Sufletul Basarabiei emană lumină, căldură şi dragoste

Alecu RENIŢĂ, deputat în primul Parlament al R. Moldova, preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova, directorul revistei NATURA.

Sufletul Basarabiei emană lumină, căldură şi dragoste
Cuibul familiei NATURA pe malul Nistrului

- Domnule Alecu Reniță, la a 30-ea aniversare de la apariția revistei NATURA, am vrea să știm cum apreciază chiar fondatorul ei rolul și locul acestei publicații în spaţiul mediatic contemporan al R. Moldova. Este NATURA o revistă doar de educație ecologică?
Revista naţională NATURA este unul dintre copiii frumoşi ai Mişcării de Renaştere şi Eliberare Naţională din Basarabia. Certificatul ei de naştere a fost scris în zilele când Chişinăul inhala aerul libertăţii, iar mulţimile în mişcare şi încrezătoare în victorie, scandau în unison – Limbă, Alfabet, Tricolor. În codul genetic, în ADN-ul publicaţiei, din prima clipă au intrat aspiraţiile, luminile şi încrederea moldovenilor în libertate şi în reîntregirea neamului românesc. În acele timpuri de confruntări acerbe şi revendicări fundamentale, ecologia devenise un cuvânt atât de nobil şi încăpător, încât oricine avea curajul să se zbată pentru un drept furat, intra în rândul luptătorilor pentru o cauză comună, trecând, mai întâi botezul în cohorta neformală a verzilor. Din 1985, de la o prezenţă foarte modestă în spaţiul public, ecologia a ajuns în scurt timp să fie sinonim cu natura, istoria, limba, neamul, cultura, arta etc. În multe gazete republicane şi unionale rubrica „Ecologia sufletului” găzduia mărturii cutremurătoare şi făcea furori de la Chişinău până la Moscova şi Sahalin. Când a venit ziua să schiţez programul editorial pentru încă nenăscuta publicaţie de mediu, conceptul de ecologie a sufletului, de salvare a fiinţei naţionale s-a revărsat peste toate paginile şi s-a aşezat pentru totdeauna la temelia revistei NATURA. Educaţia ecologică cuprindea doar un segment dintr-un univers. Ştiu cu precizie că îmi propusesem ca sufletul Basarabiei să emane lumină, adevăr, căldură şi dragoste din fiecare număr, iar acel strălucitor vers al lui Lucian Blaga – eu nu strivesc corola de minuni a lumii – să devină crezul tuturor celor care vor lucra sau vor scrie vreodată la NATURA.

- Vă mai amintiți cine v-a susținut ideea unei publicații de ecologie, turism și cultură, dar și cum a fost lansat primul număr al ei? 
Ideea lansării unei gazete sau reviste specializate de mediu o auzisem prin 1983, când publicistul şi scriitorul Gheorghe Malarciuc reuşise să creeze Secţia ecologie în cadrul Uniunii Jurnaliştilor din Moldova. De câte ori trecea pe la „Literatura şi Arta”, dar o făcea des, îmi spunea că noi, verzii, trebuie să avem gazeta noastră şi dânsul o să mă ajute s-o facem cea mai bună din Moldova. Gheorghe Malarciuc nu numai că susţinea, dar prin ”87-88 mă convingea să lansăm cât mai repede NATURA. Sincer, în acele zile istorice, nu mă puteam rupe de la săptămânal, deoarece „Literatura şi Arta” se transformase în tribuna Mişcării de Renaştere Naţională şi toată Moldova, dar şi cenzura, stătea cu ochii pe materialele noastre, iar majoritatea absolută a articolelor bătăioase şi mobilizatoare, treceau prin secţia mea. Tirajul săptămânalului explodase de la 10 mii de exemplare la 260 de mii! În anul 1989 aproape că nu ieşeam din redacţie – saci cu zeci de mii de semnături pentru limbă şi alfabet ocupau birourile secţiei publicistică.

În taină, convenisem cu Nicolae Dabija, Ion Vatamanu, Leonida Lari, Axentie Blanovschi şi Vlad Pohilă să particip şi la editarea unui alt săptămânal – „Glasul Naţiunii”. Ce timpuri, ce oameni de aur! Moldova fierbea, comitetul central turba. Cei mai valoroşi scriitori, jurnalişti, cineaşti, oameni de creaţie, intelectuali fraternizau între ei, unindu-se şi transformându-se într-o singură fiinţă şi într-o singură voce. Adeseori zorii de zi ne prindeau în redacţie, între teancurile de scrisori semnate de un număr tot mai mare de patrioţi. După 31 august 1989, când limba română şi alfabetul latin revenise acasă, am decis să-mi împart prea puţinul timp şi cu viitoarea publicaţie de mediu.

