Artur Ieșeanu - „Trebuie să trecem și peste acest mare obstacol...”
Invitatul de onoare al lunii decembrie 2022 este domnul Artur IEȘEANU, medic urolog la Spitalul Polivalent „NOVAMED”.
– Domnule Artur Ieșeanu, întotdeauna am respectat medicii nu numai pentru faptul că ei tratează și salvează viețile omenești, dar și pentru demnitatea lor cetățenească, patriotică atunci când societatea moldovenească este pusă la încercări grele. Mă refer, în special, la atitudinea lor clară din timpul mișcării de eliberare națională, din timpul războiului din 1992, la alegerile democratice sau chiar și din timpul pandemiei de COVID-19. Cum explicați, cine le educă aceste sentimente de încadrare activă în transformările care au loc în societate?
– Consider că medicii sunt un grup al societății noastre care, și pe vremuri, dar și în prezent, continuă să reprezinte elita intelectualității. Cred că o pregătire și școlarizare specială, dar și interacțiunea permanentă cu societatea îi motivează ca să fie pregătiți în toate transformările care au loc pe parcursul anilor. În perioada anilor cu greve și demonstrații prin centrul Chișinăului, dar și prin toată țara, noi, majoritatea studenților de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie am participat activ, fiind susținuți de profesorii noștri, pentru că ei, în multe cazuri, erau promotorii acelor evenimente. Sigur că am fost și eu printre rândurile lor, cu speranța că facem transformări importante din punct de vedere politic, social cât și economic. Am cunoscut foarte mulți profesori, cadre didactice, chiar și academicieni care erau cu trup și suflet pentru transformarea societății în una civilizată și dezvoltarea țării pe cale democratică, pentru a ne debarasa de reminiscențele sovietice și a înțelege că este normal să ne alăturăm țărilor europene...
În primul rând, în cadrul studiilor la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” am avut parte de profesori minunați care, pe lângă faptul că ne-au oferit bune capacități profesionale, ei ne-au educat sentimentul de dragoste de neam și țară. Printre aceștia, l-aș putea menționa și pe răposatul Nicolae Eșanu, care a fost decanul Facultății de Medicină Generală. Prin discursurile și lecțiile pe care le ținea, dumnealui ne atenționa permanent că trebuie să avem și să respectăm demnitatea noastră națională. Același lucru îl pot spune și despre academicianul Gheorghe Ghidirim, care, la fel, rămâne și astăzi un simbol al renașterii noastre naționale.
– Activați ca medic chirurg-urolog. Care sunt azi cele mai mari probleme în acest domeniu al sănătății?
– Problemele actuale în domeniul sănătății sunt, în primul și în primul rând, legate de cadrele medicale, atât cele specializate cât și cele de familie, inclusiv asistentele medicale. Astăzi, sistemul sănătății are un deficit foarte mare de cadre. Din aceste considerente, devenim un stat cu o medicină centralizată, unde accesul la medicina calificată - mai ales în centrele mari, cum ar fi, de exemplu, Edineț, Bălți, Cahul și Chișinău - este foarte anevoios. Acest deficit de cadre este cauzat de starea socială în care ne aflăm. Mă refer, în primul rând, la salariile foarte mici care au existat până nu demult în domeniul sănătății, salarii care nu permiteau tinerilor specialiști să-și asigure un mod de viață decent. În rezultat, unii s-au recalificat, iar alții au plecat peste hotare.
În domeniul urologiei este aceeași situație. Problemele menționate mai sus au creat o situație de incertitudine și secțiile de urologie care au existat prin spitalele raionale se închid, în special - din cauza insuficienței cadrelor medicale. Dacă mai există undeva, printr-un raion, un specialist urolog, acesta poate fi pensionar sau aproape de vârsta de pensionare, care-și finalizează activitatea începută încă în perioada sovietică.
– Recent, premierul Natalia Gavrilița anunța că se vor majora alocațiile pentru tinerii specialiști din domeniul medicinii care vor pleca să activeze în sectorul rural...
– Știu că există o politică în această privință. În Republica Moldova medicii rezidenți sunt obligați să activeze în instituțiile de stat timp de trei ani după obținerea diplomelor de medic specialist sau medic de familie. Dar aceasta tot nu este suficient, pentru că, pe lângă faptul că ești obligat să activezi, trebuie să mai dispui și de condițiile necesare prestării acestui serviciu. Condițiile de activitate sunt și ele o parte componentă destul de importantă în acest sens. În zonele rurale aceste condiții lipsesc în totalitate. În unele centre raionale ele se mai păstrează, deși știți foarte bine care este situația acolo...
– Se spune că tinerii de azi nu se mai dedau plenar pregătirii lor profesionale. E adevărat? Cum apreciați profesionalismul și dedicația în ceea ce fac absolvenții din ultimii ani ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”?
