De pe colinele Hânceștiului privești frumusețea Moldovei

Până a reveni la denumirea istorică - Hâncești - orășelul cu o amplasare geografică aparte decât alte localități raionale din Republica Moldova, a fost un centru cultural, istoric și economic ai cărui locuitori s-au resemnat, fiecare personalizându-și comoditățile bine întemeiate, și l-au onorat în funcție de priceperea meseriei lor. Și pentru că locul acesta e legat de numele controversat al așa-numitului erou Kotovski, la prima vizită în localitatea cu aspect urbanistic, dacă vremea de afară mai este și frumoasă, îți vine să reciți versurile, fără a exclude ușoara ironie când știi cui erau dedicate versurile: „Dimineața-nrourată/ Spală merele domnești/ Geana soarelui s-arată/ De pe dealul din Hâncești”. Frumoase versuri dacă ne gândim doar la frumusețea Moldovei, văzută de pe dealul din Hâncești.      

Târgul de altădată a devenit un oraș frumos             

Drumul spre România trece prin Hâncești, bineînțeles, dacă te îndrepți spre o destinație anume, în estul țării. Din Chișinău ajungi în jumătate de oră, dar, în această oră înjumătățită, frumusețea nemaipomenită a toamnei din acest an sau poate a oricărui anotimp, văzută de pe traseul ce duce spre zona Lăpușnei, reduce timpul călătoriei la o clipă, așa cum ai cânta o melodie veloce. Exact ca un cântec sprințar este și natura, cu dealurile, acoperite de arbori și arbuști, pe de o parte și alta a drumului. Și cine pleacă în Hâncești mai rar nu are cum să nu scaneze în memorie vraja dăruită de mama-natură a acestor locuri frumoase din Republica Moldova. Dacă ar avea omul atâția ochi, spunea poetul Grigore Vieru, câtă frumusețe e în jur, și-ar face din natură un scut.    

Încărcat de frumusețea generoasă a naturii, ajungi degrabă într-un târgușor, târgul Hâncești de altădată (dacă cineva mai cunoaște din documentele vechi cum arăta cândva acest târg), acum cu fața înnoită de supermarketuri sau localuri moderne, care-ți spun că ești în secolul al XXI-lea, iar orașul se îndreaptă și el spre tendințe europene. Și totuși, strada centrală nu a cunoscut niciodată liniștea. Tropăitul cailor sau scârțâitul trăsurilor acum este înlocuit de zgomotul mașinilor, unii trecători se cunosc și se salută. La câteva colțuri de stradă stau la taifas sau privesc la trecători grupuri de prieteni prin lentilele de ciocolată ale ochilor frumos de strălucitori, așa cum pot istorisi doar filmele cu ecran alb-negru. Ei sunt reprezentanți ai minorităților naționale, cei mai numeroși în prezent, rămase din minoritățile secolelor trecute – armeni, în mare parte, și evrei. O promenadă în Hâncești nu e o vizită împlinită și pe deplin mulțumitoare dacă nu urci renumitele scări ce duc spre alte coline ale orășelului ca să te convingi de alte minunății ale acestei urbe.     

Urcând pe treptele istoriei       

Hânceștenii sunt obișnuiți să urce scările din centrul orășelului lor. Se spune că sunt vreo două sute de trepte, iar unii localnici, deprinși cu ele, le urcă din obișnuință spre o destinație anume, unii chiar le urcă, înlocuindu-le cu o oră de sport. Și una, și altă întrebuințare te duc până în vârful lor și-ți deschid o filă controversată a istoriei noastre. Monumentul lui Grigorii Ivanovici Kotovski stă neclintit încă din anii ,80. Tendința multor demnitari a fost probabil mai mult din respect pentru munca sculptorului Lazăr Dubinovschi, altfel ce explicație ar avea rezistența statuii din care copiii au reușit să-i distrugă doar sabia „eroului” și poate, din când în când, să i se urce pe umeri, pentru a vedea panorama Hânceștiului. De fapt, prezența monumentului nu mai deranjează, semnificația de hoț al celui din postament cândva stârnea contradicții, acum este uitată, iar de tinerele generații nici măcar știută.   

Despre frumusețea, istoria și cultura orașului Hâncești știe să povestească, de la înălțimea inteligenței native și profesionale, profesoara de limbă și literatură română, Vera Tănase, dar și din dragostea ei pentru locul natal. Nestrămutată din aceste rădăcini, Vera Tănase și-a scris cu onoare și dragoste numele în sistemul de învățământ Hâncești și în cel administrativ raional. Cunoaște atât de bine aceste locuri citadine, încât te îndoiești să nu fie și un ghid bun prin urbea în care mai toți trecătorii o salută. S-ar putea ca și delicatețea-i vizibilă, adunată în statutul intelectualului pentru care a muncit o viață, să fie remarcată și chiar așa este. De la Vera Tănase poți afla despre instituțiile de învățământ din Hâncești. Chiar la intrare în orășel este Școala Profesională cu specialități atractive și solicitate în lumea modernă de azi. Tot în această zonă este și Liceul „Mihail Sadoveanu” cu peste o mie de elevi. Alte două instituții de învățământ, renumite în tot raionul, sunt Liceul „Mihai Eminescu” și Colegiul de Construcții. Educația în Hâncești se extinde prin alte edificii de învățământ – o școală de sport și un Centru de excelență și de creație -, pentru că învățământul este o problemă prioritară, susținută de Consiliul raional. Poate de aceea în Hâncești fac naveta profesori, medici, judecători din zonele limitrofe, chiar și din Chișinău. Loc de învățătură și, respectiv, solicitare de angajare, este pentru toți, aici fiind și o școală rusă, cu puțini elevi și care se menține la respirație artificială.        

