Cu credință și răbdare se înalță o biserică

„Biserica se înalță în cinstea Domnului, ea este casa lui Iisus Hristos. Nu eu sunt stăpân în ea, oricât de mult mă ostenesc să o construiesc, să fie la înălțimea strălucirii ei, eu rămân un simplu slujitor” – așa începe să vorbească despre misiunea lui duhovnicească părintele Petru Buburuz, ctitorul și parohul Bisericii „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Chișinău.   

E nevoie de timp și răbdare ca o biserică să strălucească  

În sectorul Buiucani al capitalei, din 1991 se construiește o biserică. E prea frumoasă ca să se fi terminat în scurt timp, așa cum s-ar gândi mulți și și-ar dori deopotrivă. Se construiește lent, pentru că generozitatea oamenilor cu stare este mai precară în raport cu cele care aduc pace și lumină omului. Cu 30 de ani în urmă, locuitorii sectorului Buiucani nu aveau un locaș de închinare în apropiere de casele lor, iar preotul P. Buburuz s-a gândit că tocmai în această zonă favorabilă ar putea aduna credincioșii, duminică de duminică, la slujbă. În 1994 a fost pusă piatra de temelie, pentru că în acest timp se slujea într-un vagon, care se mai păstrează și azi în curtea bisericii. S-a construit demisolul până în 2002, iar odată ridicat viața duhovnicească a trecut aici. Uneori ploile se împleteau cu rugăciunile, iar răpăitul picăturilor se aduna în găleți fără să deranjeze. Prin podul de beton, prin stâlpi și pereți, când ploua sau se topea zăpada, apa inunda subsolul. Se întâmpla în 2003. În fiecare zi, seara sau dimineața, dna Ana scotea câte 40 de căldări de apă. Poate că ploaia avea și ea o misiune când pătrundea de pe acoperișul nefinalizat. Meșterii bisericii au anunțat că pereții subsolului nu pot fi zugrăviți sau pictați ca să nu denatureze mersul de mai departe al construcției. Cu toate acestea, lipsa picturii murale de aici a fost acoperită cu incandescența luminii din icoanele fixate pe pereți, iar demisolul, și așa spațios, era și mai este neîncăpător pentru enoriași. Deci, nu luxul dinlăuntrul bisericii cheamă credincioșii la liturghie, ci duhul venit de la preoții slujitori sau râvna credinței prezentă aici. 

Din 2002 și până în 2007 au durat mai multe lucrări: au fost ridicați pereții și acoperiți cu tencuială, acoperișul a dat siguranța că biserica va rezista intemperiilor timpului, au fost construite treptele noii biserici. În 2013-2014 au fost construite clopotnița și biblioteca, iar în 2015 au început lucrările de construcție la Centrul Cultural Ortodox Român, când a și fost pusă piatra de temelie.     

Numele omului se înscrie în fapte 

Părintele Petru ar vrea ca lucrările să sporească, dar știe că îngăduința și răbdarea sunt mai trainice decât dorința. Împrejurul ei lucrează oamenii, mai ales cei care dau din bănuțul văduvei, de aceea nu mai are timp să se supere pe oamenii cu posibilități financiare, care l-ar ajuta să finalizeze cele începute mai repede. Le este recunoscător oamenilor simpli care, unii din ei, nici măcar nu au orgoliul să se înscrie în vreo listă ca să fie pomeniți. Ei știu că faptele nu trebuie declarate, Dumnezeu le vede. Pentru toți există răsplată undeva. Edificiile din curtea bisericii, trebuincioase desigur, unele finisate, cum ar fi Casa parohială, sunt construite tocmai din generozitatea tăcerii și a discreției acestor oameni. Numele lui Vasile Gavriliță, de exemplu, poate fi înscris în toate zidurile din această biserică, pentru că donațiile sale anuale din 1994 și până la trecerea sa la Domnul, au ajutat mult la construcție. Răstignirea de la poarta bisericii este adusă de o credincioasă, pe nume Niva. Atât a vrut să se știe despre ea. Credincioșii participă înaintea sărbătorilor, și nu doar, la clăci – mătură sau prășesc bucățica de pământ acoperită cu flori; un grup de bărbați din România a făcut mai multe lucrări dificile în blocurile aflate în construcții; chiar și o curățenie simplă, cum ar fi curățarea și îngrijirea pomilor din preajmă, sunt ca o binecuvântare că biserica este cea care te cheamă să-ți înscrii numele în muncă sau pe fapte bune. „Sunt donatori din România sau din America. Dacă ne ajută, noi le spunem bogdaproste”, spune cu blândețe părintele Petru.    

