Devino Patron!

COP26: O conferință istorică cu privire la schimbările climatice ce ar putea decide soarta lumii

Articolul este preluat integral de pe site-ul www.green-report.ro

COP26: O conferință istorică cu privire la schimbările climatice ce ar putea decide soarta lumii

COP26, cel mai mare summit privind clima de la semnarea Acordului de la Paris în 2015, și care va stabili politica majorității țărilor lumii cu privire la mediu începe duminică. Deși oamenii de știință atrag atenția cu privire la încălzirea globală care are loc într-un ritm mai accelerat decât se credea initial, evenimentele din SUA arată că lobby-ul în favoarea combustibilor fosili a continuat în ultimii ani. 

Marea Britanie va găzdui cea de-a 26 a Conferința ONU asupra schimbărilor climatice alături de Italia. Primele întrevederi între liderii lumii – G20 – vor avea loc duminică la Roma, pentru ca reuniunea COP26 să se defășoare în Glasgow timp de aproape două săptămâni, până pe 12 noiembrie. Conferința a fost amânată un an din cauza pandemiei de COVID-19.

Climate change: raise global ambitions to achieve strong outcome at COP26 |  Nuacht | Parlaimint na hEorpa

Reprezentanţii statelor din G20 intenţionează să ceară „acţiuni imediate” pentru a limita încălzirea globală. Delegaţiile participante încă nu au decis dacă la acest summit va fi făcut un angajament privind obiectivul comun ca până în 2050 emisiile globale de gaze cu efect de seră să scadă la zero sau să se atingă neutralitatea carbonului, potrivit proiectului de declaraţie, consultat de agenţia de presă germană. Statele industrializate din G20 produc peste 75% din emisiile totale de gaze cu efect de seră.

Pe de altă parte, COP26 va reuni cele 197 de părți ale Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC). Printre acestea se numără UE și toate statele membre ale acesteia, însă în total este estimat că în jur de 30.000 de oameni se vor afla în Glasgow pentru acest summit, dintre care 120 de lideri ai lumii.

Participanții vor trece în revistă progresele obținute în ceea ce privește angajamentele pe care și le-au asumat în cadrul Acordului de la Paris de a menține încălzirea globală cu mult sub 2 °C față de nivelurile preindustriale și de a continua eforturile de limitare a acesteia la 1,5 °C. De fapt, această evaluare este și motivul pentru care COP26 este atât de important – faptul că părțile trebuie să demonstreze progrese tangibile în urma Acordului de la Paris. O conferință ONU cu privire la schimbările climatice are loc în fiecare an, însă nu toate sunt la fel de importante.

 

SUA, reprezentată de Biden

Preşedintele american Joe Biden va participa la summiturile internaţionale de la Roma şi apoi de la Glasgow. În afară de schimbările climatice, el intenționează să se întâlnească cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan şi să se consulte cu aliaţii cu privire la reluarea negocierilor cu Iranul, două dosare fierbinţi în acest moment, potrivit Casei Albe, relatează AFP.

SUA se confruntă însă cu alte aspecte ale problemelor climatice, după ce în Congresul SUA, directorii de top din domeniul petrolului au depus mărturii pe fondul acuzațiilor că firmele lor au indus în eroare publicul cu privire la schimbările climatice. Parlamentarii democrați din SUA spun că industria a petrecut zeci de ani negând rolul produselor sale în încălzirea globală, după cum a arătat BBC într-un amplu material. Șefii ExxonMobil, BP, Chevron și Shell au negat cu toții că ar fi aprobat vreo campanie de dezinformare a schimbărilor climatice.

 

UE încurajează reducerea emisiilor

Consiliul și Comisia Europeană vor reprezenta UE la reuniunea COP. Delegația UE va fi condusă de președintele Consiliului European, Charles Michel, de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de prim-ministrul Sloveniei, Janez Janša, președintele actual al Consiliului UE.

UE a adoptat unul dintre cele mai avansate cadre legislative din lume în domeniul mediului și și-a atins obiectivele anterioare în materie de reducere a emisiilor, iar mandatul cu care merge la COP26 este acela de a încuraja și alte state să își intensifice eforturile. Anul acesta, UE și-a reînnoit ambiția în materie de climă în concordanță cu Acordul de la Paris, angajându-se să reducă emisiile cu cel puțin 55% până în 2030 și transformând acest obiectiv într-o obligație juridică prin Legea europeană a climei.

Cu toate acestea, schimbările climatice reprezintă o amenințare mondială, iar UE nu poate acționa singură. Fiind cel mai mare contribuitor la finanțarea internațională a combaterii schimbărilor climatice, UE oferă finanțare țărilor în curs de dezvoltare pentru a le ajuta să facă față efectelor schimbărilor climatice. Până în 2025, UE va mobiliza 100 de miliarde de dolari pe an în acest scop.