– Vai, nu aveți dreptate. Eu consider că tinerii sunt bine pregătiți, dedicația lor este la un nivel înalt. Ei se străduiesc să fie foarte bine școliți, dat fiind faptul că trăiesc și activează mereu cu speranța unei transformări esențiale în domeniul medical în țara noastră. Dar, cu regret, imediat după absolvirea universității, medicii tineri se pomenesc față în față cu realitatea din țară și sunt copleșiți de o dezamăgire totală. Salariile mici și condițiile insuficiente pentru activitate nu le permit să se manifeste din punct de vedere profesional, adică să aplice în practică toate cunoștințele pe care le-au acumulat timp de zece sau unsprezece ani. Despre condițiile lor de trai, nici nu mai vorbim.
– Sesizați vreo deosebire între medicii specialiști care și-au făcut studiile prin contract și cei cu studii plătite de la buget?
– Nu, absolut nici una, pentru că cerințele sunt identice atât pentru unii cât și pentru ceilalți. Aș face o specificare aici. Sunt mulți studenți din străinătate care, după absolvirea studiilor, rămân să activeze în Republica Moldova din diferite motive: unii se căsătoresc aici, alții își găsesc un loc de lucru sau de trai etc.
– Știu că v-ați născut și ați copilărit la Tighina, oraș care acum se află în zona secesionistă a Republicii Moldova. Ce vă amintiți din timpul războiului din 1992?
– Mi-au rămas în memorie momentele de groază care sunt similare cu cele de acum în războiul din Ucraina. În 1992 familia noastră a fost nevoită să se refugieze în partea dreaptă a Nistrului, la bunicii mei din satul Zăicani, raionul Râșcani, de pe malul Prutului. Ne-am refugiat pentru că eram amenințați mereu, chiar și cu moartea. Pe atunci, eu eram elev în clasa a noua, la școala moldovenească, unica, apropo, din Tighina, fondată de către un grup de entuziaști și patrioți ai națiunii noastre, din care făcea parte și tatăl meu, Constantin Ieșeanu. Tatăl meu lucra la spitalul din Tighina, era șeful secției de urologie. Am fost persecutați încât era imposibil să ieși din casă și, până la urmă, am plecat din oraș.
– Mai mergeți acum în orașul copilăriei dumneavoastră? Mai sperați că Tighina va reveni în cadrul vetrei noastre străbune?
– Mai mulți ani de zile nu am putut trece „frontiera” care există acum între malul drept și malul stâng al Nistrului. Dar am avut câteva ocazii să merg la Tighina și să vizitez rudele care mi-au mai rămas acolo. Sigur, vizitele erau cu o durată de câteva ore, pentru că nu puteam risca să mă aflu mai multe zile în acest oraș istoric de pe Nistru. Lucrurile în oraș s-au schimbat. Nu mai vezi gloatele de mercenari de altă dată pe străzi.
Referitor la revenirea orașului Tighina în cadrul vetrei noastre străbune, vreau să vă spun că am trăit și trăiesc tot timpul cu acest sentiment de reîntregire. Orașul Tighina este un oraș-legământ al copilăriei și tinereții mele petrecute acolo. Sper că, odată și odată, se va rupe cortina și vom face poduri de flori și peste Nistru. Tighina este un oraș foarte frumos, compact, amplasat pe malul drept al Nistrului și are o infrastructură foarte bine dezvoltată.
– În țara noastră vecină, Ucraina, are loc un război declanșat mișelește de Federația Rusă. Sunt convins că acolo s-a creat o mare nevoie de medici. Nu cunoașteți dacă unii dintre colegii dumneavoastră au mers să acorde ajutor bolnavilor și răniților din Ucraina?
– La moment, nu dețin nici o informație în acest sens. Probabil, sunt echipe speciale care se mobilizează și pleacă încolo. Este un lucru absolut firesc, este o activitate civică și frățească de susținere. Sperăm, totuși, că victoriile armatei ucrainene vor mai domoli spiritele imperiale ale Moscovei. Evenimentele care au loc în Ucraina sunt destul de periculoase atât pentru cetățenii acestei țări cât și pentru cei care o ajută, adică pentru toată lumea occidentală, cea civilizată. Dacă va fi nevoie de un ajutor din partea cadrelor noastre medicale, am siguranța că mulți dintre colegii mei vor reacționa pozitiv și vor merge să ajute vecinii aflați în mare tragedie...
– Foarte mulți medici moldoveni au obținut cetățenia românească și au trecut să practice medicina dincolo de Prut. Nu ați avut și Dumneavoastră asemenea gânduri?
– Ba da. Foarte mulți colegi, prieteni, cunoscuți de-ai mei au plecat încolo, și-au aranjat viața, sunt mulțumiți de salarii, de locul lor în societate, au succese și manifestă un grad de pregătire profesională foarte înalt. Chiar și de aici am putea trage concluzia că absolvenții Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” sunt dedicați meseriei și specialității pe care au însușit-o. La moment, nu pot să spun că o să plec sau nu. Totul depinde de desfășurarea evenimentelor din țara vecină, Ucraina, care este afectată de război. Dacă războiul o să ne atingă și pe noi, atunci nu știu cum o să reacționăm cu toții...
– Domnule Ieșeanu, participați la cursuri de perfecționare și de schimb de experiență în domeniul urologiei peste hotarele republicii noastre?