Din 1991 de la ctitoria acestei biserici s-au perindat mai multe guverne. Cele cu gândire și culoare de sorginte sovietică nu au întins mâna să ne ajute. Nu ne-au ocolit, ne-au sfidat, ba chiar i-au oprit și pe alții din dorința de a face un eventual ajutor. Guvernele antiromânești ale lui Sangheli sau Tarlev instruiau agenții economici să nu ne ajute. Ne-a ajutat Dumnezeu, spun cu resemnare preoții de aici.   

Pe lângă biserică sunt alte lăcașuri începute, necesare unei parohii. Ne dorim, spune părintele Buburuz, mutând privirea către cer, apoi coborând-o în pământ, ca Centrul Cultural Ortodox cu un muzeu bisericesc, o bibliotecă de carte religioasă și nu numai, cu o sală de conferințe, cu o casă parohială în miniatură unde au loc lecții de catehizare sau activități misionare pentru copii și adulți, un gard frumos în jurul bisericii să fie duse la bun sfârșit. Mâinile noastre stau întinse nu doar pentru a cere, dar și pentru îmbrățișare și mulțumire.           

Pictură inedită – fără copy-paste 

Părintele Viorel Cojocaru, un slujitor neobosit în această biserică din anul 2006, a urcat treptele bisericii de sute de ori, împreună cu patronul său spiritual Petru Buburuz, ca să se bucure de lumina picturii, care, încet-încet, dă viață lăcașului. Sunt 4-5 ani, cu intermitențe, de când se pictează, iar părintele Viorel vede catedrala îmbrăcată în haine primenite, fiindcă în biserică e mereu sărbătoare. Apreciază foarte mult conceptul și truda celor care au realizat această pictură pentru faptul că în biserică sunt reprezentați toți sfinții români, dar și greci, egipteni, ruși, fiindcă sfinții nu au cetățenie. Arhitectura este de sorginte ștefaniană, combinată cu brâu brâncovenesc, cu cupole maramureșene. Stilul este autentic neobizantin. S-a pictat în stare umedă, cu tinctură din var stins amestecat cu cânepă macerată. Pictorii trebuiau să grăbească munca, exact ca în balada „Meșterul Manole”, grăbeau, zoreau, „zi lungă de vară/ ziua pân-în seară”, desenând pe pereții umezi.  

În curând, biserica va străluci în lumina cerească. Se vor găsi suflete și creiere curate, asemenea personajelor blagiene, care vor spune, admirând minunea: „Vai! Ce strălucire e aici și ce pustietate e în noi!”. Admir împreună cu părintele V. Cojocaru frescele de pe pereții bisericii, realizate impecabil de pictori talentați, iar revelația o datorăm meșterilor, care cu o zi în urmă au coborât de pe schele: Adrian Dundev, Mihail Ionescu, Petru Vasîi, Ionuț Dascălul, Andrei Moroșanu, Andrei Pîngulescu. Vor reveni, pentru că locul lor în privirile enoriașilor și a tuturor credincioșilor este sus, acolo unde lumina nu va mai apune de pe picturile lor. E ceva specific în lucrarea pictorilor, menționează părintele Viorel, pentru că ei și-au depășit măiestria relevând scene inedite. La intrare în biserică, vor fi reprezentate scenele picturale ce vor înfățișa încreștinarea poporului român.  

Primăvara lui 2025 va aduce toată încrederea redeșteptării noastre când va vedea un nou și frumos locaș închinat Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Aici, în biserică, se vor ruga urmașii celor care nu au apucat să se roage, dar au investit, menționează preotul Viorel Cojocaru. Sunt mulți, care au jertfit pentru înălțarea bisericii, precum Nadejda Brînzan, Vasile Gavriliță, dar n-au ajuns să o vadă sfințită. Nădejdea tuturor este ca parohul ctitor al bisericii, Petru Buburuz împreună cu enoriașii, să participe la sfințirea ei, pentru că o biserică sfințită este o biserică finalizată.   

Autor: Silvia Strătilă 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 392   

Susține Natura.md: Devino Patron!