La plăcinte, înainte!

(cele mai bune rețete de ghiveci ori tocăniță, luate direct din cartea de bucate a bunicii)
Ghiveci de legume
Ingrediente: 2 kg vinete, 1 kg gogoșari, 1 kg ardei kapia, 1 kg ardei gras, 1 kg roșii, ½ kg morcov, ½ kg ceapă, 350 ml ulei, foi de dafin, piper, sare.
Mod de preparare: Vinetele, gogoșarii și ardeii se coc. Vinetele se lasă la scurs, ardeii și gogoșarii se presară cu sare și se pun într-un vas acoperit, după ce s-au răcit se curăță de pieliță. Ceapa tăiată julien, morcovul dat prin răzătoare, se pun la călit într-o cratiță încăpătoare, în uleiul încins. Când ceapa și morcovul s-au înmuiat, se adaugă și celelalte legume tăiate fâșii. După 10 minute se pune sucul de roșii (stors din roșii) și foile de dafin. Se condimentează cu sare și piper. Se lasă pe foc aproximativ 2 ore, până se coace bine. Se pune fierbinte în borcanele sterilizate.
Tocană de vinete cu ciuperci
Ingrediente: 2 kg vinete, 1 kg ceapă, 1 kg ardei kapia, 1 kg ciuperci champignon ori ghebe, 300 ml ulei, 1 l bulion, 3-4 foi dafin, piper, sare.
Mod de preparare: Se coc vinetele și ardeii kapia pe o tablă încinsă, pe grătar sau direct pe ochiul aragazului. Apoi legumele se curăță şi se lasă să se scurgă. Se curăță ceapa şi se taie, după care se pune la călit în uleiul încins, până capătă o culoare aurie. Vinetele se toacă, ardeii se taie cubuleţe, iar ciupercile - feliuţe subţiri. Legumele tocate se adaugă peste ceapa călită, apoi se pune bulionul de roșii și se condimentează cu piper, foi de dafin și sare după gust. Tocănița se lasă la fiert la foc mic timp de 1,5-2 ore și se amestecă din când în când ca să nu se prindă de fundul cratiței. Este preferabil, de altfel, ca atunci când se prepară tocănița să se folosească o oală cu baza mai groasă, eventual de fontă. După ce tocana a scăzut suficient, se pune fierbinte în borcane, se sigilează cu capace și se mai fierbe la baia de aburi (bain-marie) 30 de minute. Borcanele se lasă să se răcească în apa în care au fiert.
Icre de dovlecei pentru iarnă
Ingrediente: 2 kg ardei sau gogoșari copți (aprox. 4 kg ardei proaspeți), 2 kg dovlecei, 1 kg ceapă, 500 ml ulei, 1,5 l bulion, o căpățână de usturoi, câteva crenguțe cimbru, câteva frunze de dafin, piper, sare.
Mod de preparare: Se pune la călit ceapa atât cât să se înmoaie, dar să nu se prăjească. Peste ceapa călită se așază dovleceii și se lasă și ei cât să se înmoaie. Ardeii se coc din timp și se adaugă peste prăjeală. Când e gătită ceapa, se poate pune și morcov dat prin răzătoare (la discreție). Se adaugă bulionul (ori roșii), usturoi, dacă vă place și se lăsă la fiert până scade cam o treime, se condimentează și se potrivește de sare. E important să se coacă bine ca să nu aibă prea mult lichid, dar nici cât sa se distrugă nutrienții din legume. Se toarnă componența rezultată în borcane sterilizate și se strâng bine capacele.
Mâncărică de fasole
Ingrediente: 1 kg fasole uscată, 2 kg ceapă, 3 kg ardei kapia, 1 l ulei, 1 l bulion, foi de dafin, piper, sare.
Mod de preparare: Fasolea se pune la fiert. După ce s-a fiert, se lasă la răcit și se mixează la blender sau se dă prin mașina de tocat. Ardeii kapia se coc, se presară cu sare și se lasă la răcit într-un vas acoperit. După aproximativ o oră, se curăță de pieliță și semințe și se mixează la blender. Ceapa se toacă mărunt și se călește în uleiul încins. Se adaugă ardeii, apoi fasolea și bulionul. Se potrivește mâncărica de sare și piper, se adaugă foile de dafin și se lasă la cuptor, la foc mic, până iese uleiul deasupra. Se pune fierbinte în borcane sterilizate.
Zacuscă de pește macrou și legume
(rețetă lipovenească)
Ingrediente: 1,5 kg pește macrou, 800 gr ceapă, 1 kg gogoșari, 250 gr morcovi, 300 ml suc de roșii, 200 ml ulei, 100 ml apă, 150 ml oțet, o linguriță de zahăr, 3 căței de usturoi, câteva foi de dafin, piper, sare.
Mod de preparare: Peștele se curăță și se înlătură coada și capul. Se pune la fiert în cantitatea de apă și oțet cât să acopere peștele. Când este fiert, peștele se curăță de oase, iar bucățile de carne se trec prin mașina de tocat. Ceapa și gogoșarii se spală, se curăță și se toacă mărunt, iar morcovii se dau prin răzătoare. Se pune o tigaie mare la încins, se adaugă ceapa, apoi gogoșarii și morcovul. Se lasă totul pe foc până când scade zeama de la legume, după care se adaugă sucul de roșii, usturoiul, peștele și condimentele. Zacusca de pește se lasă la fiert până când se leagă sosul, iar acum se poate adăuga și puțină zeamă în care a fiert peștele, pentru un plus de aromă. Când este gata se potrivește de sare și piper și se transferă în borcane curate și sterilizate. Se mai fierb aproximativ o oră la bain-marie, după care se lasă să se răcească până a doua zi și se păstrează în cămară.
Autor: Parascovia Mămăligă
Articol publicat în revista NATURA, nr. 389
Susține Natura.md: Devino Patron!