Devino Patron!

Concursul „Fii un artist al Dunării!”, în etapa internațională!

Concursul „Fii un artist al Dunării!”, în etapa internațională!

Pe tineri, competițiile îi atrag, scopul lor nu este doar să câștige premii sau diplome (și ele sunt bucurii, bineînțeles). Mi se pare că orice concurs îi cere competitorului să-și demonstreze talentul, priceperea și interacțiunea cu celălalt. Lipsa competițiilor ne-ar plafona. Fără a exagera într-o direcție sau alta, Concursul Internațional „Fii un artist al Dunării!” a avut mulți participanți, care și-au demonstrat talentul în confecționarea lucrărilor de artă, video și fotografie. Elevii, ghidați de profesorii lor (când elevii câștigă, înseamnă că au profesori buni ceea ce uneori numele cadrului didactic nu este rostit, eu l-am pus în orice propoziție), au demonstrat că le pasă ca râurile noastre Nistrul, Răutul sau oricare alt lac/băltoacă din localitatea lor să fie curate, iar oamenilor să le pese că încă n-au secat. Au trimis fotografii cu peisaje minunate din localitatea lor, au confecționat lucrări de artă din obiecte de pe malul unui râu, au improvizat videouri cântând în acompaniamentul valurilor etc. Felicitări, copii talentați, și laudatio profesorilor voștri că v-au îndrumat și încurajat să faceți lucruri frumoase. Au fost mulți copii talentați și toate aprecierile se duc spre profesorii lor: Tatiana Pascaru (Japca, Florești), Olga Mardari (Chișinău), Aurica Morari (Pistruieni, Telenești), Olga Dolinschi (Todirești, Anenii Noi), Maia Zlotea (Mereni, Anenii Noi), Veronica Cracan (Ungheni), Hristina Minciuna (Corjova, Criuleni), Svetlana Buza (Glodeni), Viorica Gorobeț (Bălți), Valentina Bujeniță (Chișinău)). 

Elevele Tatianei Pascaru au obținut mai multe premii, iar bucuria profesoarei a fost exprimată în cele mai alese cuvinte: „Atunci când munca, pasiunea și creativitatea se întâlnesc, rezultatele nu întârzie să apară. Pentru un profesor, rezultatele muncii copilului sunt mari bucurii. Ghidând elevele clasei a IX-a, m-am bucurat mult de performanțele enunțate: două diplome de gradul III și două mențiuni la concursul național ,,Fii un artist al Dunării”. Premiile au fost generoase: seturi de carte, rechizite, reviste ș.a. Am sǎrbǎtorit succesul lor cu o călătorie prin locurile, din Chișinău, ce spun povești – simboluri ale culturii și istoriei noastre. Mândrǎ de voi, dragile mele. Mulțumim ziarului ,,Natura” și organizatorilor  pentru oportunitatea de a participa la acest concurs și pentru minunatul eveniment din 30.11.2024”, a menționat prof. T. Pascaru.  

Mihaela Sîrbu, mama elevei Ilinca Sîrbu, LT „Liviu Deleanu” Chișinău, și-a exprimat toată admirația față de acest concurs, dar și impresionantă de locul I al Ilincăi: Copii frumoși și talentați, organizatori bine organizați și profesori dedicați au făcut ca ziua decernării premiilor să fie memorabilă pentru toți, iar discursul dlui Reniță la final a fost exact ceea ce lipsea unui astfel de eveniment! OM-enciclopedie!”, și-a exprimat întreaga admirație M. Sîrbu.  

 Succese, dragi copii, la etapa internațională!  

Autor: Silvia Strătilă 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 392

 

Susține Natura.md: Devino Patron!