De ce s-a construit o mănăstire la Țiganca?

„Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul! Zdrobiţi vrăjmaşul din răsărit şi miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii voştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre. V-o cere Neamul, Regele şi Generalul vostru. Ostaşi, izbânda va fi a noastră. La luptă! Cu Dumnezeu înainte!”

 Generalul Ion Antonescu

Jertfa eroilor n-a fost uitată 

Această localitate duce cu sine o istorie sângeroasă. Aici s-a dat cea mai importantă luptă în anul 1941 pentru redobândirea Basarabiei. Au murit mulți soldați români aici, la Țiganca, și tocmai datorită acestui fapt, în comună a fost amplasat unul dintre cele mai mari cimitire ale soldaților români. Nu voi povesti acum evenimentele istorice, ele pot fi găsite în cărțile de istorie. Sau cel puțin așa ar trebui să fie. 

Pe teritoriul Mănăstirii Eroii Neamului de la Țiganca sunt înmormântați 1020 de eroi. 81 de trupuri au fost aduse din Căușeni și Ștefan Vodă. Bineînțeles, cimitirul eroilor români a fost distrus și profanat de mai multe ori în perioada sovietică din motive lesne de înțeles, dar „iată că Dumnezeu a vrut ca jertfa lor sângeroasă să nu fie uitată”, spune blând părintele Serafim. 

În 1998, datorită părintelui Vasile Burduja, protopop al Cantemirului, a fost reînființat cimitirul de la Țiganca. De multe ori când ploua, apele scoteau la suprafață osemintele ostașilor români. Trupurile lor nu erau îngropate adânc. Pentru pomenirea lor, Biserica Română Ortodoxă a decis înființarea inițială a unui schit, însă dând mai multă importanță eroilor care s-au luptat pentru reîntregirea țării, s-a luat totuși decizia de a înființa o mănăstire, odată cu reamenajarea cimitirului care fusese distrus în vremea sovietică. Cimitirul a fost inaugurat în anul 2006, în prezența Regelui Mihai, finanțat de Cultul Eroilor din România. Și cele mai multe surse de finanțare sunt și astăzi tot din România.

Primii care au venit aici au fost doi monahi, veniți de la Mănăstirea Petru Vodă și au locuit într-un vagon, tot acolo ținând și slujbele. S-au adaptat însă greu la viața de aici, neavând condiții prea bune de trai, dar și datorită unor localnici care nu agreau românismul și România așa că, într-un final s-au întors la mănăstirea lor de metanie. De-a lungul timpului au venit mai mulți călugări din România, dar pentru că viața aici, la Țiganca,  era grea atât din punct de vedere financiar, cât și duhovnicesc, au plecat. Inclusiv construcția mănăstirii era anevoioasă, înaintând destul de greu, oprindu-se adesea pentru perioade mai lungi din cauza lipsurilor financiare. 

Candela nestinsă pentru pomenirea eroilor români 

Odată cu venirea Preasfințitului Veniamin, la conducerea Episcopiei Basarabiei de Sud, în anul 2018, au început să se miște lucrurile mai cu spor. În anul 2021, Părintele Serafim, actualul stareț, ajunge la Mănăstirea Țiganca, inițial singur apoi, timp de câteva luni bune, i s-au alăturat și alți călugări din România, dar și din Republica Moldova. În acest moment fiind 5 viețuitori, 3 preoți și 2 ierodiaconi. „Mai întâi am pus temeliile duhovnicești, făcând slujbe în mănăstire în fiecare zi, după rânduiala mănăstirilor din România”, spune cu blândețe părintele Serafim. 

„Dorința noastră este să reînviem monahismul aproape dispărut din sudul Basarabiei. De aceea, ne străduim mereu să fim prezenți, să răspundem cererilor credincioșilor, să ne implicăm și să fim parte a comunității. Să ne facem datoria noastră de slujitori la altar”, mă asigură părintele Serafim. Călugării se implică mult în comunitatea locală, vizitează regulat familii vulnerabile sau bătrâni neputincioși. Le oferă alimente, îi ajută inclusiv cu treburi pe lângă casă, dar mai ales cu o rugăciune. 

„Încercăm să ținem zilnic o candelă nestinsă pentru pomenirea eroilor români care s-au jertfit aici pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu, dar cu o istorie atât de sângeroasă. Mulți bătrâni din sat, cu care am vorbit, încă își mai amintesc de parcă ar fi fost ieri cât de mulți soldați morți erau aici pe lunca Prutului, cum stăteau trupurile lor în putrefacție, cum îi puneau unul peste altul și îi cărau cu căruțele sau îi aruncau pur și simplu în Prut, să fie duse trupurile de ape mai la vale, să-i îngroape cei care-i vor găsi pentru că aici, la Țiganca, pur și simplu erau cu miile”, aflăm de la părinte. Soarele pătrunde în încăpere prin geamurile înalte. Apusul roșu luminează chipurile triste ale sfinților, iar liniștea mănăstirii mai este tulburată doar de călugărul din altar care își rostește rugăciunile în șoaptă și de noi care discutăm încet într-un colț. 

