Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Parcă ieri, de jur împrejur pluteau în văzduh glasuri de copii, clinchete de zurgălăi vestind: Vine Crăciunul, vine Crăciunul!... Și uite, neamule, de-acum: Vine Paștele, vine Paștele!... și iarăși o să ne salutăm, de la mic la mare, adresându-ne unul altuia Hristos a Înviat!... Adevărat a Înviat!...

Iată așa ne ducem viața, creștine, între Crăciun și Paște, între naștere și moarte – așa ni-i dat să cunoaștem Nașterea Domnului și moartea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care a înviat din morți, „cum au spus proorocii”.

Să ne bucurăm cu toții de lumina Domnului, să ne bucurăm de aproapele nostru. Uități-vă și luați aminte ce frumusețe e în jur – e raiul lui Dumnezeu, e darul sfânt dat nouă să ne bucurăm de el. E anotimpul în care Fiul Tatălui Ceresc a fost răstignit întru mântuirea noastră. Inundat de acest rai al Naturii, al Bunului Dumnezeu, cum să nu te cutremuri, cum să nu te bucuri, cum să nu te contopești cu el?

...Anotimp al răstignirii, /
Anotimp al Învierii,/
Cum de încape în tine /
Atâta suferință/
Și atâta alinare? /
Ești, totuși, frumos, /
Ești, totuși, frumos, /
Anotimp al Iertării...

Să ne iertăm, să ne bucurăm, cu toții, câți am mai rămas... acasă. Paștele doar e Cel care ne luminează, ne milostivește și... ne adună de oriunde am fi. Dar în vremurile astea pe care le trăim în această republică, izgoniți și împrăștiați care și încotro pe toate meridianele globului pământesc de vampirii antihriști, cățărați în capul neamului, avem nevoie poate mai mult ca oricând să ne adunăm grămăjoară la o masă de suflet, la care să plângem de bucurie și de durerea înstrăinării întru a ne întări în cuget și simțiri, ca să nu uităm cine suntem, de unde venim și care-i rostul nostru, al fiecăruia, în această viață.

Paștele unește, Paștele tămăduiește, Paștele deschide porțile Luminii. Ne amintește de viața veșnică, de Învierea de apoi, ne face să prețuim cele sfinte, netrecătoare. Paștele adună la aceeași masă părinți, bunei, frați și surori. Își ocupă locul lor și cei plecați la Domnul...

Chiar dacă au trecut un șir de ani de atunci, îmi stăruie și azi în memorie cuvintele tatii: „Paștele e atunci când ne întâlnim... „să luăm Lumină”, să ne amintim că Suntem”. Ce frumoasă, sfântă sărbătoare într-un atât de frumos anotimp!... Oriunde aș fi, la care capăt de lume, Paștele care vine mă duce imaginar cu sufletul și dragostea cea nepereche la un alt Paște – al copilăriei, mă duce acasă, la Șirăuți pe Prut, fostul județ Hotin, unde mi se deschide o panoramă largă în lumină lină cu bucurie multă, cuprinsă de duhul înălțător al sfintei sărbători. Astfel, Paștele face să-mi văd consătenii mei de altădată, să-mi văd consătenii mei de azi, atât de frumoși prin ceea ce au fost, prin ceea ce sunt... De bună seamă, oare este o altă Zi când un creștin devine atât de curat și atât de frumos ca în Ziua de Paște?

În primăvară ninge uneori, /
Uneori plouă întruna, /
Uneori e soare, fără de nori,/
Paștele e-ntotdeauna... /
De ce te-așteptăm,
Primăvară?

Iubirea va salva omenirea. Iubirea supremă este Domnul nostru Iisus Hristos, care a Înviat „din moarte pre moarte călcând”. Pentru noi. Să-i aducem slavă, să ne bucurăm în această neasemuitoare Sărbătoare – mic și mare, tânăr și bătrân, să trăim cu adevărat clipa înălțării noastre sufletești, iubiții mei.

Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!

 

Ionel Căpiță

Articol publicat în numărul 326