DORUL DE VATRĂ - UN MARE DOR...

 Cred, cu toată certitudinea, că omul are un simț mai profund decât toate celelalte - dorul.

Dorul ascultă glasul copilăriei, al amintirilor, al tinereții, al bucuriilor, al iubirii, al timpului...

Dorul îți poate trezi cele mai intense emoții, dar și regrete, îți poate da speranțe, dar și mângâiere...

Adesea mă încearcă dorul de copilărie, de locurile dragi, de vatra strămoșească, de bunii mei părinți, de casa părintească, de codrii seculari care ne înconjoară satul, de aerul cu miros de pâine coaptă, de focul din vatră și de grădina copilăriei.

  Nimic nu se compară cu dorul de acasă...

M-am născut  în cel mai frumos sat, în care timpul, liniștea, iubirea, viața vibrează altfel...mai intens, mai profund, mai acasă.

  E Vorniceniul meu drag...cu oameni cuminți, harnici, înțelepți, frumoși cu fețele luminate de soare și cu inimile calde asemeni pâinii scoase din cuptor. Pentru ei Dumnezeu a ales un loc de poveste, lângă albia râului Bâc, în inima codrilor seculari în care aceștia și-au construit vetrele. 

Satul Vorniceni, asemeni unui bătrân sfătos, ce-și deapănă frumoasa poveste, e una dintre cele mai vechi localități din țara noastră, având peste 600 de ani. Documentar, satul Vorniceni este menționat pentru prima dată la 25 aprilie 1420 în perioada domniei lui Alexandru cel Bun.

Denumirea satului provine de la cuvântul „vornic’’, dregător de rang înalt, cu putere administrativă și juridică, persoană apropiată de domnitor. În documentele timpului se spune că Alexandru cel Bun donează vornicului Oană (Vană) moșiile satelor Sadova, Micleușeni, Lozova, Dumești și Vorniceni.

Numele de Vorniceni, însemna inițial și „oameni trăitori pe moșia vornicului’’

Localitatea Vorniceni, din raionul Strășeni , situată la 38 de km de municipiul Chișinău , are rădăcini de stejar în trupul țării, binecuvântată de cel mai înțelept domnitor, Alexandru cel Bun și protejată de însuși Dumnezeu.

  Este un sat de-o vârstă cu toți codrii, cu toate doinele cântate durut, cu toate legendele spuse la gura sobei… Un sat așezat cuminte între dealurile celor cinci regiuni ale lui: Țiganca, Dumeni, Luceni, Fundătura și Târnăjoc…

Fiecare din aceste regiuni avându-și farmecul și povestea ei. Țiganca e locul cu cele mai dulci și aromate cireșe pe care le-am mâncat vreodată. Sunt cireșele copilăriei… Luceniul are cea mai  limpede și rece apă de izvor, care ne potolea setea în verile dogoritoare, dar și cele mai gustoase mere pârguite de razele jucăușe ale soarelui.

Cele mai aromate prune le găseam la Dumeni, în livezile cu rânduri lungi, asemeni zilelor de vară. Fundătura, cea mai veche parte a satului, are un farmec aparte pentru mine, acolo îmi erau buneii, oameni sfinți cu chipuri de icoane și suflete de îngeri. Acolo mi-am petrecut o mare parte din copilărie, am ascultat cele mai captivante povești, am făcut cele mai multe năzbâtii și am mâncat cea mai bună pâine caldă scoasă din gura cuptorului și frământată de mâinile firave ale bunicii… De aici, de la casa bunicilor, ridicam, deseori, dealul Petrăriilor pe care-l vedeam ca pe-un munte ce trebuia escaladat. Și când ajungeam sus, pe vârful lui, obosiți, dar împliniți, ne uitam în jos spre satul întins între coline, ce se vedea ca-n palmă. Noi, copiii, credeam că aici, sus, pe vârf de deal, cerul se unește cu pământul, iar Dumnezeu este mai aproape de noi.  De câteva sute de ani, dealul Petrăriilor străjuiește pacea și liniștea satului.

  Totuși, pentru mine, cea mai frumoasă parte a satului este regiunea Târnăjoc, pentru că aici îmi sunt părinții, bunii mei părinți, casa părintească cu liliacul mirositor din fața ușii, cu fântâna cuminte din grădină, cu scrânciobul care ne așteaptă să-l bucurăm cu râsetele molipsitoare de altădată, cu foișorul care și azi ne adună la o vorbă bună, și cu pragul casei care ne așteaptă să-l trecem cât mai des.