Și a zis, aici să se facă o mănăstire 

În anul 2006, la inițiativa protopopului Vasile Burduja și a Înalt Preasfințitului Petru, Mitropolitul Basarabiei, care este născut în satul Țiganca, s-a dorit înființarea mănăstirii. Astăzi mai multe corpuri ale complexului monahal sunt în diferite stadii de construcție. Corpul de chilii dedicate călugărilor, corpul administrativ etc. Iar la intrarea mănăstirii este ridicată până la al doilea etaj o impunătoare clopotniță. Când va fi finalizată, aceasta va ajunge până la înălțimea de 34 de metri, iar clopotul care va suna și va vesti rugăciunea, are 2 tone 250 kg. Acesta a fost donat de către Mănăstirea Sihăstria Neamț pentru mănăstirea de la Țiganca, iar Preasfințitul Veniamin a mijlocit aducerea acestei capodopere în Basarabia. 

De-a lungul anilor, în timpul săpării fundației corpurilor mănăstirii și chiar și acum când încă se lucrează pe acest teritoriu, s-au tot găsit diverse obiecte care au aparținut foștilor soldați. În viitorul muzeu care va fi înființat aici, pe teritoriul mănăstirii, vor putea fi văzute o cască care a aparținut unui soldat și care este găurită de gloanțe în trei locuri, cruciulițe care au fost găsite pe pieptul soldaților, inclusiv o scrisoare care a fost găsită asupra unor oseminte. Aceasta a fost adresată soției și fiicei sale și, din păcate, nu a mai fost trimisă niciodată către acestea. O scrisoare cutremurătoare, plină de jale, de frică, de teroare pentru că moartea era la fiecare pas. Când a fost distrus cimitirul inițial, o parte din cruci au fost aruncate în Prut. Ani mai târziu, câțiva copii care făceau baie, le-au găsit. A fost anunțat părintele Vasile Burduja, iar acesta le-a recunoscut ca fiind de aici din cimitirul eroilor români pe baza fotografiilor vechi și a descrierii. Ele sunt o mare mărturie a vremurilor care au fost, a evenimentelor care s-au întâmplat aici, la Cimitirul Eroilor de la Țiganca. 

Actuala biserică a fost finalizată acum aproximativ doi ani și de atunci zilnic aici se țin slujbe. Pictura în stil bizantin, realizată în frescă, a fost efectuată în 24 de zile. O adevărată minune a lui Dumnezeu. Pictorii sunt din Dej, România, și anume Bumbu Constantin și fiii lui Emanuel și Liviu. Privind frumoasa pictură, recunosc figurile sfinților, inclusiv a marelui voievod Ștefan cel Mare care ține în mâini, în miniatură, mănăstirea Putna. 

Deși, inițial, prezența călugărilor din România a fost privită destul de suspicios, ba chiar au fost tratați uneori cu răutate, astăzi, călugării de la Mănăstirea Eroilor din Țiganca au parte de suportul comunității locale. Credincioșii vin să se roage, să asiste la slujbe duminică de duminică sau la marile sărbători, îi ajută și respectă pe cei care sunt slujitorii lui Dumnezeu. „Acum trei ani, când țineam primele slujbe aici, veneau patru credincioși. Astăzi, duminica, sunt și peste o sută de persoane și majoritatea frecventează permanent mănăstirea, sunt implicați în activitățile de aici, sunt familii care ne susțin permanent fie atunci când avem nevoie să gătească pentru muncitorii de pe șantier, dar chiar și la alte treburi zilnice. Ne ajută inclusiv financiar. Și cu fiecare duminică ce trece, vin tot mai mulți credincioși care acum află de această mănăstire, care s-a promovat prin intermediul credincioșilor veniți aici. Li s-au împlinit rugăciunile, au primit ajutorul Domnului, apoi au spus și ei mai departe altor oameni. Vin mulți credincioși din localitățile unde biserica și preotul aparțin  de mitropolia Moldovei. Dar pe mine mă bucură faptul că oamenii vin la Dumnezeu. Noi nu am venit aici să facem dezbinare, noi suntem aici pentru a-l sluji pe Dumnezeu. Noi mai avem o mare misiune - să reînviem românismul aici pentru că în perioada sovietică a avut loc o mare degradare duhovnicească, iar lumea s-a dezobișnuit să meargă la biserică. Dar noi nu facem discriminare, îi primim pe toți cu aceeași dragoste și ne bucurăm că la noi, în mănăstire vin și bulgari și găgăuzi de la Comrat și ruși din zona Cantemirului”, îmi spune părintele Serafim.

Să nu ne uităm istoria, să nu ne uităm eroii, dar mai ales, să nu le uităm sacrificiul

Ce am mai fi astăzi dacă nu ne-am cunoaște trecutul? Luptele de la Țiganca sunt un capitol de istorie, unul mult prea important pentru a fi dat uitării. Și astăzi, la mai bine de 80 de ani de la declanșarea celui de-al doilea război mondial, ploile de primăvară scot la suprafață osemintele eroilor români care au luptat aprig pentru reîntregirea României. Să fi fost oare jertfa lor în zadar? Eu cred că acestea vin ca o reamintire pentru generațiile actuale. Să nu ne uităm istoria, să nu ne uităm eroii, dar mai ales, să nu le uităm sacrificiul. Să ne păstrăm identitatea, să ne iubim limba, să nu-i lăsăm pe alții să ne spună în cine să credem, ce grai să vorbim și cărui neam aparținem. Pășind pe dalele masive din biserica mănăstirii de la Țiganca am simțit cum respir românește. Mai românește decât am simțit vreodată. Pământul acesta, cândva mustind de sânge, este sfânt, iar datoria noastră este să păstrăm vie amintirea ostașilor români. Să le cinstim sacrificiul. Și putem face asta iubindu-ne limba, identitatea, istoria. Și aprinzând o lumânare pentru sufletele lor.  

Autor: Lilia Pânzari 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 387

Susține Natura.md: Devino Patron!