Libertatea fără morală

Libertatea fără morală

Condițiile de dezvoltare intelectuală pe care le are astăzi un tânăr sunt nemărginite. Dorință și bani să fie. De fapt, lipsa banilor nu încurcă dorința de a învăța, însă această opinie proprie și cred nu lipsită de obiectivitate, fiindcă are destule argumente, nu va fi susținută de cei care cred mai mult în puterea banului decât în rolul învățăturii. 

Convingerea mea că la baza cunoașterii și creșterii intelectuale nu trebuie să fie banul, ci dragostea de carte, deprinderi de muncă intelectuală, poate chiar (eu l-aș exclude pe acest „poate”) autodidacticismul, educația (creștină), în primul rând, din familie, se sprijină pe mai multe temeiuri raționale. Primul argument este un temei real că generația de aur a României interbelice - de la Constantin Noica, Emil Cioran și Alexandru Paleologu până la Nicolae Steinhardt, Monica Lovinescu sau Virgil Ierunca – mai este un reper de inteligență pentru secolul al XXI-lea. Cultura în Basarabia postbelică și-a păstrat echilibrul datorită generației lui Grigore Vieru, care era formată din tineri, descendenți din familii modeste, chiar sărace, veniți la Chișinău să învețe. Se desprindeau din robia pământului, dar au devenit domni ai cărții cu marea dorință să obțină facultăți intelectuale. Modelul generației șaizeciste a avut probabil o influență asupra generației „Ochiului al treilea” de la Nicolae Dabija,  eonida Lari, Arcadie Suceveanu, Vasile Romanciuc până la Nicolae Popa, Irina Nechit, Emilian Galaicu- Păun. Chișinăul postbelic, rusificat până în măduva oaselor, ostil valorilor naționale, supus unui regim auster nu îi încuraja pe tinerii studioși să rămână opaci la cultură. Fructul interzis, adică lectura cărților bune în limba română, interesul să învețe, implicarea în activități educative nu erau un scop în sine de a deveni mai cool, de a-și etala, vinde frumusețea sau inteligența pentru a atrage cât mai multe tag-uri, pentru a ieși în evidență, fără să le pese dacă ceea ce prezentau era și valoros. Școala era un crez. Oare cenzura de atunci împiedica oportuniștii să devină eroi? Nu, nu sunt un paseist să cred că omul cărturar era apreciat și respectat. Nu era ca în Franța – e interzis să se interzică - existau prea multe tabuuri. Mă întreb însă dacă tânărul de azi, născut în plină democrație, își asumă pe deplin etichetele unui l’honnete homme? Etichetele omului onest sunt calea respectului de a reface cărarea de la om la om.

Îl citesc (cu mare admirație) și citez pe distinsul profesor universitar clujean de la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Adrian Papahagi, ce înseamnă să fii cool, să te distingi de turmă, să fii cunoscut ca să ai respectul posterității: „A fi popular înseamnă să te pliezi pe gustul poporului sau a unei părți a lui. Să te înregimentezi. Să sacrifici nuanțe. Să te aliniezi la ultimul hashtag în vigoare. Să fii cool și la modă. Să devii vulgar (nu în sensul obscenității, ci al calității gândurilor). Te salvezi dacă trăiești mereu în preajma adevărului. Găsești adevărul, în doze contradictorii, care cer mult discernământ, la marii autori, de la Homer la Soljenițin”.

Subiectul în cauză să scriu despre modele, exemple reale pentru unii tineri care se cred trendi sau vedete doar că acum site-urile de socializare le oferă această posibilitate, vine din indignarea mea (cred și a multor colegi) cum își tratează profesorii. Libertatea fără morală îi face pe unii, prea mulți pe un metru pătrat, să ia drept normă o exprimare rudimentară, licențioasă, prin asta  considerând că-și etalează maturitatea. Bullying-ul din multe școli al elevilor împotriva profesorilor pe motiv că tema lecției nu e interesantă, disciplina cerută de profesor e deranjantă, cursurile sunt prea încărcate etc., vine din tendința de descongestionare a programei școlare. Nu se mai studiază latina, filozofia, psihologia, religia – deci, cum să nu existe pervertire în limbajul tinerilor, în comportamentul lor dacă disciplinele clasice cu caracter moralizator, care te ajută să crești spiritual, sunt periferizate? Fără morală, permisivitatea excesivă îl duce pe om în „himera colectivistă a „lumii perfecte””, scrie intelectualul și scriitorul Mihail Neamțu.

 

Silvia STRĂTILĂ

Articol publicat în numărul 304