ROMÂNIA PITOREASCĂ: revista, casa de adăpost, autocarul...
Are și turismul românesc istoria lui destul de adâncă și interesantă. Din păcate, necercetată, necunoscută. Mai mult, acum se duce, în general, o veselă și iresponsabilă luptă de pulverizare, de eliminare a rădăcinii fundamentale a românismului. În fond, a identității noastre. Mă rog, într-un fel sau altul, poți reteza ramuri, coroana, chiar trunchiul întreg. Rădăcina nu trebuie distrusă însă niciodată. Mai devreme sau mai târziu ea va fi gata să iasă la lumină, să lăstărească...
„România pitorească a luat ființă în ziua de 31 mai 1930, din inițiativa unui mănunchi de turiști entuziaști, puțini la număr, dar hotărâți la lucru. În primul ei an de activitate, asociația - sub conducerea D-lui Av. Paul Arian - a organizat câteva excursii pentru membrii săi și a făcut să vadă lumina tiparului o călăuză turistică intitulată: Valea Teleajenului, Vălenii de Munte și Masivul Ciucașului, scrisă de D.I. Crânguri. Succesul desăvârșit al călăuzei a fost neașteptat.”
Trei ani mai târziu, la începutul lunii iunie, pleca în lume și „România pitorească, Revistă de Turism și Sport!”. Prima serie a revistei avea să se întrupeze din șapte numere încântător de consistente, care, în 2013, aveau să capete, în Colecția Verde, chip de carte sub titlul: „România pitorească, 1933 - Munți, ape, drumeții”. Este o apariție editorială cu totul specială. Câteva exemplare mai sunt încă disponibile.
A doua serie a publicației a pornit din ianuarie 1935 și a ajuns până în aprilie 1941. Existența unei publicații cu un asemenea profil n-a fost niciodată roz bombon... Apropierea și, desigur, războiul în sine, apoi instalarea comuniștilor, aveau-i să curme viața. N-a fost singura victimă cu acest profil.
În „România”, remarcabila revistă editată de ONT, în numărul din mai 1937 se scria: „Asociația de turism „România pitorească” a început construirea unei case de adăpost pentru turiști în centrul masivului muntelui Ciucaș, în punctul Chirușca, și va fi terminată la finele lunii iunie a.c. Cabana va putea adăposti 50 de persoane.”
Inaugurarea nu s-a produs în luna lui Cireșar, ci în cea a lui Cuptor. Mai exact, pe 10 iulie 1937. După circa trei luni de la începerea lucrărilor. Ce performanță! Detalii mai multe despre eveniment am aflat în publicația lui Mihai Haret „Calendarul de turism”, din 1938, sub semnătura lui Av. Iosef Salter, secretarul general al Asociației: „Noua casă de adăpost, dată în folosința drumeților, este Casa „Alexandru Vlahuță” din masivul Ciucaș. Acest adăpost, proprietatea Asoc. de Turism „România Pitorească” (ATRP), este situat chiar în centrul masivului și anume pe muntele Chirușca la 1.550 m. alt. Casa are o sufragerie, 2 dormitoare comune, un vestibul, bucătărie, pivniță și cameră pentru îngrijitor.” Textul continuă cu o scurtă prezentare a masivului Ciucaș - specialitatea casei, s-ar putea spune - și înșiruirea a numeroase trasee - la fel de interesante și astăzi - pe care le pot face drumeții ajunși în zonă.
În numărul pe noiembrie 1937 al minunatei publicații „România” se putea citi: „Casa de adăpost „Alexandru Vlahuță” din masivul Ciucaș, aparținând societății turistice „România pitorească”, a fost închisă pentru sezonul de iarnă. Totuși ea va funcționa de la 15 decembrie a.c. până la 15 ianuarie 1938. Până la redeschiderea completă, care va avea loc în Aprilie 1938, turiștii care vor să găsească adăpost la casă și în timpul când ea este închisă se vor adresa direct d-lui C. Macarovici, domiciliat în satul Cheda, com. Mâneciu”.
Foarte interesantă este și această știre: „La casa de adăpost „Alex. Vlahuță” din Masivul Ciucaș se percep următoarele taxe de înnoptare:
1. Membrii Asoc. „România pitorească”, 20 lei pe noapte.
2. Membrii Soc. afiliate F.S.T.R., 35 lei pe noapte.
3. Acei neprevăzuți la punctele la punctele 1 și 2, 50 lei pe noapte...”
Ne aflăm în perioada interbelică, răstimp în care s-au întemeiat numeroase asociații de turism, au fost editate publicații de tot felul, au fost construite atâtea și atâtea „case de adăpost”. Între aceste eroine ale vremii a fost și România pitorească, care, pe lângă revistă și casa de adăpost ce-a purtat numele lui Alexandru Vlahuță, și-a achiziționat și un autocar - un microbuz, de fapt. De ce atunci s-a putut, iar astăzi lipsește orice inițiativă, orice realizare de acest fel? Vom încerca un răspuns cât de curând. Până atunci să încheiem repede scurta istorie a „României pitorești”.
În urmă cu jumătate de veac, începând din vară, se proiecta și cea de-a treia serie a revistei „România pitorească”. Târziu, dar s-a întâmplat. Formate peste formate, machete peste machete, „numărul 0”, iar din ianuarie 1972 pleca la drum, de adevăratele, revista care peste jumătate de an va împlini jumătate de veac de existență neîntreruptă. 50 de ani pe muchie!
Acum, tocmai a ieșit de la tipar un nou număr. Vi-l vom prezenta într-o zi-două.
Autor: Mihai Ogrinji
Articol publicat în revista NATURA, nr. 386
Susține Natura.md: Devino Patron!