– Desigur. În primul rând, avem nevoie de o perfecționare continuă în domeniul medicinii, în general. În particular, referitor la compartimentul urologie, vreau să menționez că tehnologiile moderne au avansat foarte mult în domeniul dat în ultimii ani. Acest fapt ne impune și pe noi, medicii urologi din Republica Moldova să participăm la conferințe și sesiuni de perfecționare, ca să fim la curent cu toate modernizările și să le putem aplica în țara noastră, ca și la noi pacienții să poată beneficia de tratamente moderne minim-invazive. Modernizările sunt ca un motor care ne impune să fim în pas cu lumea mereu.
– Domnule Ieșeanu, societatea moldovenească trece prin probleme politice, economice și energetice care, din arzătoare, au devenit aprinse. Care ar fi soluțiile conducerii Republicii Moldova pentru a stinge acest foc?
– Da, suntem într-o perioadă de criză arzătoare. Cred că unirea noastră, ca popor, este cea mai importantă în asemenea situații, pentru că atunci când există dezbinări între noi nu sunt posibile nici rezultate pozitive. Toate crizele economice și energetice care au loc la noi se întâmplă și în toată lumea. Asta - din cauza războiului declanșat de Rusia. Acest lucru trebuie să-l înțeleagă fiecare dintre noi, să nu dăm vina pe un anumit guvernant sau pe o întreagă echipă de guvernare. Trebuie să ne consolidăm, ca națiune și popor, ca să putem trece și peste acest mare obstacol. Atunci când așteptăm să ne aducă cineva curent electric la preț de 1 leu sau gaz la preț de 2 lei, când arde țara vecină, când acolo mor oamenii, cred că nu este corect să dăm cu pietre în guvernarea care caută colac de salvare.
– Atunci când vă întrebam care este soluția, ați folosit cuvântul „unire”. Ați avut în vedere unirea cu România, despre care se vorbește foarte mult în ultimul timp?
– Unirea cu România este o problemă a societății moldovenești de mai mulți ani, chiar din timpurile când exista Uniunea Sovietică. Pe atunci, chiar dacă eram într-o zonă geografică cu întreaga Românie, la Prut stăteau grănicerii sovietici, iar noi, de fapt, vorbeam și gândeam rusește. Aceasta era toată problema noastră – transformarea morală, intelectuală și psihologică a moldovenilor. Ca să aibă loc, Unirea trebuie să fie dorită de majoritatea populației, de aceea spuneam că trebuie să ne unim acasă, în sate, în orașe, în toată republica, căci cu dezbinările existente e imposibil să realizezi cel mai mare vis al nostru – Unirea. Acest lucru trebuie să și-l dorească toată populația, în primul rând. Cei de la guvernare sunt politicieni: ei își schimbă interesul în dependență de dorința populației. Înfăptuirea Unirii este un lucru enorm pentru noi și trebuie să înțelegem că numai prin Unire putem avea un viitor mai bun, european.
– Medicii sunt mulțumiți de atitudinea din ultimii ani a guvernării față de ei, mai ales din timpul epidemiei de COVID-19?
– Majorarea salariilor a contribuit la stoparea plecărilor medicilor peste hotare, inclusiv în România. Atât majorarea salariilor cât și primele suplimentare pentru prestarea serviciilor în condiții de COVID-19, precum și imposibilitatea de liberă circulație în perioada pandemiei, au determinat medicii să rămână în țara noastră și să-și vadă viitorul profesionist aici.
– Nu vor pleca nici copiii dumneavoastră?
– Am doi copii: un băiat și o fată. Fiica este elevă la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, iar băiatul face al patrulea an de studii la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Deci, merge pe urmele mele, iar eu n-am părăsit Moldova...
– De fapt, unde vă exercitați funcția de medic urolog, domnule Ieșeanu?
– Activez la Spitalul Polivalent „Novamed”. Este o instituție medicală care include două departamente: primul - departamentul de policlinică, unde se fac consultații, investigații, examinări, stabilire de diagnostic, iar al doilea este departamentul de staționar, unde pacienții sunt supuși intervențiilor chirurgicale și, ulterior, li se acordă asistența medicală necesară.
Colectivul Spitalului Polivalent Novamed este un colectiv complex, pentru că include foarte mulți specialiști din diferite domenii, specialiști cu renume în Republica Moldova. Aici vin oameni bolnavi din toată republica. Desigur, succesele noastre sunt meritul întregului colectiv, dar și a conducătorului acestui colectiv - profesorul Ion Popovici, care, prin eforturile depuse, ne adună pe toți într-o echipă multidisciplinară. Sincer vorbind, în acest colectiv mă simt foarte bine. Important în activitatea profesională a fiecăruia dintre noi este nu numai ceea ce facem, dar și cum ne simțim în cadrul colectivului din care facem parte. Spiritul de echipă face ca și pacienții noștri să plece acasă sănătoși și bine dispuși...
Gheorghe BUDEANU
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 360
Susține Natura.md: Devino Patron!