Modele de excelenţă: trecut şi prezent

Modele de excelenţă: trecut şi prezent
Socola. Foto: Alecu Reniță

Bucuria lecturii mele, atunci când descopăr elita invizibilă a culturii românești, adesea vreau să o împart cu alți prieteni ai cărții, dar și iubitori sau păstrători de virtuți. Nedreptatea care li s-a făcut acelor minți luminate în perioada inter și postbelică, neutralizând intelectul lor, era ca nimic ce e valoros să nu mai rămână în picioare. Nu e o noutate dacă spun că școala sovietică (poate bună  într-un anume fel) umplea manualele și îndoctrina tinerii cu autori de cărți propagandistice. Scriitorii valoroși însă rămâneau în anonimat. Adevăratele opere, oricât de pitite ar fi fost ele în dosarele timpului, mai devreme sau mai târziu, au ieșit la lumină.

Așa am descoperit, prin intermediul unei emisiuni de cultură și spiritualitate „Credință și cultură” (pe Trinitas TV, de altfel, canalul are și alte emisiuni care îți întăresc vertebrele) pe mulți autori și opere interzise, care până odinioară erau considerate tabu. Tendința de a periferiza valorile face din cultură o victimă. Și totuși, au existat și mai există prezențe intelectuale, a căror misiune apologetică valorizează intelectualii, loviți de ideologiile vremii. Aici îi putem descoperi tocmai pe aceștia care ne învață mersul pe verticală: Petre Țuțea, Nicolae Steinhardt, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Aspazia Oțel Petrescu, Nicolae Bordașiu, Alexandru Mironescu ș.a. Sunt doar câteva nume de referință, care fac parte din elita intelectuală neștiută, îngenuncheată în închisorile comuniste.

Ne întrebăm, și e firească întrebarea, de ce aceste nume sunt mai puțin cunoscute în spațiul românesc din Basarabia. Răspunsul vine cu o altă întrebare și mai dureroasă: este sau a fost careva din educație interesat ca acești virtuoși ai credinței, modele de intelect, în schimb, considerați de regim „dușmani ai poporului”, să permită studierea cursurilor, drept lecții de viață onestă pentru generațiile actuale?

Despre martirii neamului și suferințele lor, care și astăzi mai păstrează lumina rugului aprins, pot fi consacrate teme fundamentale, cel puțin, pentru orele opționale în școală, însă opțiunea, ca prin (re)cunoașterea valorilor să ne cinstim eroii, este din start contracarată. Totuși, în ciuda faptului că tot pasăm, neglijăm și ușor-ușor ne îndepărtăm de valorile gândirii clasice, cultura românească cunoaște azi multe dinastii de intelectuali. Fondul genetic fertil a perpetuat, iar România autentică mai are voci și creier(e): teologul Rafail Noica este fiul filozofului Constantin Noica; renumitul medic psihiatru și scriitor român Ion Vianu este fiul criticului literar Tudor Vianu; pictorul Horia Bernea este fiul sociologului Ernest Bernea; scriitoarea și jurnalista Daniela Zeca-Buzura este fiica prozatorului și eseistului Augustin Buzura; profesorul și diplomatul Theodor Paleologu este fiul scriitorului Alexandru Paleologu; filologul și eseistul Adrian Papahagi este fiul criticului literar Marian Papahagi; poeta și traducătoarea Monica Pillat este fiica prozatorului Dinu Pillat și nepoata scriitorului Ion Pillat; poetul și filologul Sandu Cosmescu este fiul antologistului și dramaturgului Alexandru Cosmescu; poetul Ion Vatamanu a lăsat să-l succeadă și să-i continue opera cele trei fiice: Mihaela, Mariana și Leontina.

Aceste dinastii, cu a căror prezență suntem contemporani, se ridică la nivelul excelenței morale, pentru că în familie s-au cultivat esențe. Ele sunt printre noi, sunt fundamentul culturii regăsit în trecut pentru a da o șansă zilei de mâine.

 

Silvia STRĂTILĂ

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 343