Orașul nou cu lacuri și castele vechi   

Zona veche a orașului Hâncești nu este doar o aglomerație urbană, ci câteva pagini de istorie pe care le răsfoiești împreună cu Vera Tănase, pregătită să-ți povestească oricând și cu drag. De la înființare, localitatea s-a constituit ca un târgușor, având un han pentru negustorii străini. Populația era constituită din mai multe comunități: armeni, evrei și țigani, cei dintâi predominau, ocupația lor fiind negoțul. Târgul avea fabrici de apă minerală, ulei, moară. Prin anii 1800, monopolul asupra târgului îl deține Manuc-Bey, numit și Dragoman al Turciei. Soarta, împrejurările, răsplata negocierii păcii de la București, dar și datorită oportunităților, pe care și le-a creat, diplomatul boier a reușit să-și facă o moșie în Hâncești. Conacul, restabilit ca atracție turistică, vizitat acum de mulți curioși, ar fi un motiv să credem că Hânceștiul e un oraș frumos. Boierul Manuc-Bey a cumpărat aceste locuri datorită amplasării lor într-o zonă mirifică – lacul cu apă curată, în care se oglindesc culorile toamnei, statornic în frumusețea lui de sute de ani, copacii împăduriți și ei hotărâți să mai trăiască nu știu câte sute de ani (deocamdată niciun hânceștean nu s-a încumetat să taie vreun copac secular, construindu-și vreo locație) freamătă cuminți într-o zi de octombrie cu soare prea generos pentru acest anotimp. 

Cuprinși de alese și inspirate reflecții ale naturii, ajungi la conacul ce îi așteaptă și pe cei care sunt interesați de carte. În fostul han, care găzduia negustori ce se odihneau poate în brațele cadânelor, acum și-a găsit adăpost, sigur și liniștit, Biblioteca Publică Raională ,,ÎPS A. Plămădeală” Hâncești cu un fond de 65.588 de cărți. Organizarea instituției și numărul mare de volume au fost realizate după un proiect finanțat de CJ Prahova.   

Un cartier nou sau cum i se mai spune de locuitori unul din sectoarele populate este nu numai atractiv, dar și aglomerat, aici fiind concentrate instituțiile administrative: Primăria, Consiliul raional, centre comerciale, catedrala orașului etc. Din toate poți vedea un amestec de arhitectură urbană cu cea rurală.          

Legende și comori     

Ca multe localități și orașul Hâncești păstrează până în prezent o istorie a sa. O știu și o povestesc contemporanii și numai așa prin perpetuarea ei, orășelul își va găsi loc în analele istorice. S-a aflat că în micul județ din vechiul ținut al Lăpușnei sunt niște catacombe, a căror mister nu e dezlegat nici azi. Despre ele știu câte ceva bătrânii locului, pe care te-ai mira să-i mai poți întâlni în viață. Și totuși, spun câteva suflete și chiar au fost descoperite, găsite, văzute, străbătute cu pașii de reprezentanții oficiali din conducerea raionului, filmate și arătate în reportaje, niște beciuri ce ar fi fost ale boierului Manuc Bey, aflate în treceri subterane. Tunelurile construite de renumitul boier, se spune că ar ascunde și comori. În 1984, fiind efectuate niște săpături, s-au găsit o bucățică de pânză și o mărgeluță, o curiozitate confirmată de directorul muzeului din Hâncești, Vera Screaghin. O localnică în vârstă presupunea că aici pot fi bogății, iar despre certitudinea existenței lor vom afla doar atunci când trecerile subterane vor fi restaurate pentru un nou obiectiv turistic al Hânceștiului. Catacombele nu mai sunt o legendă. A rămas să fie descoperită comoara, pentru că reconstrucția obiectivului turistic are nevoie de mulți bani.     

Cultura, și ea o colină a Hânceștiului    

Privit de pe culmea din centrul orașului, după ce ai urcat cele 200 de scări, Hânceștiul îți îngăduie să-i admiri colinele – mărturii ale istoriei în care copacii mai sunt hotare. Cele trei coline, care se deschid în față, sunt Codrii Nisporenilor, Codrii Hâncești, care merg pe la Leova, și pe altă colină se zărește creasta Chișinăului. Aceste efigii ale naturii Republicii Moldova nu și-ar găsi desăvârșire în frumusețea lor dacă omul, născut pe un pământ, numit și mai frumos – plai – nu și-ar da seama că are obligația să-l cinstească. Asta o fac, au și făcut-o oamenii născuți în aceste locuri. Astfel, la Nemțeni sătenii nu uită cântecele Angelei Păduraru, inaugurat fiind și un festival închinat interpretei de muzică populară, iar gimnaziul din localitate poartă numele jurnalistului Constantin Tănase. Doi nemțeni născuți, pe care și Hânceștiul i-a înscris în lista personalităților. În pagini de istorie memorabilă sunt trecute și numele domnitorului Alexandru Lăpușneanul, despre care se știe că locul copilăriei sale este târgul Lăpușna; mitropolitul Ardealului Antonie Plămădeală, teolog și scriitor.    

Cultura la Hâncești este valorificată prin mai multe activități festive, așa cum ar fi Festivalul Raional al folclorului copiilor, organizat de satul Pașcani, sau Festivalul „Miorița”, o manifestare de sărbătoare ce aparține celor din Leușeni.       

 Acum când un periplu prin Hâncești te duce să vezi locuri frumoase cu arome de istorie, de carte, vechiul târgușor chiar că a fost binecuvântat de natură, la felul cum poți privi lumea de pe colinele sale.       

Silvia STRĂTILĂ

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 369 

Susține Natura.md: Devino Patron!