Însă au început alegerile pentru „Sovietul Suprem” de la Moscova, apoi în cel de la Chişinău. Abia în ianuarie 1990, după câteva dezbateri principiale, definitivasem conceptul gazetei. Câţiva „verzi elitişti”, cu titluri ştiinţifice, pledau insistent ca NATURA să devină o revistă academică. Am fost categoric împotrivă, fiindcă viziunea mea se axa pe „ecologia sufletului, naturii şi fiinţei naţionale”. Gheorghe Malarciuc şi Grigore Vieru m-au susţinut, ei fiind naşii de botez, salutând apariţia publicaţiei NATURA de pe prima pagină a primului număr. Chiar dacă la începutul anului 1990, aveam două sau trei numere scrise, nu le tipărisem la timp din cauza tipografiei. La începutul lui florar am văzut tipărită pe hârtie velină NATURA şi am înfiat-o pe viaţă. Strălucea ca un zâmbet de copil adus de la maternitate. Pe 6 mai 1990, la „Podul de flori” aveam câteva exemplare, pe care le-am dăruit din suflet fraţilor de la Huşi, Albiţa şi Iaşi. Pe acel Pod al speranţelor şi unităţii româneşti, între flori, bucurii şi îmbrăţişări, am serbat cu tot neamul, Ziua de naştere a publicaţiei NATURA.

Primul număr al revistei NATURA - luna ianuarie, anul 1990.
 

- De fapt, în RSS Moldovenească, perestroika lui Gorbaciov, care a fost un pas important spre mișcarea de eliberare națională, a început cu scoaterea în prim-plan a problemelor de ocrotire a naturii, probleme care reprezentau atunci un adevărat dezastru ecologic. De ce se trece cu vederea primul capitol din procesul de renaştere la moldovenii sovietici?
Au trecut mai mult de trei decenii de la acele timpuri de glorie, când moldovenii reînviau sub ochii speriaţi ai monstrului imperial, dar încă nu avem o sinteză a proceselor, care au răscolit masele comunizate şi le-au transformat în câţiva ani într-un popor viu, înfrăţit şi unit cu elitele sale intelectuale, mergând organizat spre dreptate şi libertate. File întregi din istoria de ieri şi mai alaltăieri au fost schimonosite sau trecute cu vederea. Am afirmat cele de mai sus ca martor, dar şi ca participant activ la procesele de renaştere naţională. Când după decenii de tăcere şi aşteptare îndrăznim să aşezăm lucrurile cât mai exact la locurile lor, suntem loviţi peste mâini şi ni se reproşează că nu suntem specialişti de la academie sau experţi din naţiunea civică. E ridicol, dar adevărat. Se trec cu vederea, intenţionat sau nu, trei ani (1985-1988) de mari frământări şi confruntări dintre „verzi” şi nomenclatura comunistă. Nimeni alţii decât oamenii de creaţie din secţia ecologie – jurnaliştii, scriitorii şi cineaştii – au îmbrăţişat pământul rănit şi otrăvit al Moldovei Sovietice şi au mers cu durerile lui la Chişinău şi Moscova, în văzul milioanelor de  oameni speriaţi.