De aici, în zilele calde de vară, alergam într-un suflet la iaz, cel mai mare iaz din cele câteva pe care le are satul, iazul de la Târnăjoc, în care ne bălăceam până la apus de soare, uitând de sarcinile pe care părinții ni le dădeau să le facem, doar foamea ne scotea din apa caldă și ne amintea că trebuie să mergem pe la casele cui ne are.

În drum spre casă o luam pe dealul Scorincii, unde găseam mere verzi, încă necoapte, dar tare bune după o zi de scăldat și, tot de aici, de pe acest deal, admiram o bună parte a satului, dar tot regiunea noastră ne părea mai frumoasă, cu o grădiniță în preajmă, cu case mai arătoase, cu-n parc frumos, cu ulițe mai largi, cu blocuri de locuit a câte 5 etaje, din piatră albă, asemeni celor din Chișinău, cu cele mai spectaculoase răsărituri, dar și apusuri. 

Aici, în acest loc de poveste, mă așteaptă și azi, dragii mei părinți, Emilia și Vasile Miron, doi oameni gospodari, cu privirea caldă și sufletele deschise, darnici ca toamnele pline de rod și înțelepți ca niște cărți valoroase. Mama, o fire  blândă și protectoare, ne-a oferit, nouă, celor trei copii, nu doar dragostea și bunătatea ei, dar și povețe prețioase pentru o viață întreagă. 

Ne-a învățat ce este omenia, cumsecădenia, respectul, bunul simț și modestia. Ne-a răsfățat papilele gustative cu cea mai bună zeamă, dar și cu cele mai moi și delicioase plăcinte, gustul cărora e unic, e deosebit, e de-acasă…

Tata a fost și este stâlpul casei, un bărbat puternic, curajos, glumeț, vesel și plin de viață. Un om  care a muncit mult ca nouă să nu ne lipsească nimic. Un părinte care ne-a încurajat și susținut în toate, oferindu-ne sprijin, dar și încredere. Un model de gospodar pentru noi, copiii lui, dar și pentru un întreg sat, nu în zadar mama zicea că ,,unde pune el mână, totul prinde viață’’.

 Uitându-mă în ochii lor, mă întreb, de unde atâta  putere de muncă și bunătate în ei, de răbdare și înțelepciune, de iubire și jertfire? Ține-i, Doamne, cât mai mult pe acest pământ să mă simt și eu copil și să mă întorc la căsuța parinteasca știind că acolo mă așteaptă cei mai luminoși oameni de pe pământ, părinții mei...

Și așa cum îi stă bine unui sat să se mândrească cu bogățiile lui, așa și Vorniceniul se mândrește cu o Casa de cultură, cu o policlinică, cu câteva magazine, cu două farmacii, o brutărie, o fabrică de vinuri, un spital de nivel republican, un stadion, care adună oamenii lui la diferite sărbători, o biserică în centrul satului cu hramul ,,Sfinții Petru și Pavel”, două grădinițe, o școală de toată frumusețea, astăzi Liceul ,,Ion Inculeț”, nume ce-l poartă în cinstea personalității care a votat unirea și care și-a avut moșiile pe teritoriul satului Vorniceni etc.

   Liceul din Vorniceni este o școală cu tradiții, pe timpuri fiind frecventată de peste 1200 de copii ai satului. Astăzi liceul are în jur de 450 de copii. Numele liceului ,,Ion Inculeț’’ este unul cunoscut atât la nivel raional, cât și național prin rezultatele obținute de elevii acestuia la diferite concursuri și olimpiade la nivel republican, dar și internațional.   

Oameni și oameni 

    De aici, de pe băncile acestei instituții de învățământ, au pornit în lume personalități ce-i duc faima, oameni deveniți Cetățeni de Onoare ai localității. Printre aceștia se numără scriitorul Alexandru Cosmescu; Vasile Moroșanu, Artist al Poporului din RM, interpret, producător; Vasile Marin, cântăreț de muzică populară, solist al ansamblurilor ,,Mugurel’’, ,, Ciocârlia’’ și  „Fluieraș’’ a Filarmonicii din Chișinău; Valentina Butnaru, președintele Societății „’Limba noastră cea română’, cea  care de peste trei decenii apără cu sfințenie limba română, valorile naționale, tradițiile și cultura românească; Vasile Luchian, doctor în științe medicale, conferențiar universitar, USMF „N. Testemițanu’’. Un alt Cetățean de Onoare al localității este academicianul Sava Costin, cardiolog, stabilit în Germania, specializat în ultrasonografia miocardului, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei, desemnat drept „Savantul nr.1 al Germaniei’’, în anul 2008 și candidat pentru decernarea Premiului „Nobel’’ în medicină.  Din 2007 până în prezent, este șeful Departamentului „Biologie moleculară și structurală’’ la Institutul „Max- Planck’’ din Bad Nauheim, Germania.

