Devino Patron!

Spre morile de vânt… spre Nisporeni

Mânată de gândul că în partea centrală a Moldovei, pe cel mai înalt podiș din republică, se află raionul și centrul raional Nisporeni, hotărârea a fost ca prima călătorie din 2023 să o fac în orașul unde au fost cândva douăzeci de mori de vânt.

Spre morile de vânt… spre Nisporeni

Mai aproape de România decât de Chișinău  

 Cine nu ar avea curiozitatea să vadă ori să știe cum arată o moară? Vântul însă le-a mânat pe toate în trecut și doar acolo, în arhive, le mai poți găsi, vedea și afla despre existența și înfățișarea lor. Într-o luptă, dacă te pui cu ele, imaginându-ți că ești un Don Quijote (și n-ar fi rău să mai fim ca el) ai putea restabili doar o istorie a târgului din secolul al XIX-lea. Istoria de astăzi a Nisporeniului, statornicit pe un pământ, pe alocuri nisipos, de unde i se trage și denumirea, este altfel colorată, are alte imagini, străzile sunt altfel pietruite, iar morile, mult așteptate să le întâlnești, s-au retras într-un simbol al orășelului, prezentă fiind și moara de vânt pe stema și steagul orașului Nisporeni.    

Odată ce te vezi ajuns în orășel, după aproape două ore de mers din capitală, când o jumătate de distanță te face să visezi că și pe aici pot fi (sigur vor fi) drumuri europene, optica se schimbă. Platoul înalt și defileul de la poalele codrilor Moldovei te duce cu imaginația la Brașovul de la poalele Carpaților. Fără să vrei, privirea ți se duce în sus, spre copacii de veghe pentru urbea fie de aici, fie de dincolo – amândouă în aceeași Țară. De fapt, sursele istorice arată că „orașul se află într-o zonă pitorească din Codrii Moldovei în partea de vest a țării, la 70 km de capitală și 12 km de la frontiera cu România”. Deci, Nisporeniul este mai aproape de Țara-mamă decât de Chișinău. Iată de ce studenții de la Litere din anii ,80 (Iulia Curmei din satul Bălănești, Ana Stașcu din Hâncești, Ana Nastasiu și Eugenia Secrieru din satul Vânători) veneau la Alma Mater cu imaginea României însușită, am zice astăzi - scanată, de la emisiunile TV românești, la care mai ușor se conectau, decât la cele sovietice. Mai apoi, avea să aflăm și de la poetul Grigore Vieru, născut în alt colț al Moldovei, că sărbătorile de acasă se făceau atunci când dangătele clopotelor de pe celălalt mal al Prutului treceau peste sârma ghimpată și aduceau lumina și bucuria în sufletele basarabenilor înstrăinați cu forța.     

Ar putea fi o imagine cu copac, în aer liber şi monument

 

În căutarea sau poate în lupta cu morile de vânt     

   Anul unirii 1918 și alți ani după marea bucurie a întregirii, Nisporeniul avea sfințită biserica nouă din localitate cu hramul Sfinții Voievozi. Prin 1868 aici erau patru uscătorii de fructe, douăzeci de mori de vânt, trei mori cu cai, 340 de crame și teascuri, un atelier de produs butoaie. Așezarea geografică a favorizat mai multe localități din vecinătate cu un potențial eolian înalt. Sursele despre istoria orășelului scriu că „în secolul XX, localitatea s-a dezvoltat într-un ritm rapid: în anul 1907 s-a înființat o stație telefonică, iar în 1931 s-a deschis o grădiniță-creșă pentru copii. În anul 1938 în urma alunecărilor de teren, Guvernul României a alocat mijloace pentru construcția de case noi. Așa a luat ființă satul Ștefan cel Mare, astăzi cartierul Satul-Nou”.     

Din autogara, situată pe o colină, singuratică ca un străjer în bătaia vântului, de unde vezi terenuri întinse arabile, străbați o vale nu prea abruptă, spre Nisporeni... în căutarea morilor de vânt. Coborârea e o drumeție ușoară, dacă mai pui că zgomotul mașinilor nu te lasă prea mult să te plângi de cei câțiva kilometri până în centrul orașului. Un localnic, ce venea în direcția opusă, trecut de o vârstă a răspunsurilor ademenitoare și inexacte, întrebat cu o insistență camuflată, cum ajungi la morile de vânt, a avut de trei ori un singur răspuns: „...nu mai sunt, au fost cândva, tare demult!”. O moară construită frumos ca să semene măcar cu una din cele douăzeci existente în secolul al XIX-lea tot găsești. E cea construită în 2018, cu o înălțime de 12 m, ca un simbol la intrarea în parcul central, respectiv la intrare în oraș, și este o atracție turistică. Cele două bănci din fața morii se spune că sunt singurele scaune inteligente în Republica Moldova, pentru că atrag lumina solară și o transmit dispozitivelor telefonice. Trecători nu sunt prea mulți nici chiar pe un soare generos pentru o zi de iarnă. Te atrag, totuși, la o plimbare și la o lecție de istorie liniștea și curățenia de aici, colțul cu memoria în cinstea eroilor căzuți.     

