Pentru oameni, liliecii rămân plini de mister

Acest articol a fost publicat în anul 2011 (declarat „Anul liliecilor”)

Pentru oameni, liliecii rămân plini de mister

În viziunea omului, liliacul este un animal controversat, fioros şi periculos. Ideile preconcepute despre înrudirea liliacului cu forţele malefice au creat din el un personaj negativ. Prea puţini ştiu adevărul despre aceste animale minunate. Vom încerca în cele de mai jos să vă dezvăluim misterele legate de lilieci şi, pe această cale, să vă facem să-i îndrăgiţi sau, cel puţin, să-i respectaţi.

În scopul de protecţie şi recunoscând starea nefavorabilă de conservare a liliecilor în Europa, în special pericolul grav care îi ameninţă, rezultat din degradarea habitatului, perturbarea locurilor de adăpost şi utilizarea anumitor pesticide, statele semnatare ale Convenţiei privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice au adoptat la Londra, 4 decembrie 1991, Acordul privind conservarea populaţiilor de lilieci din Europa (EUROBATS). La data de 22 septembrie 2010 la Conferinţa Părţilor EUROBATS, care a avut loc la Praga, anul 2011 a fost declarat „Anul liliecilor”, fiind lansat şi site-ul oficial www.yearofthebat.org.


Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Liliac comun mic (Myotis blythii). Foto credit: Sergiu Andreev

 

Liliecii nu sunt orbi
Deşi au văzul relativ slab dezvoltat, liliecii se orientează foarte bine în spaţiu. Natura ingenioasă le-a dăruit o capacitate deosebită de a se orienta în spaţiul nocturn sau chiar obscur - cu ajutorul
auzului. Ţipătul produs de lilieci se reflectă de la suprafaţa obiectelor, întorcându-se sub formă de ecouri. Analizând toate ecourile, liliecii îşi creează „imagini sonore” despre lumea care îi  înconjoară. Se mai spune că liliecii „văd cu urechile”. Total lipsită de culori, „imaginea sonoră” devine în timpul nopţii cel mai mare avantaj al liliecilor faţă de concurenţii săi - păsările, care în bezna nocturnă sunt absolut neputincioase. Fenomenul de orientare în spaţiu cu ajutorul sunetului reflectat de la obiecte se numeşte ecolocaţie. Liliecii sunt neîntrecuţi în arta ecolocaţiei.


Liliecii din Europa nu sunt vampiri
De fapt, liliecii din lumea întreagă sunt nişte mâncăcioşi neîntrecuţi. Nici un alt mamifer nu mănâncă atât de mult şi de repede, cum o face liliacul. Nici un alt grup de mamifere nu manifestă o atât de largă gamă de preferinţe alimentare. Majoritatea liliecilor se hrănesc cu insecte zburătoare, însă unii preferă fructe, nectarul florilor, broaşte, peşti, şoareci mici şi chiar râme, pe care le scormonesc din sol.
Dar, cel mai neobişnuit mod de alimentare îl au vampirii. Da, într-adevăr există vampiri care se hrănesc cu sângele altor animale. Sunt doar trei specii, care se întâlnesc numai pe continentul american şi nu sunt periculoşi pentru om. Pe celelalte continente nu există şi nici nu au existat vreodată vampiri. Vampirul este un liliac mic ccare se hrăneşte cu sângele animalelor de talie mare. Făcând o incizie mică în pielea animalului, vampirul linge rana sângerândă. Fiind un animal micuţ şi neputincios, vampirul nu atacă direct animalele, ci se apropie de ele când acestea dorm. Reputaţia atât de proastă a vampirului se datorează mitului inventat de scriitori şi cineaşti precum că există oameni vampiri şi precum că ar fi vreo legătură între liliecii vampiri americani şi Vlad Ţepeş. Prin urmare, faptul că la noi liliecii prezintă vreun pericol este o părere greşită. În realitate, liliecii noştri se hrănesc numai cu insecte pe care le vânează din zbor în timpul nopţii. Apropo, v-aţi gândit vreodată că liliecii, consumând insecte, înlocuiesc păsările pe timp de noapte? Dacă privim lucrurile din punct de vedere al utilităţii pentru om, liliecii ar putea fi mai folositori decât păsările, din simplul motiv că majoritatea insectelor pe care omul le consideră dăunătoare (moliile, cotarii, cărăbuşii şi ţânţarii), sunt insecte nocturne, inaccesibile păsărilor care vânează ziua.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Eptesicus serotinus (Schreber, 1774). Foto credit: Sergiu Andreev


