Vecinii necunoscuţi

Trăiesc clipe de împrospătare şi înălţare sufletească. Peisajele din aval de Soroca sunt icoane arhaice pe care le-a zugrăvit Creatorul în zilele de duminică şi le-a lăsat nouă pentru delectare, iubire şi îngrijire. Plutesc pe apa Nistrului întins în catamaran, fără să simt că înaintez. Cerul de cicoare încântă şi întrece în fineţe picturile renascentiştilor din Toscana. De la o şerpuire la alta a fluviului, o frumuseţe aproape încremenită mă înconjoară şi îmi vrăjeşte văzul cu stânci milenare, dumbrăvi suspendate de maluri, platouri îmbrăcate în verde sau galben, arbori singuratici sau lanuri pârguite. Un pământ viu, cald, matern mă invită să-i descopăr hrisoavele domneşti şi rugăciunile tăinuite în chiliile săpate în malurile abrupte sau în mănăstirile rupestre acoperite de stejarii seculari. O voce într-o limbă străină mă trezeşte din reverie. Ucrainenii îmi flutură din mâini şi mă aşteaptă lângă ambarcaţiunile lor legate de o salcie pletoasă.  Motorul de pe una din bărcile lor a muţit. Igor Puşcari mă roagă să trec la Artiom în barcă, fiindcă va trebui să găsim un atelier de reparaţie în prima localitate moldovenească. Pentru a nu suprasolicita celălalt motor, renunţăm să remorcăm barca şi ne înţelegem să ne întâlnim spre seară lângă grotele de la Napadova.

Împreună cu Artiom, lăsăm barca în voia Nistrului, care ne duce lin la vale. Ucraineanul, un bărbat cam de 50 de ani, are o voce liniştită şi îmi spune că s-a îndrăgostit de Nistru şi de Moldova, că acum petrece cel mai frumos concediu din viaţa sa şi îi pare rău că peste 5 zile va trebui să plece din expediţie, să fie la Ternopol, apoi la Lvov, la serviciu. Deşi e om de ştiinţă, nu ascunde că nu ştia nimic, în afară de stereotipurile oficiale, despre istoria Moldovei şi mi-a mulţumit pentru ce le-am povestit în curtea bisericii de la Lencăuţi. 

- Am înţeles că vouă v-au falsificat istoria şi v-au schimbat numele din români în moldoveni, - şi-a dezlegat sufletul Artiom, -  însă ei nu au reuşit, din câte am auzit şi am văzut, să vă şteargă definitiv memoria, limba, cultura, credinţa, romanitatea voastră şi să vă inventeze un alt trecut. Spre deosebire de voi, de popoarele cu istorii seculare sau milenare din Uniunea Sovietică, pe  noi, pe ucraineni, în genere, ne prezintă ca pe un trib fără trecut, fără stat, fără limbă, fără identitate, dar însemnaţi de la naştere cu „privilegiul” de a fi frate cu fratele mai mare sau, mai exact, complice la politicile lui imperiale. Vezi cum curge apa Nistrului, aşa curge în timp şi istoria adevărată a ucrainenilor fără să ajungă în cărţi sau manuale. Încerci s-o iei în palme şi rămâi doar cu palmele umede. 

Artiom parcă ar vorbi pentru sine. Se căzneşte să se exprime liber, să învingă cenzorul din sine. După fiecare frază rostită se înseninează. Se vede că aruncă frământările lăuntrice, tăcerile îndelungate, spaimele adunate, ipocrizia supravieţuirii.