 

Cea mai lungă stradă, cea a Suveranității      

De la autogară, strada Suveranității continuă hăt în celălalt capăt al orașului, așa ca să cuprinzi în brațe și privire tot orașul. Cel puțin, direcția străzii te ajută să vezi multe edificii, amplasate în orășel. Lași în urmă Școala Profesională, eventual, Parcul Central, pe care nu-l poți ocoli și nici nu e indicat spre a rata o plimbare pe aleile curate, și o călătorie pe pământul nisipos al Nisporeniului, acoperit acum cu caldarâm, mai nou sau mai vechi, cu nenumărate blocuri,-- promenada fiind și o satisfacție să potolești curiozitatea unei călătorii. O plimbare pe artera principală a orașului e o șansă de flirt să atragi atenția locuitorilor. Te urmăresc calm, te ating cu privirea curioasă, amintindu-ți că nu ești de aici. Îi saluți cu un zâmbet politicos, că strada Suveranității e o cale lungă. Printre sutele de trecători întâlnești și fețe cunoscute. Mădălina Crudu și mama ei sunt în căutarea unei bănci comerciale deschise. Chipul Mădălinei, și așa luminat, se aprinde când o vede pe fosta ei colegă de bancă, Valeria Zatic, prietene, dar școala și programul încărcat al orelor nu le permite să stea prea mult la taifas. Bucuria din priviri e și mai aprinsă când vede că... profesoara ei o însoțește pe Valeria și-și înfrânge curiozitatea și nedumerirea când îi spun că orașul ei este frumos. Sunt multe spații comerciale și de cultură, dar și toate oportunitățile la îndemâna oricui. Blocul, care în trecut a fost clădirea executivului de partid, asemănătoare la aspectul exterior cu celelalte întâlnite în fiecare centru raional, cu nelipsiții brazi pe la ferestrele din față sau, cel puțin, arbori din specia coniferelor, acum stă albă și cuminte, deasupra cu un ceas, a căror ace imortalizează ora 13.30. În schimb, statuia lui Ștefan cel Mare, dacă ne gândim la bărbatul de pe postament, spune clar că acele ceasornicului se mai pot opri, dar timpul e o luptă fără sfârșit. Vizavi, pomul de Crăciun, îmbrăcat în haină artificială, stă mândru la intrarea din parcul, destinat mai mult copiilor. Consiliul Raional e în preajmă cu fațada verde, pe aici mașinile de la salubrizare nu par să întârzie vreodată. Colț cu Suveranității stă Alexandru cel Bun. Domnitorul găzduiește clădirea Centrului de Cultură și Tineret „Luceafărul”, iar Valeriei îi place să-și arate școala unde învață, aflată la celălalt capăt al străzii. Despre liceul ei are ce spune și urmează să povestească cu drag.     

Ar putea fi o imagine cu în aer liber

 

Un singur oraș cu mai multe școli românești      

Valeria Zatic este elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Boris Cazacu” Nisporeni. Despre școala ei vorbește doar cu laudatio. Pe profesorii ei îi ridică pe cele mai înalte trepte. Instituția poartă numele lingvistului și filologului român, Boris Cazacu, născut la Nisporeni, membru corespondent al Academiei Române, profesor la Facultatea de Litere din București și cercetător științific. Numele savantului merită să strălucească pe fațada unei clădiri frumoase, cândva aici era o școală cu predare în limba rusă. Odată restabilită dreptatea, de pe frontispiciu flutură tricolorul. Liceul este dotat cu cele necesare, are și un teren de sport după toate standardele educaționale europene. O plimbare de-a lungul râului Nârnova, un afluent al Prutului, îți scoate în cale și Liceul „Mircea Eliade” cu o curte mare, pitorească. Ar fi minunat să întâlnim și celelalte instituții: gimnaziile „Ștefan cel Mare” și „Mihai Eminescu”, Valeria Zatic însă vrea să mă impresioneze cu cel mai mare stadion din istoria orașului.      

 

Lux pe stadionul din Nisporeni     

Nisporenenii sunt considerați oameni cu înclinație spre sport. Stadionul de lux din Nisporeni își mai etalează imaginea proaspăt renovată conform standardelor europene. E un complex sportiv modern cu săli de sport reparate, cu o capacitate de 5200 de locuri, cu un hotel, cu un gazon verde mătăsos, pe care mulți sportivi, născuți aici, unii luându-și avânt în sportul de performanță, nu au mai întâlnit asemenea condiții din 1980, de când a fost construit complexul sportiv. Acum el poate și chiar a fost gazda meciurilor internaționale. Premiera aceasta a avut loc în luna mai 2022 când de pe stadionul din Nisporeni, datorită meciului între echipele Sfântul Gheorghe Suruceni – Sheriff Tiraspol, uralele îndelungate au învăluit tot orașul.       

Ar putea fi o imagine cu în aer liber

La un rămas-bun de acest orășel, mai treci o dată pe la moara din parc ca să ajungi la autogară. Nu te mai încaieri în luptă asemenea unui hidalgo din romanele spaniole ale lui Cervantes. Nisporeniul, dacă-l vizitezi, îți încarcă sufletul de frumusețe cât ți-ar rămâne până la Chișinău, apoi se ascunde în amintiri.       

Silvia STRĂTILĂ
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 371

 

Susține Natura.md: Devino Patron!