Da, noi am fost primii, care am ieşit de sub „ascultare” şi fără voia partidului i-am întrebat foarte simplu pe moldoveni: -- ce fel de apă beţi, ce fel de alimente mâncaţi, care este sănătatea voastră şi a copiilor voştri? Şocul a fost enorm, şi sus şi jos. Puterea comunistă intrase în derută şi nu ştia cum să ne potolească, iar populaţia călcată în picioare aproape o jumătate de veac, nu-i venea
să creadă că cineva poate vorbi liber fără să fie arestat şi dus în Siberia. În acei ani, foarte mulţi moldoveni au deschis ochii şi au început să ceară informaţii de la autorităţile comuniste despre calitatea mediului înconjurător din localităţile lor, îndeosebi despre povestea mincinoasă că aplicarea chimicalelor în agricultură nu dăunează sănătăţii şi produselor alimentare. Lumea se transforma sub ochii noştri, mai ales când la întâlnirile mari luam medici patrioţi de la Centrul Mamei şi Copilului. Sate întregi ne aşteptau să le spunem adevărul despre natură. La nivel de comunitate apăreau lideri şi grupuri de sprijin. Ei învingeau frica şi începeau să vorbească tot mai liber în spaţiul public. „Verzii”i-au deprins pe oameni să se unească, să-şi ceară drepturile la un mediu sănătos, să mobilizeze cât mai multă lume în apărarea naturii. Nu poţi scrie o istorie obiectivă a Mişcării de Eliberare Naţională fără să cuprinzi contribuţia substanţială a ecologiştilor la pregătirea opiniei publice şi a oamenilor pentru discuţii libere şi manifestări de masă, fără să pui cartea „Avertisment ecologic 88” ca treaptă de început spre urcuşul la următoarele trepte. În trei ani, 1985-1988, lumea a prins curaj şi a învăţat să dezbată subiectele de mediu, să se mobilizeze şi să se apere împotriva abuzurilor autorităţilor. În mare parte, drumul fusese netezit.

Folosindu-mă de zăpăceala cenzurii, beneficiind de ajutorul lui Gheorghe Malarciuc şi a unor mari sufletişti de la editura „Literatura Artistică” am reuşit, printr-o minune, împreună cu prietenul de baricadă Alexandru Sefer, să scot o carte-bombă „Avertisment ecologic 88”, care a dispărut din librării în 2-3 zile, dar a contribuit mult la accelerarea proceselor latente. Nici până astăzi nu ştiu, dacă o „cumpărase” angro KGB-ul sau, pur şi simplu, oamenii s-au repezit şi au epuizat tirajul. Cred că în prima jumătate a anului 1988, se acumulase o masă critică de intelectuali din cele mai diverse domenii, care aşteptau un semnal de la Uniunea Scriitorilor şi de la oamenii de creaţie. Veneau timpuri mari. Se putea trece la următoare etapă de revendicări – de la cele ecologiste la cele naţionale. 

Gheorghe Malarciuc. Sursă: www.moldpres.md/news

 

- Nu întâmplător v-am dus cu întrebările mele în perioada de perestroikă sovietică. Am făcut-o ca să arătăm implicarea „verzilor” pe prima linie de apărare a pământului matern şi idealurile din care s-a născut ideea publicației NATURA, care, de altfel, este singura de acest gen în tot spațiul românesc. Apropo, sunteți susținuți, colaborați cu ecologiștii din dreapta Prutului?
La omagierea celor trei decenii, maestrul Nicolae Dabija evocând timpurile de renaştere naţională şi contribuţia ecologiştilor la deşteptarea maselor largi, a spus foarte exact că „NATURA a fost plămădită în timpul bătăliilor pentru mediu şi fiinţa noastră românească la „Literatura şi Arta” şi este sora ei dreaptă”. De la primele numere, mi-am dorit foarte mult ca publicaţia să treacă Prutul şi să ducă în tot spaţiul românesc sufletul frumos al Basarabiei, dornice să se reîntoarcă Acasă. Încă Uniunea Sovietică nu se prăbuşise, când am discutat la Botoşani, Suceava, Iaşi, Piatra Neamţ, Vaslui, Galaţi şi Focşani să facem împreună prima publicaţie pan-românească, una de apărare a naturii şi de cunoaştere reciprocă, de promovare a patrimoniului natural şi cultural de pe ambele maluri ale Prutului. Ideea avea mulţi susţinători în rândul silvicultorilor, ecologiştilor, jurnaliştilor şi oamenilor de creaţie. Câţiva ani, am expediat gratis o parte de tiraj în judeţele din Moldova, fiind cele mai apropiate de Chişinău. Silvicultorii de la Botoşani, Suceava şi Piatra Neamţ ne scriau, iar NATURA se transformase şi în gazeta lor. Inginerul-silvic de la Suceava Cezar Straton, un strălucit publicist şi un mare prieten al Basarabiei, devenise colaboratorul nostru, scriindu-ne articole captivante despre monumentele şi problemele din judeţ. Savantul Taras Gheorghe Seghedin ne dădea materiale despre ariile protejate şi monumentele naturii din cealaltă Moldovă. 

