Un traseul al memoriei deportărilor

„Istoria îşi bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se”. Nicolae Iorga

Un traseul al memoriei deportărilor
Lacrimi şi durere pe scena Teatrului Etnic de Etnografie şi Folclor „Ion Creangă”

Sincer, am fost prea bulversată ca să scriu acest articol, am încercat de vreo câteva ori și am renunţat. Am trăit atâtea emoţii, de la suferinţa celor deportaţi, senzaţia că vrei să te strângi într-un colţ și să plângi în hohote pentru sutele de mii de oameni care au trecut prin aceste momente de calvar, până la senzaţia de bucurie că ei totuși au avut tărie, și credinţă, și demnitate să reziste, să supravieţuiască, să ia viaţa de la capăt oriunde în lume, chiar și în cele mai friguroase locuri de pe pământ.

Miercuri, 6 iulie 2016, am participat la un eveniment care a comemorat 67 de ani de la cel de-al doilea val de deportări care au avut loc în istoria ţării noastre. Astfel, a fost lansat un traseu turistic (iniţiat și organizat de Irina Miloș Ciurea, directoarea Agenției Point Travel Moldova), care reunește unele din cele mai importante locuri care încă reușesc să păstreze vie memoria celor care au avut nefericita soartă să fie deportaţi sau represaţi politic. Fiţi atenţi, acest circuit turistic nu a fost lansat de către autorităţii, ci de către o agenţie de turism care a decis că oamenii, nu doar din ţara noastră, merită să cunoască atrocităţile la care au fost supuși străbunicii și bunicii noștri, și că generaţia tânără trebuie să parcurgă acest traseu pentru a nu uita istoria neamului nostru.

Acest traseu merită să fie inclus în programa școlară și fiecare elev să meargă pe urmele istoriei și să afle de la prima sursă toate evenimentele tragice prin care i-a fost dat să treacă poporului nostru. Circuitul se axează pe cel de-al doilea val de deportări care a avut loc la sfârșitul anilor ’40, fiind incluse mai multe destinaţii care într-un final reușesc să creeze un tablou perfect al deportărilor. Traseul începe la Monumentul Deportaţilor care se află la Gara Feroviară, după care urmează deplasarea spre satul Mereni, de unde în seara zilei de 5 iulie au fost deportate cele mai multe familii. Satul era unul cu oameni gospodari și intelectuali care au luat parte la Marea Unire și au participat direct la formarea Sfatului Ţării. Localitatea și astăzi este foarte frumoasă și se vede că acolo trăiesc oameni gospodari. 

În muzeul satului găsim o secţiune aparte destinată familiilor care au fost deportate, dar și ceva unic – poza unui călău care a trimis la moarte sigură familii întregi, mame cu copii mici și bătrâni care nu purtau nici o vină. La Mereni a fost deschis și un muzeu în aer liber destinat victimelor represiunilor politice, care va conţine mai mult de 10 module. În proces de finalizare este modulul „Casa părintească”, care reprezintă prototipul unei case ţărănești din anii ’30-’40. Acest muzeu este unic în ţara noastră și vine să demonstreze că încă nu totul e pierdut și că avem speranţa că sunt oameni care nu uită de identitatea noastră naţională. 

La întoarcerea în Chișinău am mers să descoperim ceva ce nu este destinat persoanelor care suferă de claustrofobie - celulele NKVD-ului, care se află la subsolul unei clădiri de pe strada București intersecţie cu Vlaicu Pârcălab și au fost lăsate de izbeliște de către autorităţi. Acolo e un spectacol greu de descris, trebuie să mergeţi și să vedeţi și să simţiţi starea de neputinţă care te cuprinde.

Traseul continuă cu vizitarea Muzeului Centrului de Cultură și Istorie Militară (Casa Armatei), unde secţiunea dedicată victimelor represiunilor politice este impresionantă și este prezentată în mod deosebit. Spre seară am mers și la Muzeul Memoriei Neamului din str. Negruzzi. 

La încheierea circuitului am vizionat spectacolul „Vis frânt”, susţinut la Teatrul Etnic de Etnografie și Folclor „Ion Creangă”, un spectacol al cărui regizor - Iustin Scarlat - este fiu de deportaţi și care redat drama deportării familiei sale printr-un spectacol excepţional. Mi-au curs lacrimile șiroaie și nu am rezistat până la final, am ieșit afară să iau o gură de aer. Simţeam că mă sufoc de durere și furie, de durere pentru vieţile oamenilor care au fost distruse de un regim crud și stupid, și de furie, de nedreptatea pe care au suferit-o strămoșii noștri.

Nu uitaţi istoria neamului și nu vă îndepărtaţi de rădăcini și de identitatea naţională. 

 

Kate ROTARI, Chişinău

Articol publicat în numărul 293