Vulpoiul
„Încă nu-l cunosc personal, dar fotografiile sale și textele de pe rețelele sociale mă încântă. Ele aduc un imn naturii și exteriorizează sufletul de poet și ochiul magic al omului ce poartă numele Stanislav Duduciuc. ” Alecu RENIŢĂ
natura.md
Feb 23, 2021 12:08
3852
0
Țin mult la cortul de camuflaj pentru că e o invenție proprie și mă însoțește la orice ieșire în natură. E comod, ușor, simplu de montat. Și mai are o prioritate: e ieftin la preț, că nu întâmplător l-am lăsat fără supraveghere prin fundături de codru. Procedez așa ca sălbătaciunile să se deprindă, o vreme, cu șandramaua ce le stă în cale. Șiretlicul cu bordeiul solitar îmi prinde bine. Adevărat că, pe lângă ajutorul ce mi-l oferă ascunzătoarea, mai am parte și de întâmplări haioase.
Într-un an, după răceala de Bobotează, veni o boare primăvăratică. Dispariția ceții jilave și reci m-a bucurat. Dar cu căldura s-a iscat și unele nedumeriri. Odată cu zefirul mugurilor aproape încinși, suflul primăvăratic aduse și un miros ciudat, nelămurit că, pe la chindii, statul la pândă în bunătatea de cort deveni un chin. După zile de tartar, mă hotărăsc să fac o inspecție cu gândul să descopăr sursa ce împrăștia insistent parfumul dezgustător.
Ocolesc, de câteva ori, cortul și iată că, în sfârșit, dezleg enigma. Februarie, în calendarul naturii, e luna nunților vulpești . Zăpăcit de timpul cald de afară, întrat în călduri, vulpoiul dădea adesea târcoale prin locurile de hrană a fazanilor, unde tocmai fotografiam și eu. După deprinderile și instinctele de fiară sălbatică, prinse a marca zona. N-a scăpat de „sfințire” nici cortul meu. Că bordeiul a fost „intabulat” probau și urmele gălbui, pulverizate cu stăruință de vulpoi pe toată pânza cortului.
Stanislav DUDUCIUC
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 348
Susține Natura.md: Devino Patron!