- Ce teză de bază promovează Kremlinul, când e vorba de Ucraina? Ca etnie, ca popor ucrainenii nu există. Noi suntem parte din poporul rus, iar termenul de ucrainean, conform ideologiei oficiale, e unul geografic şi nu etnic. Vă daţi seama, peste 40 de milioane de ucraineni nu sunt ucraineni, dar ruşi. Kievul e prezentat ca mama oraşelor ruse, leagănul nostru comun – al velicoruşilor şi al ruşilor de la margine. Te cruceşti, când deschizi manualele şcolare. Un amestec bine gândit de evenimente, fapte şi evoluţii, care să confirme teza că Ucraina nu-i altceva decât Rusia cea de la margine. Sute de ani noi ne-am aflat în diferite imperii, însă am supravieţuit ca popor, limbă şi credinţă. Am fost jefuiţi, am pierdut mari bogăţii, dar nu şi încrederea în viitorul nostru. Turcii nu ne-au făcut turci, polonezii, lituanienii şi austriecii la fel. „Frăţia” cu moscalii ne costă cel mai scump şi s-ar putea să ne fie fatală. Ei ne ademenesc, ne  dau funcţii importante, ne încredinţează să guvernăm unele popoare mici. Însă, de la un an la altul, ucrainenii se transformă în homo sovieticus, îşi pierd substanţa etnică şi voinţa de a supravieţui. În regiunile de Est s-au produs schimbări esenţiale în mentalităţile populare. Solidaritatea naţională este înlocuită cu solidaritatea imperială. Milioanele de căsătorii şi familii mixte accelerează rusificarea şi comunizarea. Începem să fim foarte diferiţi -- ucrainenii din Vest şi din Est. Ne surprindem la diferite întruniri republicane că gândim şi simţim altfel. Se observă, în sânul aceluiaşi popor, o înstrăinare planificată, o ruptură, dacă nu chiar o frontieră încă neafişată. Sub masca prieteniei veşnice şi înfrăţirii pentru totdeauna, demnitarilor ucraineni li se inoculează spiritul imperial-şovin, iluzia superiorităţii slave şi a guvernării în comun a Uniunii Sovietice. Nu cunosc, dar fiind vecini, cred că Moscova a avut grijă, după ce v-au „eliberat”, să formeze la Chişinău o conducere „moldovenească” din…comunişti ucraineni. Te-ai întrebat de ce? Faptele arată că ideologii de la Kremlin însuşise bine lecţiile trecutului şi evitau să repete, în mod deschis, metodele ţariste de rusificare şi să expună un singur popor în procesele de asimilare. Ucraina a fost impusă să devină complice la politicile imperiale, un paratrăsnet, Moscova oferindu-le celor mai îndoctrinaţi, înrăiţi şi antinaţionali demnitarii ucraineni posturi de conducere în diferite regiuni şi republici unionale.  Să reţinem, că Stalin nu avea deloc încredere în baltici, în „zapadenţî” (ucrainenii din vest-n.a.),  şi, probabil, în voi, fiindcă ne-au băgat în închisoarea lor mult mai târziu, în 1939-1940, fără să cunoaştem experimentele diabolice de modelare a omului nou, fără să participăm la cincinale, la colectivizare şi industrializare, fără să trăim drama milioanelor de oameni lăsaţi să piară de foame, fără să fim luaţi noaptea din casă şi aruncaţi cu sutele de mii în Siberia sau Kazahstan.  Noi nu i-am chemat să vină pe pământul nostru să aducă regimul lor bolşevic, să ne certe cu vecinii sau să ne „elibereze” în 1920, 1939 sau în 1944. La rostirea cuvântului „elibereze” lui Artiom i-au scăpărat ochii şi şi-a strâns tăcut palma în pumn. - Cel mai mult mă dezgustă la muscali minciuna şi propaganda minciunii, reprimarea dreptului popoarelor neruse la libertate. Toată istoria noastră este scrisă la Kremlin şi e mincinoasă de sus până jos, toţi eroii noştri naţionali sunt prezentaţi ca cei mai mari duşmani ai poporului ucrainean, toate luptele şi sacrificiile noastre pentru libertate şi independenţă sunt arătate pe dos şi luate în derâdere. Puterea Sovietică a înăbuşit chiar de la început crearea Statului ucrainean independent şi, mai apoi, pentru a ne supune şi comuniza, a organizat în 1932-1933 holodomorul, o foamete planificată de Kremlin care a ucis mai multe milioane de ucraineni. Ce fel de „glasnosti”? Despre holodomor nici o vorbă nu putem spune, deşi sunt în viaţă mii şi mii de supravieţuitori şi martori. E un subiect total tabu, dar care, inevitabil, va exploda într-o zi. 

