Devino Patron!

Pe colinele Ocniţei

Pe colinele Ocniţei
Peisaj de la Ocnița, între Naslavcea și Lencăuți. Foto: Alecu Reniță

Nu știu cum se face că mereu ajung în această parte a țării doar iarna, când totul e acoperit de zăpadă și drumurile sunt abia-abia curățite. Cele locale, care leagă satele răsfirate pe la poalele dealurilor, se pierd undeva pe sub plapuma nămeților, și doar potecile făcute de picioare harnice păstrează legătura dintre casele ce par a picoti sub cerul plumburiu. Cărările acestea brăzdează cu încăpățânare orice grădină, imaș, câmpie; se ițesc din te miri ce colț și se intersectează grămadă acolo unde interesele îi poartă pe săteni; sunt mereu pornite pe scurtarea distanței și groaznic de încăpățânate s-o țină tot înainte. Doar atunci când se întâmplă să găsească în cale ceva imposibil de urnit, se dau la o parte și ocolesc fără gâlceavă bolovanul, băltoaca sau grămada de nisip a vecinului care așteaptă reparația din vara viitoare. Urmele de om se amestecă cu cele de câini, lăsați liberi pentru a-și găsi de mâncare cât ține frigul. Din loc în loc urmele astea se abat în direcția vreunui miros oarecare, efemer și înșelător, apoi se întorc cuminţi la cărarea ce continuă neîntrerupt până unde-i trebuie călătorului. Te uiți la aceste poteci și afli toate secretele satului: cine și de la care fântână aduce apă, în ce mahala trăiesc mai mulți oameni, pe unde e cel mai bine de dus la pădure și tot așa.

Este posibil ca imaginea să conţină: copac, plantă, cer, casă, zăpadă, în aer liber şi natură
Case tradiționale din raionul Ocnița. Foto: Vitalie Ajder

 

Dar frumusețea cea mai mare e în afara satului, acolo unde zăpada e mai proaspătă și urmele mai ușor de citit. Cei care se pricep la descifrarea urmelor de animale înțeleg foarte bine de unde
venea iepurele, încotro mergea vulpea, prin care poiană au poposit căprioarele și pe unde s-a cățărat jderul. Pe malul Nistrului poți număra câți pași prin zăpadă a făcut stârcul cenușiu înainte să se repeadă asupra peștelui sau unde și-a luat vreun uliu prânzul. 

De apele Nistrului și de câmpurile înzăpezite îmi sunt legate amintirile cu Ocnița. Acest ținut mi s-a înfățișat mereu înghețat, captiv unei imensități albe, mărginită doar de panglica fluviului Nistru ce marchează și frontiera de stat cu Ucraina. Nistrul intră în Republica Moldova în acest raion, la Naslavcea, și continuă să meargă la vale flancat de un canion spectaculos, împădurit pe alocuri și de-a dreptul vertical în alte părți. Niciodată nu am văzut pădurile acestui canion verzi: m-am plimbat pe aici doar când ciocănitorile își căutau de treabă printre copacii goi și liniștea adâncă era tulburată de scârțâitul pașilor mei pe zăpadă. Însă nu mi-e greu deloc să îmi închipui cum ar arăta acest ținut pe timp de vară, când vântul adie plăcut prin frunziș, iar albastrul cerului face un contrast frumos cu verdele pădurii. Totuși, pentru mine farmecul acestor locuri sporește doar pe timp de iarnă, când Nistrul e semi-înghețat și susură în timp ce curge la vale într-un fel aproape inaudibil pe timp de vară. Panorama deasupra acestui fluviu și hăt până pe câmpurile agricole din Ucraina este frumoasă mai ales sub îmbrățișarea iernii, când nu vezi țipenie de om aventurându-se pe acolo unde ninsoarea își face de cap.

Este posibil ca imaginea să conţină: oameni stând jos, cer, plantă, copac, iarbă, în aer liber, natură şi apă
Nistrul la Lencăuți. Foto: Alecu Reniță

 

De-a lungul malului Nistrului se răsfiră una după alta (și câteodată stau cu toatele în același loc) o sumedenie de arii protejate, în special monumente geologice și paleontologice. Ravenele, aflorimentele și râpile frumosului canion au format aici, la Naslavcea, complexul cu același nume, alcătuit din Râpa lui Carp (Carpov Iar) și Râpa Rudi (Rudii Iar). În ambele se aflau la data descopeririii mari acumulări de fosile de pești, arici de mare, moluște, crabi, insecte, plante din perioada sarmațianului timpuriu. Tot la Naslavcea se află rezervația peisagistică „33 de vaduri”, numită astfel după numeroasele vaduri care întretaie albia pietroasă a râulețului Chisărău, ce se varsă în Nistru. Cândva, pe locurile acestor vaduri funcționau mori de apă, care împrumutau de la râulețele furioase puterea necesară frământării cerealelor. După părerea mea, acesta este cel mai pitoresc loc din Naslavcea, căci povârnișurile înalte pe care sunt cocoțate căsuțele bătrânești creează aspectul unui sat de munte. Puțin spre nord-vest, albia Chisărăului a săpat prin aflorimente de cremene de diferite nuanțe - de la roz până la negru.

În aval, lângă comuna Verejeni, se află monumentul „Râpa Adâncă”, iar în apropiere de satul Călărășeuca se întinde o altă râpă, „La izvoare”. Tot aici, la Călărășeuca, se află pitoreasca mănăstire de maici cu același nume, în împrejurimile căreia se spune că existau deja peșteri și grote în care călugări pustnici își duceau veacul. Mănăstirea a fost fondată în anul 1782, dar în 1853 a fost renovată cu susținerea financiară a principesei Elena Cantacuzino (născută Gorciacov și căsătorită cu Gheorghe Cantacuzino, posesor al moșiei Otaci). Această femeie nobilă, sora viitorului ministru de externe a Rusiei, și-a cunoscut soțul la un bal în orașul Sankt Petersburg, iar unii istorici susțin că momentul întâlnirii lor a servit drept inspirație pentru scenele descrise în romanul „Război și pace” de L. Tolstoi.

Este posibil ca imaginea să conţină: cer, munte, copac, plantă, în aer liber şi natură
Mănăstirea Călărășeuca. Foto: Alecu Reniță

 

Elena Cantacuzino a fost înmormântată în curtea bisericii „Sfinții Arhangheli Gavriil și Mihail” din orașul Otaci, având deasupra o placă comemorativă din marmură, îngrădită cu grilaj de metal forjat, pe care îi este scris numele spre aducere aminte. O altă perlă istorică din acest raion se află în orașul Ocnița, acolo unde a murit în 1869 scriitorul român Constantin Stamati. În urma lui s-a păstrat un conac frumos, fiind în prezent un monument de arhitectură de importanță națională ce poate fi vizitat de toți iubitorii de istorie autentică. 

Cu aceste moșteniri istorice și cu o sumedenie de monumente ale Naturii (9 monumente geologice și paleontologice, 3 monumente hidrologice, 3 rezervații naturale silvice, 2 rezervații peisagistice), raionul Ocnița se află în topul preferatelor mele atunci când vine vorba de hoinărit prin țară. Sper că în scurt timp și alți împătimiți ai acestui hobby vor porni la drum pentru a se convinge de frumusețea plaiului.

Silvia URSUL
Articol publicat în Revista în numărul 323

Susține Natura.md: Devino Patron!