În prima vizită la Bucureşti, în mai 1990, am reuşit să leg prietenii cu ecologiştii, jurnaliştii, scriitorii, oamenii de cultură şi parlamentarii din capitală, să convin cu Anda Raicu, redactorul-şef de la frumoasa revistă „România Pitorească”să înfrăţim publicaţiile noastre, înţelegere menţinută şi întărită timp de 30 de ani. Mai apoi ne- am înfrăţit cu revistele „Perspective”(1997), „National Geographic-România” (2003) „Vacanţe la ţară”(2004) şi cel mai prestigios săptămânal din Ţară, „Formula AS”(2008). Indiferent cum au evoluat relaţiile politice dintre românofobii de la Chişinău şi îngăduitorii de la Bucureşti, păstrez cu mult drag legăturile fraterne cu o mulţime de mari sufletişti din Ţară. E o avere uriaşă. Dacă m-aşi opri câte o zi în fiecare localitate, în care am prieteni, aşi lipsi cu lunile din redacţie. Interesul meu e altul: particip la întâlniri şi evenimente unde pot promova unitatea naţională, idealul reîntregirii şi sufletul românesc. În timp ce alţii au alergat să scoată cât mai multe privilegii de la statul român, fără să le fie ruşine că promovează în familie şi societate moldovenismul stalinist, personal m-am străduit, prin mass-media din Ţară, să promovezi imaginea Basarabiei româneşti, să arăt cât de frumoasă şi bogată este cealaltă parte, din stânga Prutului. Nu ştiu câte zeci de articole mi-au apărut dincolo în diferite ziare şi reviste, dar cu ajutorul enorm al unor importanţi directori de opinie ca Sânziana Pop de la săptămânalul „Formula AS”, Mihai Ogrinji de la revista „România Pitorească”, Cristian Lascu de la „National Geographic-România”, Marilena Stoian de la „Vacanţe la ţară” am izbutit să schimbăm percepţiile colective ale românilor în favoarea Basarabiei, să-i convingem că românii din stânga Prutului nu pot fi identificaţi cu sculele Kremlinului din preşedinţie, parlament şi guvern, că dodoniştii, care întruchipează regimul criminal, slugărnicia, corupţia şi mentalitatea de grotă au misiunea să provoace un război rece pe Prut şi, evident, ei nu ne reprezintă şi sunt frâna dezvoltării R. Moldova.

În timp ce făţarnicii din fruntea republicii, cu mâna întinsă după ajutoare, se întreceau în a vărsa venin peste România, timp, pare-mi-se, de 15 ani, am ţinut coperta la revista „România Pitorească” cu materiale şi imagini despre frumuseţile Basarabiei, iar Mihai Ogrinji o pagină despre minunăţiile României, în NATURA. Atenţie pentru profitorii, care au cetăţenie română, ridică îndemnizaţii din contul impozitelor poporului român şi măscăresc România – tot ce scriem pozitiv despre Ţara noastră, şi cei de la Chişinău, şi cei de la Bucureşti, o facem din inimă, fără bani şi fără „kulioace”. Nu am renunţat ca NATURA să devină o revistă a tuturor vorbitorilor de limbă română, indiferent de locul lor de trai, mai ales că există modalităţi tehnice şi informaţionale să ajungem în format electronic pe orice meridian al planetei. Ca la începuturi, îmi doresc foarte mult ca NATURA să aducă patrimoniul nostru fabulos şi sufletul românesc Acasă, în Ţară şi Diasporă.

 