Descrierea familiei
Liliecii fac parte din clasa mamiferelor. Fiind circa 1100 de specii, ei constituie o pătrime din toate speciile de mamifere, cedând numai în faţa rozătoarelor, care formează aproximativ 1500 de specii. Ca şi toţi reprezentanţii clasei sale, liliecii sunt acoperiţi cu blană, nasc pui, pe care îi hrănesc cu lapte. Liliecii sunt unicele mamifere capabile să realizeze un zbor susţinut, fapt care într-o măsură oarecare îi face asemănători cu păsările. Aripa liliacului este un fel de labă modificată, degetele căreia sunt alungite puternic şi unite cu o membrană de piele. Însă nu există nici o îndoială că liliecii deţin întâietatea în ce priveşte varietatea de dimensiuni, forme, adaptări şi comportament. Astfel, dimensiunile variază de la cel mai mic mamifer existent (doar 1,5 g) până la vulpea zburătoare (1-1,5 kg) cu anvergura aripilor de 1,5 m. Adaptările la mediul de viaţă depăşesc orice aşteptări, existând lilieci insectivori, carnivori, fructivori etc. Unii se hrănesc în exclusivitate cu peşte, alţii cu broaşte şi rozătoare, dar sunt şi specii care parazitează, alimentându-se cu sângele animalelor. Liliecii formează cele mai numeroase colonii, care uneori ajung la mai mult de 20 de milioane de indivizi. Nici un alt ordin de mamifere nu este la fel de răspândit pe glob. Liliecii sunt pretutindeni, cu excepţia continentului Antarctic şi a unor insule foarte îndepărtate de ţărm.
Ordinul liliecilor, adică mai ştiinţific ordinul Chiroptera, cuprinde două subordine de lilieci: megachiropterele şi microchiropterele. Ambele ramuri au evoluat independent, însă au avut origine comună. Megachiropterele sunt fructivore şi nectarivore şi, de obicei, au dimensiuni mari. Există circa 170 de specii de megachiroptere. Au văzul şi mirosul foarte bine dezvoltate. Majoritatea sunt lipsite de capacitatea de a se orienta cu ajutorul ecolocaţiei. Microchiropterele reprezintă cei mai numeroşi şi larg răspândiţi lilieci. Au dimensiuni mici şi foarte mici. Duc un mod de viaţă nocturn sau crepuscular, orientându-se în spaţiu cu ajutorul ecolocaţiei. Majoritatea sunt insectivori, deşi există unele specii cu preferinţe alimentare mai deosebite. 
De pildă, vampirul se hrăneşte în exclusivitate cu sânge, iar liliacul pescar – cu peşte. Liliecii au capacitatea de a-şi schimba în mod dirijat temperatura corpului, ceea ce îi deosebeşte de celelalte mamifere, care au temperatura corpului constantă, adică sunt homeoterme. Special pentru lilieci a fost inventat un termen nou care ar caracteriza acest fenomen neobişnuit – heterotermie. Această adaptare permite liliecilor să-şi folosească mai econom energia şi astfel să supravieţuiască în condiţii nefavorabile, precum hibernarea sau a somnul de zi.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Pipistrellus kuhlii. Foto credit: Sergiu Andreev


Andrei URSACHE,
Ministerul Mediului

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 227