Conacul familiei Balioz din Ivancea

Mica noastră țară e brăzdată de vechi conace boierești – construcții cochete ce respirau odinioară viață, în care locatarii își făceau planuri de viitor fără să anticipeze că vor veni timpuri de uitare și ruină, cu bălării care să le ocupe vechile biblioteci. Din sutele de case boierești ale epocii moderne în Basarabia, doar câteva zeci au supraviețuit vremurilor dure, în care se urmărea cu disperare ștergerea oricăror urme ale nobilimii basarabene.

Conacul familiei Balioz din Ivancea
Tinerii aşteaptă reabilitarea complexului muzeal din Ivancea. Foto: Elena Scobioală

Această poveste e aplicabilă și în cazul conacului Balioz de la Ivancea – o gospodărie frumoasă
înconjurată de un parc, așa cum era obiceiul pe vremuri. Mulți dintre noi știm vag de existența acestei case de nobili, însă puțini cunoaștem istoria ei, importanța-i pentru comunitate și destinele legate de acest loc.

Ivancea a fost de multă vreme o localitate legată de interesele multor nobili. Această moșie a fost
acordată pentru prima oară vornicului Nicoară Donici de către Voievodul Ieremia Movilă (începutul secolului XVIII), iar acesta a dăruit-o mai departe altor rude din vechiul și bogatul neam al Donicilor. După decesul ultimului proprietar al acestei moșii, Deonis Donici, la Ivancea a apărut o nouă familie boierească ce a luat locul vechilor moșieri (anul 1825). E vorba de armeanul Carabet Arakelian Balioz, care era cumnat al vestitului bey armean Manuc, stabilit între timp la Hâncești. Carabet era căsătorit cu sora lui Manuc, care din păcate a decedat înainte să fi început construcția conacului de la Ivancea. În acea perioadă în Basarabia existau multe familii de armeni ce stabileau legături de rudenie între ele și ofereau aparatului de stat consilieri, secretari, logofeți sau negustori ce căutau să-și consolideze rețeaua de parteneri cu oameni de-ai lor. Așa se face că acest armean, devenit cumnat al lui Manuc-Bey și administrator al averii acestuia, s-a stabilit împreună cu familia sa la Ivancea, cumpărând inițial de la boierul Deonis Donici un teren de 3,5 ha de pământ.

Edificiu din preajma conacului. Foto: Elena Scobioală

 

Lucrările la conac au fost începute în 1852 şi finisate peste 21 de ani, în 1873. Carabet Balioz a adus în acest scop muncitori din Ucraina, care i-au construit o clădire cu două nivele, scări înalte la intrare, verandă spațioasă la etaj, coloane și geamuri înalte. Alături de conac, în stânga lui, a fost construită o casă pentru oaspeți și o alta pentru servitori și slujbași. Aceste clădiri făceau parte din așa-numita „Curte albă”, care era delimitată printr-un gard de piatră de o altă curte gospodărească unde se aflau o moară, un turn de aprovizionare cu apă, o fierărie, hambare, pivnițe și grajduri. Aceste anexe asigurau aprovizionarea cu cele necesare atât curții boierești, cât și a locuitorilor comunei Ivancea.

Întreaga curte boierească era înconjurată de un parc de 7 hectare, în care au fost sădiți castani, brazi, tei și câteva specii de plante exotice. Intrarea principală în parc era străjuită de o poartă frumoasă de metal, iar de la aceasta și până la conac era amenajată o alee de castan porcesc. Parcul fusese planificat cu o atenție și grijă ce vădeau un gust rafinat: busturi și statui, fântâni, alei în spirală și gărdulețe de metal. Structura parcului includea și o livadă formată din soiuri vechi de pomi fructiferi din Basarabia acelor vremi: meri, cireși, nuci, piersici – copaci care astăzi, din păcate, s-au uscat sau au dispărut complet. În memoriile sale, vestitul politician Alexandru Usatiuc-Bulgăr, născut la Ivancea în 1915, scria: „totul în această curte boierească, de la clădiri și până la plantații, era făcut și aranjat cu un gust deosebit, într-un stil civilizat. Odată cu maturizarea livezii și parcului, format din arbori, arbuști decorativi, cum ar fi trandafirii, plante agățătoare și multe, multe flori de diferite culori, conacul boieresc cu havuzurile în față, s-a transformat într-un colțișor de rai. Astăzi din ceea ce a fost cândva n-a rămas aproape nimic. Nu se mai păstrează livada veche, au dispărut arbuștii, care înfloreau anul împrejur, speciile de plante agățătoare. Ne putem doar imagina frumusețea de odinioară care a dominat aceste locuri”.

Una dintre aleile parcului moşieresc de la Ivancea. Foto: Elena Scobioală

 

Despre proprietarul acestei frumoase moșii, Carabet Balioz, istoria tace, pentru că nu se știe cum
și-a trăit viața și când a murit. Moșia a fost transmisă feciorilor lui Balioz, care au vândut în 1913 întreaga avere boierului Bogdasarov (un alt armean). Acesta a îngrijit parcul și livada și a renovat pe alocuri clădirile, lăsând ca moștenire fiicelor sale 300 de desetine de pământ. În 1940, când armata sovietică a ocupat Basarabia, fiicele s-au refugiat la București, lăsându-și în urmă averile. În timpul perioadei sovietice, curtea boierească de la Ivancea împreună cu parcul a fost trecută în subordinea Ministerului Sănătății, care a folosit-o pe post de spital militar, apoi baie publică. O parte din averea boierului a fost furată şi dezasamblată de localnici. În 1979 conacul și celelalte obiecte din curtea boierească a trecut în grija Ministerului culturii, iar în 1984 complexul a fost transformat în Muzeul Meşteşugurilor Populare, filială a Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală. În acelaşi an au început lucrările de restaurare a conacului, care au rămas suspendate vreme de mai multe decenii. Petru Tarhon, autorul cărții „Parcurile vechi boierești din Republica Moldova”, menționează că „… în ultimii 70 de ani au dispărut havuzurile și statuile din marmură albă, florăria, plantele agățătoare, curățenia și luxul de altădată”.

Procesul de restaurare a parcului, început cu atâția ani în urmă, s-a derulat nespus de anevoios din cauza numeroaselor litigii și contracte de arendă ce învăluiau vechea proprietate ca o pânză de păianjen. Între timp, mai toate anexele conacului au ajuns într-o stare avansată de degradare. Abia recent construcția a fost renovată pe dinafară, însă lucrurile s-au oprit la etapa aceasta din cauză că un vechi contract de arendă nu fusese onorat de una dintre părți. Din cauza problemelor financiare legate de acest contract, conacul Balioz stă și în prezent închis, lipsind din circuitul turistic al Orheiului Vechi. Directorul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, în subordinea căruia se află conacul Balioz, spune că instituția nu dispune de mijloace financiare necesare renovării totale a acestui complex arhitectural, însă că personalul administrativ se străduie să mențină și să păstreze intact vestitul conac de la Ivancea. „Până la finele anului intenționăm să organizăm aici o expoziție de fotografii și documente legate de parcul și conacul Balioz” a anunțat domnul Petru Vicol, directorul Muzeului Naționale de Etnografie și Istorie Naturală, care e de părere că evenimentele de acest gen pot reînvia trecutul istoric și reda atmosfera socială a sfârșitului de secol XIX.

 

Silvia URSUL

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 319