Devino Patron!

Catedrala de la Bălți

Catedrala de la Bălți

În urmă cu 90 de ani, pe 2 iunie 1935, la Bălți a fost sfințită Catedrala cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, un impunător edificiu religios care domină peisajul spiritual al orașului. Această catedrală episcopală, construită în stil neobizantin, reprezintă una dintre cele mai frumoase realizări arhitectonice religioase din Moldova de Răsărit (Basarabia). Ceremonia de sfințire a fost onorată de prezența Regelui Carol al II-lea și a prințului moștenitor Mihai, conferind evenimentului o importanță națională deosebită.

Construcția locașului a început în 1925, la doi ani după înființarea Episcopiei Hotinului sub conducerea lui Visarion Puiu. Prin decret regal din ianuarie 1924, Episcopia a primit un teren de peste 7.500 de metri pătrați, iar primele fonduri au fost alocate în septembrie aceluiași an. Piatra de temelie a fost pusă pe 24 septembrie 1924, la o ceremonie la care au participat înalți demnitari bisericești.

Pentru înfrumusețarea catedralei au fost angajați cei mai buni meșteri din țară. Franț Rill din București a realizat ornamentele, I. Babic a făcut catapeteasma, iar pictura a fost executată de D. Norocea din Curtea de Argeș și Wodok din București. Sculptorul Dumitrescu a creat mobilierul liturgic, firma Schmidgen a instalat pardoseala, iar electricianul Silvestru Vatrici din Bălți s-a ocupat de instalația electrică.

Deși lucrările s-au terminat în 1933, sfințirea a fost amânată din cauza unor evenimente tragice care au îndoliat familia regală. Ceremonia a fost reprogramată pentru iunie 1935.

Reprezentanți ai bisericilor ortodoxe din întreaga regiune au sosit pentru marele eveniment. Din Constantinopol a venit mitropolitul Maximos al Halkidonului cu arhimandritul Adamantios, din Atena protopresbiterul Constantin Maritachis, din Polonia episcopul Sava de Liublin, din România preasfințitul Grigorie Botoșăneanu și preasfințitul Cosma al Dunării de Jos.

În ziua de 2 iunie, oaspeții de seamă, printre care și Regele Carol al II-lea cu prințul Mihai, au sosit pentru marea ceremonie. Un cortegiu solemn a străbătut orașul până la catedrală. Preoții îmbrăcați în alb se întindeau de la poarta de intrare până la baptisterul din fața bisericii. Toată lumea purta haine naționale sau albe de sărbătoare. Oaspeții au fost întâmpinați cu pâine și sare, apoi a început ceremonia.

Slujba a început cu binecuvântarea trimisului de la Constantinopol. Corul de peste o sută de clerici a cântat „Hristos a înviat", apoi a urmat procesiunea în jurul catedralei. În frunte mergea un călugăr cu toaca, urmat de steaguri, cor și ierarhi. După rugăciunea de intrare în genunchi, a fost tăiat cordonul tricolor și toți au intrat în catedrală. Ceremonia s-a încheiat cu semnarea actului de întemeiere.

În timpul regimului sovietic, catedrala a devenit depozit, iar din 1961 a găzduit Muzeul de Istorie și Etnografie. Multe obiecte de cult s-au pierdut, dar custodele Tamara Dubai a salvat mai multe icoane în anii '60. Ea le-a strâns pe cele aruncate afară, pe care o familie de militari ruși le folosea pentru foc la sobă, și le-a ascuns la balcon. După anii '90, când clădirea a fost retrocedată credincioșilor, ea a scos la lumină aceste icoane, salvând o parte din iconostas.

Astăzi, după 90 de ani de la acea zi memorabilă, Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena din Bălți aparține Patriarhiei Moscovei.

Sursa: Sufletul Moldovei

 

Susține Natura.md: Devino Patron!