Devino Patron!

Femeile, primăvara vieţii

Femeile, primăvara vieţii

Primăvara este anotimpul când ne aducem aminte de femeile dragi din viaţa noastră. Femeia, această fiinţă sensibilă și puternică, gingașă și curajoasă, această fiinţă dătătoare de viaţă și frumos, ea poartă misiunea perpetuării pentru că e mamă.

Știţi când înţelegi cel mai bine ce înseamnă cuvântul mamă? Da, atunci când devii mamă. Probabil nu există binecuvântare mai mare decât cea în care poţi da viaţă unei alte fiinţe. Mamele pot da viaţă și asta înseamnă totul. Vă imaginaţi ce ar însemna să nu putem fi noi mici creatori? Am dispărea. Și atunci toată această lume nu ar mai conta.

Când devii mamă înţelegi toate acele poezii din copilărie pe care le spuneai la serbare, înţelegi ce înseamnă acele nopţi nedormite care, nu știu cum, nu te istovesc, dimpotrivă, parcă îţi dau mai multă energie ca să poţi crește puiul de om.

Din momentul în care îi auzi primul ţipăt, primul cuvânt, primul pas - totul se transformă. Câtă fericire să vezi acele două mânuţe încolăcindu-se de gâtul tău și cerând căldură și iubire! Nu am înţeles niciodată, până nu am devenit mamă, că iubirea e ca universul - infinit. Poţi dărui iubire copilului tău infinit de multă și tot îţi va mai cere.

E minunat să dai viaţă unui om și să-ţi pui toate speranţele în el, toate dorinţele, toate nopţile care te-au frământat, toată iubirea... Copiii sunt cumva o continuitate a gândurilor noastre, a vieţii noastre, copiii poartă o bucăţică din noi până devin și ei părinţi, astfel noi nu murim, ci ne transformăm în gânduri pentru copiii noștri.

Exact cum primăvara renaște în fiecare an, așa și noi, mamele, renaștem cu fiecare copil al nostru. E o muncă titanică să fii mamă, dar probabil de asta exact noi suntem cele care putem duce această greutate pe umeri.

La mulţi ani, dragi mame! Să vă fie viaţa o primăvară, mereu în floare, cu soare și ploi, cu roade și cu multă speranţă.

Ludmila HÂRJĂU
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 313

Susține Natura.md: Devino Patron!