai târziu de către nepotul sau Harizie către Adunarea Nobiliară a Deputaţilor, în baza cărora i s-a acordat titlul de nobil. Harizie Exarh a fost unicul din diriguitorii satului care a fost în contact nemijlocit cu sătenii, totodată fiind ctitorul bisericii „Sf. Nicolae”, fapt atestat documentar. De aceea, când moare în 1862, este înmormântat în cavoul din spatele bisericii, iar moșia satului este moștenită de cei șase copii și soția Ana. Două din fiicele nobilului (Eugenia și Eudochia), căsătorite Celebidache și Marcovschi, au trăit pe moșia satului și aveau conacele construite în Valea Mălaiului, formând, conform unor date ale Recensămintelor de după 1900, un „hutor” aparte. Alte trei fiice (Elizaveta, Olimpiada, Sofia) și fiul Alexandru nu au locuit în sat. Se cunoaște cu certitudine că fiica Sofia Panaitopolo, era căsătorită cu un supus al Greciei în Imperiul țarist rus și, cel mai probabil, locuia undeva în Rusia țaristă. Aceștia au fost cei mai mari proprietari latifundiari ai moșiei satului Cupcui până la sfârșitul sec. XIX. 

Din viața bunilor și străbunilor 

La începutul sec. XX mai apar alte nume de stăpânitori de pământ precum Bostan, Gheorghe (Ghiță) Mocanu, dar și Banca Țărănească, deținătoare de terenuri agricole, imobil, o fâșie de peste 2 ha de pădure virgină, în care mai erau copaci bătrâni de stejar, frasin, ulm, fag, carpen  etc.

Începutul epocii interbelice a fost marcat de o perioadă de tranziție de la legislația și modul de guvernare rusesc la legislația României Regale. Către anul 1920, în sat erau 1551 locuitori, erau trei cârciume. Satul avea doi cizmari, un curelar, patru tâmplari și un comerciant de articole mixte. Funcţiona o moară și o școală primară românească de 4 clase. În sat au fost trei desproprietăriri de proporții, în urma cărora țăranii primesc pământ. Tot atunci, în anul 1922, se deschide o Școală de Agricultură. Viața țăranilor începe să se învioreze. Pe lângă faptul că Școala Agricolă educa copii cu carte în agricultură, școala mai ajuta locuitorii satului și din împrejurimi în plan spiritual (prin diverse seminare, consultații, experiențe demonstrative…) și chiar material. Sătenii se bucurau de reduceri la procurarea produselor agricole, în special a materialului semincer, lucrau pământul de sine stătător sau în dijmă, sau îl dădeau școlii în arendă. La 1928 în sat se dau în exploatare 4-5 blocuri locative pentru profesorii și directorul școlii agricole, o școală cu clase spațiale pentru studii, un cămin cu bloc sanitar și o bucătărie pentru elevi, depozite masive pentru culturile cerealiere, leguminoase și pentru păstrarea prisăcii pe timp de iarnă, grajduri de cai, vite, seră și alte acareturi pentru înfăptuirea procesului educativ și profesional al elevilor. Toate acestea erau localizate pe un sector de circa 3 ha în centrul unui parc frumos de safora, amenajat cu trotuare din cărămidă roșie și alei de liliac. Intrarea pe teritoriul gospodăriei didactice era prin porțile centrale, cu o arcadă pe care era gravată inscripția „Școala agricolă Cu(o)pcui”. Făcând o mică abatere, amintesc că puțin ce s-a mai păstrat din obiectele de menire socială și din școala, în clasele căreia a învățat și subsemnatul.  

Revenind la idee, menționăm că se înviorează și viața culturală a sătenilor. Din amintirile bătrânilor aflăm, că, până la începutul războiului Al Doilea Mondial, în sat se făcea joc, șezători, iar la sărbătorile mari se organizau baluri. „Gazdă a balului nu odată a fost moș Andrei Blajă, bunelul tău pe linia maternă, povestea regretata Olga Sulă, pe atunci o fetișcană de 14-15 ani. Avea ograda largă și încăpea în ea tot satul. În ziua de sărbătoare, un flăcău stătea la poartă și strângea taxa pentru bal. Întotdeauna era aleasă din timp și regina balului. Așa a fost regină, din ceea ce țin minte, lelea Maria lui bădița Ghiţă Stancă. A mai fost Măricuţa lui Cujbă, din neamul Cujbărenilor”. Muzicanții erau din sat, iar jocul se făcea lângă Pavel Taşu cu lăutari împăcați de flăcăi”.  

