Buchetul de flori (i)relevant
natura.md
Sep 28, 2024 12:11
296
0
Fiecare dintre noi, care a avut o legătură directă și sigură cu școala, fie în anii de liceu sau de studenție, a dăruit un buchet de flori profesorului, care, în opinia lui era cel mai bun, furându-i și o îmbrățișare. Mai târziu, acesta, fără pic de răutate, ci în virtutea meseriei, exact ca a celei de medic chirurg, când timpul anesteziat nu-ți permite să te gândești la un zâmbet, te-a privit sobru prin rama ochelarilor, fiindcă la clasă, la fel ca în sala de operație, ce nu faci sau nu înveți la timp nu mai înveți niciodată. Emoția cu buchetul de flori dăruit rămâne o frumoasă amintire că școala trebuie să fie în topul preferințelor o viață întreagă. Convingerea însă vine cu timpul, când rădăcinile învățăturii nu mai au gust amar, când forțele, pe care nu le-ai risipit în zadar, prin colbul cărților, le poți aplica cu succes în viață. Buchetul de flori dat profesorului cu o anumită ocazie, în semn de respect, de obicei, se asociază cu buchetul de crizanteme, pentru că aceste flori ale toamnei prevestesc un real început de an, de an școlar, iar începutul anului școlar se asociază cu începutul anului bisericesc. Coincidența amintește vechea înțelepciune că „Dumnezeu nu ne vrea proști”.
Anii de școală, oricât de tumultuoși sau nevrotici ar fi, nu se uită, pentru că ei sunt ai copiilor, ai adolescenței, ai învățăturii, iar toate aceste necesități culturale se însușesc la vârsta tinereții. Odată însușite, tânărul, pe care școala, prin învățătura ei, îl învață să zboare, este guvernat de ideea: „Cel care știe realizează, cel care nu cunoaște îi învață pe alții”.
Prima parte a afirmației, care se încadrează bine în categoria îndemnurilor, aproape că a devenit un slogan atât pentru cadrele didactice, cât și pentru discipolii acestora. Profesorii trăiesc prin performanțele discipolilor lor, formează personalități și caractere, îl convinge pe elev că doar cultura este calea intelectualului de a ajunge la dragoste. Spațiul școlii rămâne deschis pentru toți: parteneriatele cu diferiți factori ai comunității (biblioteca, biserica, muzeul etc.) încurajează orizontul de așteptare al elevilor, semn că școala, învățătura mai ocupă un loc onorabil în societate, că pereții școlii mai sunt îmbrăcați cu pozele tinere ale elevilor cu performanțe la învățătură. E și acesta un semn că valoarea cărții este importantă.
Mă întorc la buchetul de flori (i)relevant, care își așteaptă destinatarul. Sunt mulți profesori care-l merită cu adevărat. Limbajul academic al școlii – competență, strategie, concept etc. – îl las departe de flori. Metodele de predare în școală se schimbă, iar profesorul trebuie să fie același – care știe să se dăruiască profesiei și să ofere iubire. La buchetul de flori nu anexez rapoarte, controale, umilință din partea elevilor sau a părinților, examene sau caiete de verificat. Se va ofili. Iar atunci când pe masa profesorului florile își mai păstrează prospețimea, timpul e în stare să judece ierarhia oamenilor: „Suntem o generație de aur, pentru că înaintea noastră a fost una de platină, iar în urma noastră vine una de diamant”. Așa să fie dacă generația încălțată și îmbrăcată ar înțelege că diamantul se câștigă fără corigență la morală.
Autor: Silvia STRĂTILĂ
Articol publicat în revista NATURA, nr. 389
Susține Natura.md: Devino Patron!
