Un pic de dragoste pentru răpitoare

Ne aflăm în luna februarie, considerată de unii ca fiind luna dragostei. Pe lângă genul acela de iubire clasică, orientată spre cealaltă jumătate, eu aș sărbători și iubirea față de tot ce e viu, față de toată suflarea.

Un pic de dragoste pentru răpitoare
Erete de stuf (Circus aeruginosus) vânând grauri. Foto: Gheorghe Țîcu

Ca ornitolog, mi-s dragi toate păsările sălbatice și nu pot să fac deosebire între ele, în această privinţă, însă am prieteni cu simpatii evidente față de o specie sau alta.

O categorie aparte sunt iubitorii de păsări răpitoare - ei văd în aceste păsări reprezentarea sentimentelor de putere, demnitate, noblețe și stăpânirea propriului destin. La polul opus, există mulți oameni care urăsc pe nedrept aceste păsări, invocând cruzimea lor atunci când vine vorba despre felul în care își fac rost de hrana cea de toate zilele.

Așa cum știți, păsările răpitoare (sau de pradă) se hrănesc cu alte animale, inclusiv cu păsări. Ele sunt înzestrate cu „arme” specializate pentru a omorî: gheare ascuțite pentru a înhăța prada, cioc
puternic pentru a sfâșia carnea și vederea ageră pentru a identifica victima. Grupul păsărilor răpitoare este vast și include ulii, acvile, șoimi, ereți, găi, vulturi (însă aceștia din urmă nu prea sunt vânători adevărați, căci se hrănesc cu cadavre). De asemenea, în acest grup intră și bufnițele, fiind cunoscute sub numele de „răpitoare nocturne”. Toate aceste păsări fac parte din familii și genuri diferite, însă au în comun faptul că se hrănesc prin a-și omorî victima.

La multe specii de răpitoare, femelele sunt mai mari decât masculii, iar acest lucru permite celor două sexe să se hrănească cu pradă diferită. Multe păsări răpitoare au un meniu alimentar variat, pe când altele sunt foarte specializate. De exemplu, ulii și șoimii se hrănesc preponderent cu păsări mici, găile și codalbii prind pește, în timp ce șorecarii și acvilele vânează mamifere mici. Există și specii care se hrănesc cu insecte: viesparul (Pernis apivorus) mănâncă viespi și albini sălbatice, iar vânturelul de seară (Falco vespertinus) consumă greieri, lăcuste și alte specii de mari dimensiuni.

Ar putea fi o imagine cu şoim, natură şi text care spune „CRAZYA RAPTORS Gheorghe Țicu”
Șerpar (Circaetus gallicus). Foto: Gheorghe Țîcu


În natură, păsările răpitoare și prada lor se află într-o dependență reciprocă. De exemplu, în anii când abundă rozătoarele, bufnițele și acvilele scot pui de 2–3 ori. În anii cu puțină hrană, răpitoarele au mai puțini urmași sau nu se înmulțesc deloc.

De fapt, păsările de pradă sunt mai periclitate decât însăși prada lor. În orice habitat, de exemplu un câmp, vor fi mai puțini ulii decât vrăbii. În aceeași ordine de idei, vrăbiile sunt mai rare decât insectele. Acest lucru asigură funcționarea lanțului trofic: insectele sunt consumate de vrăbii, iar vrăbiile sunt vânate de ulii. Însă într-un câmp unde există sute și mii de insecte, există maxim 2-3 păsări de pradă: gâzele au nevoie de un teritoriu foarte mic pentru a trăi, vrăbiile – de câteva tufe, iar păsările răpitoare au nevoie de minim câteva zeci de hectare. Cu cât este mai mare animalul răpitor, cu atât este mai vast teritoriul pe care vânează. Să presupunem că cineva ară o parte din câmp sau construiește ceva: poate că jumătate din insectele și vrăbiile de acolo rămân în viață, în schimb păsările de pradă nu mai au unde trăi – locul a devenit prea mic și prea sărac în resurse.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Uliu păsărar (Accipiter nisus). Foto: Gheorghe Țîcu

 

De asemenea, dacă cineva vrea să nimicească toate insectele din acel câmp (le consideră dăunătoare) și stropește cu insecticid peste tot, un efect secundar va fi faptul că vor muri multe vrăbii, și evident vor dispărea și păsările de pradă. Oricât pare de ciudat, consumatorii din vârful lanțului au de suferit, ei fiind de fapt cei mai vulnerabili.

Dacă prada păsării răpitoare migrează, se deplasează și aceasta (de exemplu, stolurile de rândunele și lăstuni sunt mereu urmate de șoimi ai rândunelelor). Oricând, însă, primele cad victimă animalele bolnave și slăbite. Prin aceasta animalele răpitoare joacă rolul de sanitari naturali, care împiedică răspândirea bolilor între animale și asigură supraviețuirea celor mai sănătoase organisme. 

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Șoimul rândunelelor (Falco subbuteo). Foto: Vitalie Ajder

 

Din păcate, păsările de pradă sunt considerate dăunători care trebuie nimiciți fără cruțare. Aceasta e o părere greșită, bazată pe cunoașterea insuficientă a naturii. Oamenii comit eroarea de a crede că există păsări rele și bune. Păsările nu sunt oameni și, prin urmare, nu fac subiectul codului moral utilizat de noi. Din acest motiv, este cel puțin stupid să criticăm păsările de pradă pentru faptul că se hrănesc cu alte animale. Natura nu este organizată pentru delectarea noastră. Ea este așa cum este, uneori dură, alteori frumoasă, și nu este deloc treaba noastră să o schimbăm cum ne place. 

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Gaie neagră (MIlvus migrans). Foto: Vitalie Ajder

 

Cu siguranță grupul păsărilor de pradă e unic și intrigant, iar speciile de răpitoare au o grație și frumusețe de neîntrecut. Merită mult respect din partea noastră: la urma urmei, să fii pasăre de pradă nu e lucru ușor!

 

Silvia URSUL
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 348