Tradiții și obiceiuri actuale 

Actualmente viața culturală clocotește din nou în sat. Iată ce povestește, referitor la acest subiect, doamna Olga Bîrlădeanu, fostă bibliotecară a satului, membră activă a Ansamblul Folcloric „Cupcuianca”: „Deși ansamblul nostru activează doar de cinci ani, tradițiile și viața culturală ale satului au fost mereu în forfotă. Încă pe timpurile sovietice în sat se petreceau diferite activități. Ce-i drept, acestea se organizau mai mult cu ocazia sărbătorilor tipic sovietice. Acum, satul revine cu încetul la tradițiile vechi, strămoșești. Deja de mai mulți ani se organizează diverse șezători și manifestări culturale, cum ar fi de „Sf. Andrei”, „Dragobete” ș.a. O tradiție frumoasă a devenit Hramul satului ce se sărbătorește la 22 mai de „Sf. Nicolae”. De rând cu programul artistic, de Hram se celebrează căsătoriile de aur ale cuplurilor, care ajung la această vârstă. Participăm la diverse festivaluri”, menționează bibliotecara. Ultima ieșire a ansamblului „Cupcuianca” a fost în vara aceasta la Festivalul regional de creație populară „Moștenit-am din bătrâni", înscenând tradițiile de „Duminica Mare”. Uneori în sat sunt organizate acte de caritate pentru bătrâni și Centrul de plasament pentru copii, grădinița satului.

În diverse activități culturale sunt antrenați și elevii Gimnaziului „Spiridon Oglindă”. De la concursul „Cântecul pascal” elevii s-au întors cu Locul I. În cadrul gimnaziului se organizează numeroase activități, competiții sportive. În preajma Revelionului se organizează şezătoarea de „Sf. Andrei” cu genericul „De la lume adunate și la lume date”, la care se valorifică tradițiile și obiceiurile strămoșești. Sub supravegherea dlui Ion Răileanu, profesor de arte plastice, se organizează concursuri între elevi, la care aceștia își demonstrează dibăcia și talentul la desen și pictură. Dl Dumitru Mocanu dirijează activitatea extracurriculară legată de sportul pentru copii, organizând competiții sportive la minifotbal, baschet, tenis de masă etc. Nu o singură dată sportivii gimnaziului au luat locuri de frunte la competițiile raionale la aceste sporturi.

Doi ani consecutiv, Cupcuiul este baștina sau Patria-mică a campionilor de talie mondială și europeană. „Localitate – născătoare de campioni” - așa aș numi satul, dat fiind faptul că de doi ani în sat avem titulari de record mondial. Sportivul triatlonist Igor Fușcaliuc, născut în Cupcui, devine învingător la Campionatul Mondial la Triatlon Forță 2023, desfășurat în Anglia. În aprilie 2023, Samira Rangu (o tânără născută tot în Cupcui) ocupă Locul II la un Campionat European de lupte corp la corp. Un rezultat frumos, dar luând în considerare că Samira este o luptătoare la început de carieră, adolescenta din Cupcui are toate șansele să urce și pe treapta superioară. Ar fi minunat dacă ar fi o continuitate, dar deocamdată este frumos și acest rezultat.

Știam că în sat au fost și sunt echipe bune de volei, baschet, tenis de masă, dar că cupcuienii mai practică natația, ciclismul, atletică ușoară, luptele corp la corp, nu prea auzisem la timpul meu, fiind școlar în sat.

Amintesc sătenilor că anul trecut s-au împlinit 300 de ani de la prima atestare documentară a satului. A fost un jubileu frumos, marcat de săteni. Cu această ocazie, personal am venit cu un cadou către săteni, editând cartea „Ecouri străbune. File de cronică a satului Cupcui”, fapt apreciat de echipa de Consilieri locali, acordându-mi-se titlul de „Cetățean de Onoare a satului Cupcui”. Folosindu-mă de această ocazie intervin cu propunerea de a găsi resurse financiare necesare pentru a urgenta deschiderea unui Muzeu al satului. Pentru început, sunt disponibil să donez, deocamdată, pentru acest viitor Muzeu, zece obiecte cu valoare istorică. 

Autor: Victor Ciobanu 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 391 

Susține Natura.md: Devino Patron!