      Frumoși și harnici oameni are Vorniceniul, cea mai de preț avere a lui. Oameni care știu să muncească, dar și să se veselească, să încingă horele, dar și să cânte doinele, să mânuiască cobzele, dar și coasele, să îmblânzească fluierele, dar și  pământul, să coacă  pâine, dar și să potolească dorul cu naiul strămoșesc… Nu în zadar, în sat găsim cei mai iscusiți dansatori ai ansamblului ,,Rotunda’’, colectiv model înființat în 1998, participant și laureat a numeroaselor concursuri naționale și internaționale.            

Dansatorii de la „Rotunda’’, oameni cu argint în plete, au în picioare iureșul vântului, iar în inimi căldura soarelui. Cei mai mici dansatori ai satului, care păstrează cu sfințenie tradițiile neamului, sunt reuniți în ansamblul de dansuri populare ,,Voinicel’’, condus de neobosita coregrafă Valentina Cazacu.

 Doamnele din ansamblul  vocal „Doruleț’’, de pe lângă Casa de Cultură a satului, dirijate cu multă măiestrie de conducătorul artistic, P. Moraru, știu să vibreze în unison cu foșnetul codrilor, susurul izvoarelor, cântecul ciocârliilor, aducând cu bucurie fiecare melodie la sufletul sătenilor.

Fanfara satului, înființată în 2004, creează o adevărată simfonie neuronală și are puterea de a ține oamenii împreună la horele satului, iar cei din formația de muzică rock „Țepeș’’,  au în instrumente duritatea munților, iar în voci dezlănțuirea furtunilor.

Ansanblul „Buciumașii’’, urmași ai lui Ștefan cel Mare, mânuiesc cu o dexteritate aparte  buciumele, instrumente ce ne reprezintă ca neam, instrumente ce reînvie istoria și ne conectează cu trecutul.

Aceste onorabile colective au menirea de a păstra tradițiile acestui popor, jucând un rol important în definirea identității noastre culturale.   

Locuri încărcate de istorie 

    E frumos și unic Vorniceniul meu străbun...Și așa cum îi stă bine unui sat cu istorie să-și întâmpine musafirii și să aibă ce le arăta, calea spre muzeul ,,Vatra Dumeniului’’ e cea mai binevenită, un loc pitoresc ce intersectează drumurile ce duc spre Biserica veche, zona Petrăriei și lacul Țiganca, o zonă cu încărcătură istorică, dar și cu un peisaj de poveste. Muzeul reprezintă o replică a ,,Casei Mari’’, dintr-o locuință tradițională, care conține ,,zestrea miresei’’, alcătuită din artefacte din secolele al XIX-lea- XX-lea. Muzeul adăpostește un război de țesut de peste 100 de ani, covoare tradiționale, prosoape, perne, costume populare, vase din lut etc.

    Un alt loc încărcat de istorie este Biserica din Lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil’’, obiectiv de importanță națională, ce datează din 1839, monument ocrotit de stat, aflat în reconstrucție din 2023. Biserica din Lemn nu este doar un simbol al satului, care-i păstrează vie istoria, dar este și un simbol al legăturii omului cu Divinitatea.

    De asemenea, o altă atracție turistică a satului este Schitul Arheologic medieval ce reprezintă două cuptoare de olărie din secolul al XIV-lea, descoperit într-o gospodărie țărănească, și  pe care e încrustată hărnicia sătenilor mei străbuni...

Venind la Vorniceni, localitate din centrul Moldovei, înconjurată de podgorii de viță-de -vie, ar fi un păcat să nu pășești pragul vinăriei „Vornic’’, denumire inspirată din istoria satului, o afacere de familie, vitivinicolă, născută așa cum zice și proprietarul ei, Vladimir Miron „dintr-un dor de plai, datină strămoșească și dintr-un destin familiar vornicenean.’’ Aici puteți gusta din licoarea lui Bahus, vinuri de colecție distinse cu medalii de aur și argint la cele mai prestigioase concursuri naționale și internaționale.

Oricâte locuri aș vizita pe pământ, dorul de acasă e unic. Nimic nu se compară cu frumusețea și liniștea de-acasă. Și, de câte ori  mă întorc, satul mă așteaptă primitor și plin de dor, iar bucurie mai mare, decât cea izvorâtă din tainele universului cu nume acasă, nu există.

  Aici îmi este leagănul de dor, aici îmi sunt părinții, aici îmi hoinărește copilăria și tot aici îmi e înveșnicită liniștea, acasă, la VORNICENI... 

Autor: Angela Miron,    

Articol publicat în revista NATURA, nr. 384

Susține Natura.md: Devino Patron!