COP26 kicks off: What is it and why is it the 'world's best last chance'  for climate action? - CNET

 

Cel mai mare emițător de CO2, China

China, care este cel mai mare emiţător de gaze cu efect de seră, a depus oficial joi documentul cu noile sale angajamente în domeniul climatic, cu trei zile înaintea deschiderii COP26.

În această „contribuţie naţională” (NDC) revizuită, China se angajează să atingă vârful de emisii „înainte de 2030” şi neutralitatea emisiilor de carbon „înainte de 2060”, obiective conforme cu anunţurile preşedintelui Xi Jinping. Aceste noi angajamente, postate pe site-ul Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite cu privire la schimbările climatice (CCNUCC), mai prevăd reducerea intensităţii emisiilor de dioxid de carbon (emisii de CO2 raportate la PIB) cu peste 65% comparativ cu anul 2005.

Precedenta NDC a Chinei prevedea angajamentul de reducere a intensităţii emisiilor de CO2 cu 60-65% până în 2030 şi de atingere a vârfului de emisii „în jurul lui 2030”. În contribuţia sa, Beijingul aminteşte că statele dezvoltate trebuie „să-şi asume responsabilităţile istorice şi să continue să ia cu hotărâre conducerea în materie de reducere de emisii”.

 

Este pusă în pericol stabilitatea statelor

Patricia Espinosa, secretarul executiv al Convenţiei-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), a acordat un interviu publicației The Observer, în care a declarat că la momentul actual este în joc stabilitatea țărilor și obiectivele la care s-au angajat acestea.

„Ne aflăm în punctul în care vorbim cu adevărat despre păstrarea stabilității țărilor, păstrarea instituțiilor pe care le-am construit de-a lungul atâtor ani și păstrarea celor mai bune obiective la care statele s-au angajat împreună. În scenariul cel mai catastrofal, lumea s-ar confrunta cu fluxuri masive de persoane strămutate din cauza schimbărilor climatice”, a punctat Patricia Espinosa.

Impactul ar fi în cascadă, a spus oficialul ONU, subliniind că dacă țările nu reușesc să combată schimbările climatice, lumea se va confrunta cu o criză a securității alimentare.

„Eșecul combaterii schimbărilor climatice ar face ca milioane de oameni, mult mai mulți decât în prezent, să devină vulnerabili la situații teribile, grupuri teroriste și grupuri violente. Scenariul acesta ar conduce la multe surse de instabilitate”, a avertizat Patricia Espinosa.

 

Sir David Attenborough va fi Avocatul Poporului

Naturalistul David Attenborough a fost desemnat de Marea Britanie cu luni înaintea conferinței să desfăşoare acţiuni care să inspire demersuri pentru soluţionarea problemei schimbărilor climatice, în calitate de Avocat al Poporului.

Attenborough, în vârstă de 95 de ani, cel mai influent prezentator şi realizator de emisiuni despre fauna sălbatică din Marea Britanie, dar cunoscut în întreaga lume, îi va îndemna pe lideri în cadrul unor evenimente organizate în următoarele şase luni să pună clima şi protecţia naturii în fruntea agendei lor.

„David Attenborough a inspirat deja milioane de oameni din Marea Britanie şi din întreaga lume cu pasiunea şi cunoştinţele sale în ceea ce priveşte necesitatea de a acţiona în contextul schimbărilor climatice şi de a proteja planeta pentru generaţiile viitoare. Nu există o persoană mai potrivită să dea un impuls pentru schimbări suplimentare pe măsură ce ne apropiem de summit-ul COP26 din noiembrie asupra climei”, a declarat premierul Boris Johnson.

Johnson a declarat că va încerca să îi convingă pe liderii de la summit-ul G7 pe care îl va prezida să îşi ia angajamente ferme în ceea ce priveşte schimbările climatice.

Attenborough s-a arătat încrezător în succesul COP26. „Nu ar putea exista un moment mai important pentru un acord internaţional. Epidemia ne-a demonstrat cât de crucial este să se ajungă la un acord între naţiuni dacă vrem să rezolvăm astfel de probleme la nivel mondial”, a declarat el.

În februarie, Attenborough a declarat Consiliului de Securitate al ONU că schimbările climatice reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa siguranţei cu care s-a confruntat vreodată omul modern.

