Întoarcerea mamei din Siberia (V)
natura.md
Ian 30, 2025 10:13
179
0
Când au coborât din tren la gara feroviară din Chişinău au observat clădirea veche ruinată. Ca obiect strategic a fost distrusă de geniștii sovietici în vara anului 1941.
Când mergeau cu trenul din Chişinău spre Lipcani, mama şi tanti Domnica au adormit. La coborâre, au observat că nişte hoţi le-au furat un mantou şi o pereche de cizme. Au ajuns acasă îmbrăcate cu hainele lor ieftine.
În 1947, mama a fost recomandată de administrația întreprinderii unde lucra să plece la cursuri de calificare în oraşul Hantî-Mansiisk în domeniul pescuitului. Bunica Agrepina cu cei trei copii mai mici continua să locuiască în satul Kosari pe malul râului Malîi Salîm. În iarna anului 1948 când învăţa la aceste cursuri, cu consimţământul secţiei de poliţie din Samarovo, mama a obţinut paşaport sovietic. Dar tocmai toamna, în luna septembrie din 1948, înainte de îngheţ, cu ultimul vapor, s-a deplasat până în Tiumeni. De acolo, cu trenul, a revenit în Moldova împreună cu mezina Domnica.
Când plecau din Kosari, s-a întâmplat ceva. Mama cu mătuşa Domnica au urcat pe vapor. Pe neaşteptate, fără ca să fie observat, unchiul Nicolai, în vârstă de 11 ani, a reuşit să urce și el pe vaporul care staţiona. Dorea cu tot dinadinsul să plece împreună cu surorile spre Basarabia. El nu avea acte cu permisiunea pentru deplasare, dar nu se lăsa convins, o ţinea morţiş să vină și el. Atunci, bunica Agrepina a început să plângă de durere, iar copilul Nicolai a înțeles şi a coborât. Pe vapor oamenii cântau cântece triste, exprimându-și soarta lor amară.
La Trinca, mama n-a reuşit să-l prindă în viață pe bunicul ei, Nică Orac, trecuse deja un an de cum murise. Împreună cu tanti Domnica locuiau la fratele mai mare, Zaharia.
Mama ne povestea că era o vreme posomorâtă, în ajun a plouat puternic și peronul gării era plin cu noroi. Ea a observat că pe șantier lucrau niște bărbați în haine neobișnuite. La construirea gării erau implicaţi prizonieri, soldaţi din armata germană.
Organele represive şi de anchetă au decis, ca persoanele deportate, care au revenit la locul de baştină, să părăsească localitatea şi să facă cale întoarsă.
Vestea despre întoarcerea din Siberia a fiicelor lui Vasile Orac s-a răspândit repede în tot satul. În toată seara veneau rudele, prieteni din copilărie, vecinii şi doreau să afle ce s-a întâmplat, din care motive au fost deportaţi, care este soarta fiecărui membru al familiei. Întrebau unde se găseşte şi când va veni bunicul Vasile. Această întrebare era cea mai dureroasă, deoarece nimic nu se ştia despre el. La sărbătoarea aniversării revoluţiei bolşevice din 7 noiembrie 1948 în incinta şcolii după partea festivă a fost organizat un bal pentru săteni. Mama, împreună cu tanti Domnica însoţite de vecinul Gheorghe Gudumac și alţi flăcăi, au plecat la bal. Când au intrat în sală cineva a comandat un marş de întâmpinare şi salutare pentru surorile Orac întoarse din Siberia. Cei prezenţi le priveau cu admiraţie şi curioşi de aşa oaspeţi din depărtare. Ambele erau tinere şi frumoase. Mama era o mare dansatoare. La fiecare melodie era invitată la dansuri. Aici se afla şi tatăl nostru, Vasile Morari. Până dimineaţa ei au dansat împreună. Tanti Domnica mult mai târziu îşi amintea că la dans era invitată de Valentin Morari, care mereu o călca pe picioare. Moş Valentin avea un defect la picior încă din copilărie. După dansuri, tata le-a condus până acasă pe ambele surori. La 27 ianuarie 1949, mama se căsătoreşte cu tata Morari Vasile (a lui Grigore), născut de asemenea în satul Trinca, în 1924. Conform datelor din certificat, căsătoria este înregistrată la 5 martie 1949 la Sovietul sătesc din satul Trinca. Funcţia de şef la biroul sătesc al stării civile era Dzâc Grigore, feciorul cărui Dzâc Ivan Grigore în perioada sovietică mai mulţi ani a ocupat funcţia de director la şcoala din satul Constantinovca. Nași le-au fost soţii Pelagheia cu moş Gheorghe Orac, căsătoriți din anul 1927.
Autor: Nicolae Morari
Articol publicat în revista NATURA, nr. 395
Susține Natura.md: Devino Patron!
