Devino Patron!

Între stânci și ape

Cu vreo trei ani în urmă, într-o dimineață de februarie, drumurile m-au purtat la mal de Nistru. Era dimineață devreme, soarele nici nu răsărise de peste râu, zorii țeseau un fel de ceață din care nu se înțelegea mai nimic. Creierul adormit îmi spunea că Nistrul e undeva pe alături, simțeam golul de aer cum stă suspendat deasupra apei. De somnoroasă ce eram, nici nu știam unde anume mă aflu, lângă ce localitate: mașina umblase pe niște drumuri de țară înghețate, iar casele îngrămădite pe coasta Nistrului dormeau duse sub un strat de zăpadă pișcată de ger.

Între stânci și ape

Însă când a răsărit Soarele și a adăugat lumină peste acest peisaj adormit, am uitat să mai respir: de sus, de pe stânca pe care mă aflam, vedeam Nistrul lat ca un golf, unduindu-se alene într-o
potcoavă generoasă. Întreaga apă era înghețată și acoperită de o zăpadă deasă, bine înrădăcinată acolo de ziceai că nici nu are de gând să se topească cândva. De acolo de unde ne aflam se deschidea o terasă superbă pe care stătea instalată o bancă ce te invita să stai jos și să admiri peisajul după pofta inimii. Cu Nistrul în față, cu stâncile prin părți și cu pășunile întinse în spate, nu era greu să înțeleg unde mă aflu. Eram la Marcăuți. Satul așezat pe un vârf de stâncă, bătut și șfichiuit de vânturi, însă binecuvântat cu un fluviu ce îi susură la poale. Aceea a fost prima mea vizită în acest sat, și de atunci am revenit de câte ori am avut ocazia și de câte ori am reușit să-mi conving prietenii să mergem să vedem ceva frumos.

Deși atunci când am fost prima dată era iarnă și un frig de crăpau pietrele, eu stăteam pe malul stâncii și admiram peisajul, cercetam satele de pe celălalt mal, scotoceam prin crăpăturile defileelor ce străjuiau Nistrul de o parte și de alta. În călătoriile mele de la sud până la nord am tot admirat acest fluviu prin diverse locații, însă niciodată nu l-am găsit atât de lat, întins la soare ca o șopârlă gigantică și sticloasă. Aici la Marcăuți, fluviul se lovește în pereții aproape verticali ai stâncilor, căci e zăgăzuit de un baraj pe care îl întâmpină un pic mai la vale, în dreptul localității
Holercani. Ulița mare a satului și străzile perpendiculare își alintă trecătorii cu câte o bucată din albastrul Nistrului ce răzbate printre casele și gardurile gospodarilor: un fluviu omniprezent în viața comunității, așa cum frumoasa Egee stă în fundalul oricărui peisaj seducător al arhipelagului grecesc. La adăpostul acestui peisaj s-au filmat scenele (de fapt un fragment) din comedia ,,Se caută un paznic” (1967), unde Ivan Turbincă aruncă moartea cu tot cu sicriu în apa Nistrului. Filmul a reprezentat momentul de debut al maestrului Eugen Doga, care a semnat muzica pentru această peliculă.

Drumul meu în acea dimineață a continuat cu Molovata, satul situat amonte de Marcăuți. Aici m-a întâmpinat același albastru senin întins pe o lățime de 2 kilometri până în malul celălalt. Iarna
acelui an fusese deosebit de geroasă: Nistrul înghețase atât de tare încât camioanele și mașinile îl traversau încolo și încoace fără nici o treabă, iar în urma lor rămâneau șanțurile săpate de roțile ce străbăteau acest pod natural. Mi-am adus aminte că unii prieteni îmi povesteau memorii din copilăria lor cu Nistrul transformat în culoar de gheață pe care treceau camioane încărcate cu marfă: alimente, haine sau chiar piatră. M-am bucurat să văd aceeași scenă la ani distanță: ceva ce vezi mai rar stând în apartamentele și birourile din Chișinău. Când Nistrul este dezghețat, cele două maluri ale Nistrului sunt unite de un feribot în miniatură ce asigură transportul între Molovata și satele de celălalt mal, aflate sub administrația de la Chișinău. Cu toate acestea, mi s-a părut mult mai fermecătoare și năstrușnică ideea de a traversa fluviul pășind pe gheață, cu frica în sân și cu speranța ca nu cumva pojghița să trosnească sub pașii tăi de aventurier. Probabil că atunci când gerurile sunt mari, Nistrul înghețat se transformă și într-un câmp potrivit pentru hochei și patinaj artistic, cel puțin așa îmi povesteau prietenii mei crescuți pe malul acestui fluviu care pe timpuri scotea tinerii din casă la tot felul de sporturi de iarnă. 

În zilele frumoase, cu soare și vânt, malurile Nistrului de la Molovata și până la Marcăuți sunt cucerite de parapantiști, veniți aici ca să fie purtați deasupra fluviului ca niște fluturi colorați ce nu se mulțumesc doar cu zboruri line. Pentru stăpânii parapantelor, stâncile abrupte ale acestor localități reprezintă locul perfect pentru a prinde „vânt în pânze” și a se lăsa purtați literalmente cu capul în nori. Mai există și turiști care găsesc o altă întrebuințare acestor pante neîmblânzite: escaladarea lor de la bază până la vârf. Acești oaspeți se pricep de minune să se cațere și să se agațe de stânca goală, se simt în elementul lor atunci când urcă zeci de metri de rocă neprimitoare la baza căreia Nistrul șușotește calm. Și în final, locul este ideal și pentru cei mai cuminți și liniștiți dintre turiști: cei care vin aici să mediteze, să privească peisajul superb, să își reîncarce bateriile și să se tot mire de frumusețea locului.

Eu de fapt cam asta am făcut în vizitele mele la Marcăuți și Molovata și vă îndemn și pe voi să vă bucurați de aceste locuri așa cum considerați de cuviință: faceți drumeții, zbutați cu parapanta, pictați sau fotografiați, tolăniți-vă la soare sau faceți yoga. Sărbătoriți peisajul frumos al Nistrului și savurați cadourile pe care acesta ni le oferă în fiecare zi!

 

Silvia URSUL

Susține Natura.md: Devino Patron!