 

„Boris Johnson” dă foc la barcă

Nici acțiunile activiștilor nu au întârziat, deși reuniunea nici nu a început încă. Un activist pentru climă deghizat în Boris Johnson a incendiat o barcă de mici dimensiuni în faţa centrului de congrese din Glasgow care va găzdui conferința ONU. Protestul a fost organizat de Ocean Rebellion, o divizie desprinsă din organizaţia Extinction Rebellion, compusă din activişti care militează pentru combaterea schimbărilor climatice.

Purtând o mască realizată pentru a imita chipul prim-ministrului Marii Britanii, protestatarul a incendiat o barcă de mici dimensiuni pe care era scris mesajul “Your Children’s Future” (“Viitorul copiilor voştri”).

Alţi activişti de mediu, în rândul cărora se afla şi o persoană care purta o mască ce imita o canistră de petrol, pe care fusese scris mesajul “Oilhead”, au incendiat teancuri de bancnote în timpul protestului. Protestatarii au spus că iniţiativa lor „simbolizează absenţa completă a obiectivelor Guvernului Marii Britanii pentru combaterea schimbărilor climatice catastrofale, acidificării oceanelor şi distrugerii biodiversităţii, care vor devasta viitorul nostru al tuturor şi vor lăsa un ocean mort pentru generaţiile următoare”. Floss Stallard, membră a organizaţiei Ocean Rebellion, a cerut renunţarea la exploatarea petrolieră Combo, situată la vest de Insulele Shetland.

„Exploatarea petrolieră Cambo reprezintă o continuare a cedării noastre în faţa presiunii exercitate de industria carburanţilor fosili. Omenirea trebuie să renunţe la petrol, nu să sape noi puţuri de exploatare”, a spus activista britanică.

 

Greta Thunberg îndeamnă la grevă

Activista suedeză Greta Thunberg a invitat lucrătorii din Glasgow care intenționează să facă grevă în timpul COP26 să i se alăture într-un marș de protest. Activista suedeză a confirmat că ajunge în oraș în timpul summitului ONU pentru a participa la o grevă climatică, vineri, 5 noiembrie.

Personalul căilor ferate, curățătorii consiliului și lucrătorii de gunoi au spus că vor lua măsuri industriale în timpul COP26. Thunberg a scris pe Twitter: „Justiția climatică înseamnă și dreptate socială și că nu lăsăm pe nimeni în urmă. Așa că îi invităm pe toți, în special pe muncitorii care fac grevă din Glasgow, să ni se alăture. Ne vedem acolo”.

Într-o declarație făcută în urmă cu câteva săptămâni în urmă, Thunberg se arăta sceptică cu privire la rezultatele conferinței.

 

Greenpeace: Conferința este despre justiție

Organizația Greenpeace își va trimite reprezentanți în cadrul COP. Potrivit ONG-ului, e important să existe experți, coordonatori de campanie și cei din prima linie a crizei climatice în cadrul negocierilor – care să observe, să contribuie și să se asigure că factorii de decizie ascultă. Greenpeace sprijină grupuri de la firul ierbii și lideri ai popoarelor indigene care participă la COP.

Ca organizație globală, Greenpeace are un rol și în afara conferinței. Colaborează cu activiști din întreaga lume, ajutându-i să pună presiune pe lideri și să ceară ca negocierile să se încheie cu cele mai bune rezultate.

„Am participat la fiecare COP, dar niciunul nu a fost definit de atât de mult contrast. Pe de o parte, vedem oameni și țări care luptă pentru însăși existența lor, pe de altă parte vedem guverne și industrii hotărâte să își perpetueze politicile obișnuite încă câteva decenii, ignorând suferința majoră pe care o cauzează. Lipsa lor de empatie este rușinoasă. Dacă summit-ul de la Glasgow nu vine cu rezultatele pe care le așteptăm, dacă omenirea și natura nu sunt prioritizate în mod palpabil în fața profitului marilor poluatori, noi nu vom renunța, vom deveni și mai rezilienți. Împreună, milioanele de cetățeni ai mișcării climatice vor continua să ceară acțiune și justiție. O lume mai sigură, mai verde și mai echitabilă se întrevede la orizont. Dacă liderii lumii sunt înțelepți, vor valorifica acest moment”, a declarat Jennifer Morgan, director executiv Greenpeace International.

„În esență, conferința este despre justiție. Este despre cine deține viitorul – marii poluatori care profită de pe urma acelor industrii fosile, care alimentează criza, sau oamenii care resimt cel mai puternic impactul ei – comunitățile indigene, comunitățile vulnerabile și tinerii din întreaga lume”, susține organizația.

What is the COP26 climate summit in Glasgow all about? : NPR

 

 

Articolul este preluat integral de pe site-ul www.green-report.ro

Susține Natura.md: Devino Patron!