- Cine sunt cititorii revistei NATURA și cum le mențineți interesul față de publicația pe care continuați s-o diriguiți?
Cititorii noştri au chipul frumos al primăverii, iar sufletul lor sensibil se aseamănă cu locurile pitoreşti înlănţuite maiestuos pe tot întinsul Basarabiei şi a întregului spaţiu românesc. Timp de trei decenii, NATURA intră în fiecare localitate şi caută oamenii sensibili la tot ce înseamnă vatra lor strămoşească, la tot ce reprezintă baştina lor cu ape şi păduri, dealuri şi văi, izvoare şi fântâni, la tot ce e legat de istoria satului sau oraşului, de monumentele culturale şi naturale, de personalităţile şi evenimentele, care au marcat destinul comunităţii. Ştiu că oamenii cu dragoste de NATURĂ se întâlnesc inevitabil cu revista NATURA şi leagă o prietenie pe viaţă. Am publicat unele scrisori-mărturii de la cititori, care te mişcă până la lacrimi şi sunt o confirmare că zbaterile jurnaliştilor din redacţie de a aduna viaţa în articole e răsplătită pe deplin. Cuvintele de mulţumire şi recunoştinţă sunt desprinse din inima abonaţilor, care ne emoţionează şi ne determină să aducem lumină în cât mai multe case şi suflete. Deţinem la redacţie lista cu numărul de abonaţi din fiecare localitate din R. Moldova şi ne copleşeşte devotamentul unor mari sufletişti, care ajung să aibă în şcoală, liceu sau comunitate câte 50-100-150 de abonaţi. Nu există nici o localitate din R. Moldova în care să nu avem abonaţi. Până şi la Comrat ne citesc 22 de abonaţi. Dacă se întâmplă ca „Poşta Moldovei” să „piardă” pe drum vreun exemplar, suntem sunaţi de la nord până la sud să le expediem revista. Suntem surprinşi la întâlniri de căldura şi bucuria cititorilor, iar invitaţiile de a vizita un colectiv, o şcoală, o localitate sau alta se află mereu în agenda redacţională. Încă de la începuturi visam să formăm din cei mai buni şi frumoşi oameni din republică o mare familie şi visul nostru se împlineşte de la an la an – avem o numeroasă familie unită, entuziastă şi responsabilă a revistei NATURA. 

Cititoare fidelă a revistei NATURA. Foto: Silvia Ursul

 

- Revista NATURA are foarte mulți susținători – oameni de cultură, ştiinţă, artă, jurnalişti, scriitori, intelectuali de primă mărime. Cum reuşiţi să-i aveţi în preajmă ca colegi, colaboratori, autori şi cititori? Ce urmează după 30?
Succesul unei redacţii importante îl garantează colectivul de jurnalişti, grupul de colaboratori şi, evident, cititorii. Am fost onorat să lucrez de-a lungul anilor cu foarte buni jurnalişti, eseişti, publicişti, scriitori, cărturari, oameni de cultură. Din cele 340 de numere se aude vocea celor mai mari personalităţi ale spiritualităţii, culturii şi ecologiei din R. Moldova – de la Grigore Vieru şi Gheorghe Malarciuc la Nicolae Dabija şi Mihai Cimpoi, de la Spiridon Vangheli şi Ion Ungureanu laAlexandru Moşanu şi Aurelian Silvestru, de la Leonida Lari şi Lidia Istrate la Ion Vatamanu şi Andrei Vartic, de la Ion Negrei şi Eugen Statnic la Ion Hadârcă şi Valeriu Matei, de la Arcadie Capcelea şi Valentina Jamba la Alexei Pălănceanu şi Tatiana Marin. Puţine personalităţi ale culturii şi ecologiei basarabene au rămas în afara paginilor revistei noastre, dar şi acelea din motive obiective sau de sănătate. Un cuvânt de adâncă recunoştinţă pentru colegii care au luat drumul veşniciei – redactorul-şef, talentatul publicist Boris Vieru şi distinsul cărturar Vlad Pohilă. 

Ar fi de neiertat pentru mine să nu spun câteva cuvinte de mândrie despre „albinuţele” redacţionale, care au adunat polenul de pe cele mai frumoase flori ale limbii române şi ale naturii moldoveneşti. Jurnaliştii cu peniţa de aur -- Lilia Curchi, Silvia Ursul, Ionel Căpiţă, Parascovia Mămăligă, Sorenela Reniţă, -- legaţi direct de sarcinile redacţionale şi în tandem cu extraordinarii colaboratori Gheorghe Budeanu, Anatol Eremia, Mihai Ogrinji, Aurelian Silvestru, Maria Cosniceanu, Silvia Strătilă, Ludmila Hârjău, Lucian Reniţă, Lilia Cazacu, Dinu Rusu, Elena Scobioală, Claudia Partole, Ion Bradu, Doina Dabija, Ioana Bobână, Alex Nistiriuc, Angela Rusu, Lucia Tăut şi Iurie Colesnic, -- ei toţi, din dulcea şi frumoasa limbă română, cu multă dragoste plămădesc şi coc pâinea cea din toată luna care este adusă în casele a zeci de mii de cititori. Ce urmează după 30? Sunt sigur că vine 40, 50, 100, fiindcă NATURA e veşnică!

 

Pentru conformitate, 

Gheorghe BUDEANU

Articol publicat în numărul 340