Artiom încearcă să repete cuvântul holodomor, dar se oprește destul de descumpănit,  își trage sufletul, oftează, mă privește cam ciudat, de parcă ar dori să clarifice, dacă înțeleg ce îmi spune sau spovedania sa se pierde între malurile și apele Nistrului. Îi fac semn să nu tacă, să dea frâu liber gândurilor,  să-și deschidă sufletul cât poate. Ceva mai liniștit și îngândurat își reia mărturisirea, privindu-mă ca pe un frate de suferință, trecut prin aceeași temniță a națiunilor neruse.  

Moscova nu are deloc încredere în noi -„zapadenţii”, fiindcă în această parte a Ucrainei minciuna şi propaganda comunistă nu a prins la omul de rând, la popor. Suntem etichetaţi şi stigmatizaţi de la naştere, fiindcă nu ne pot îngenunchea până la capăt. La noi, învăţătura de acasă e total diferită de cea adusă de străini. Nu am nimic cu ruşii din Rusia, nici cu cei din Ucraina, dar nouă („zapadenţilor”) nu ne place să intre cineva străin în casa noastră, să se suie pe masă şi să ne dicteze cum să trăim. Mişcarea banderovistă şi Armata insurecţională ucraineană (OUN-UPA) au fost acoperite de minciună, fiindcă ele au apărat cu arma în mână dreptul Ucrainei la libertate şi independenţă. Pe alocuri s-au comis şi abuzuri din partea grupurilor răzleţe, dar în Ucraina apuseană au curs râuri de sânge, sute de mii de patrioţi au luptat eroic împotriva lui Hitler şi Stalin, zeci de sate au fost exterminate, fiindcă se opuneau comunismului şi fascismului. Nu există familie la noi, care să nu fi avut pierderi sau luptători pentru Ucraina liberă. Lumea ştie că după război, încă timp de aproape 10 ani (1944-1953) s-au dat lupte crâncene, neîntrerupte între detaşamentele de partizani şi trupele speciale sovietice, că de ambele părţi pierderile s-ar ridica la peste o jumătate de milion de vieţi. În memoria colectivă s-au imprimat adânc sălbătăciunile comise de comandourile NKVD asupra populaţiei civile, când întrau în sate îmbrăcaţi în uniformele banderoviştilor şi sfâşiau femei, copii şi bătrâni, incendiau casele şi băgau panica în oameni cu scopul de a compromite Mişcarea de rezistenţă. Nu le-a reuşit să-i înşele pe oameni, fiindcă localnicii îi cunoşteau pe partizani, care erau fraţii, părinţii sau rudele lor, iar comandourile NKVD nici nu cunoşteau limba ucraineană.

 După moartea lui Stalin, mai ales după 1956, mulţi tineri partizani s-au folosit de dezgheţul hrusciovist, au făcut şcoli serioase şi au ajuns în posturi importante. Ucraina liberă n-a murit în sufletul lor şi al nostru. Nu e departe ziua când popoarele noastre se vor rupe de imperiu. Dacă nu reuşim să influenţăm prăbuşirea

Uniunii Sovietice pe cale paşnică, va fi prăpăd, va fi război civil ca după preluarea puterii de bolşevicii lui Lenin şi Troţki. Doar războiul şi teroarea mai pot prelungi agonia imperiului. Să fim înţelepţi, să nu naufragiem ca în 1917. (Îi spun că dimpotrivă, Basarabia a ieșit victorios la țărm, și-a făcut singură dreptate, rupându-se de la Rusia și votând la 27 martie 1918 unirea cu Patria-mamă – România). 

Ca şi cum m-ar fi cunoscut de o viaţă, Artiom şi-a încheiat mărturisirea, spunându-mi degajat: -- Tu doar ştii că pentru tot ce ţi-am spus kaghebiştii mă pot închide fără judecată, iar pe tine la fel, fiindcă m-ai ascultat, fără să mă arunci în Nistru. Amândoi am pufnit în râs, privind spre linia roşie a orizontului, unde discul uriaş al soarelui îşi făcea loc să se ascundă. Un crepuscul de poveste cădea peste apa limpede a Nistrului, acoperind cu umbre lungi malul drept în care se vedeau grotele de la Napadova. Colegii din expediţie ne aşteptau cu focul de tabără încins şi masa întinsă ca să începem lecţia de esperanto.    

Autor: Alecu RENIȚĂ,   

Articol publcat în revista NATURA, nr. 384

Susține Natura.md: Devino Patron!