Ciripcău – baștina lui Constantin Stere, un Heracle al istoriei noastre

Ciripcău – baștina lui Constantin Stere, un Heracle al istoriei noastre
Casa-muzeu „Constantin Stere”. Foto: Silvia Ursul

De fiecare dată când mergeam în drum spre Soroca, inscripția satului Ciripcău mă făcea să-mi sucesc gâtul prin părți și să-mi promit de fiecare dată că mă voi opri aici să cunosc satul mai bine. Localitatea mă atrăgea ca un magnet în mare parte datorită faptului că aici văzuse lumina zilei Constantin Stere – un om politic, jurist și scriitor cu origini boierești.

Cine a citit „În preajma revoluției” n-a putut rămâne indiferent față de noblețea caracterului și tăria morală a eroului principal: Vanea Răutu. Cele 8 volume ale romanului descriu în detaliu viața și copilăria eroului, peripețiile și lecțiile învățate, durerile pe care i le-a pregătit viața, și nu în ultimul rând, frumusețea naturii și a locurilor unde a trăit mult-încercatul erou. Vanea Răutu este, de fapt, însăși proiecția literară a autorului – a sufletistului Constantin Stere, cel care a iubit omul simplu și a urât nedreptatea socială.

Datorită acestei figuri impozante din istoria basarabeană și a emoționantului său roman semi-biografic, m-am așternut la drum în dorința de a-i cunoaște mai bine locul de baștină.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, monument, în aer liber şi text care spune „CONSTANTIN STERE 1865- 936”
Bustul lui Constatin Stere din curtea Casei-Muzeu din Ciripcău. Foto: Silvia Ursul

 

Constantin Stere s-a născut pe 1 iunie 1865 în familia boierului Gheorghe Stere, fiul botoșăneanului Ștefan Stere. Bunelul Ștefan era un mare proprietar de pământ și a lăsat moștenire fiului Gheorghe o seamă de moșii din ținutul Sorocii, cuprinse pe teritoriul a mai multor localități ce-și poartă numele și azi pe harta republicii: Ciripcău, Soloneț, Dumitreni, Văscăuți, Năpădeni (Napadova), Horodiște. În cea din urmă a fost botezat micul Constantin, și din acest motiv posteritatea a considerat-o ca fiind localitatea de baștină a acestei personalități.

Deși averea tatălui său putea să-i asigure o existenţă tihnită, tânărul Stere s-a îndepărtat de viața boierimii locale, fiind atras și interesat de pătura țărănimii și de problema inegalității sociale. Și-a petrecut copilăria la Ciripcău, cutreierând dealurile până la Nistru (pitorescul Năpădeni din romanul său), în compania copiilor de țărani. Una dintre casele părinților săi, ajunsă în moștenirea surorii lui, a fost transformată recent într-o casă-muzeu care poartă numele marelui om politic. Muzeul se află chiar la stradă și este străjuit de un frumos bust din bronz dăruit de Fundația „Constantin Stere” în 2015. Paznicul muzeului, un sătean care locuiește alături și este atent la orice mișcare, îmi explică: „Înainte aici era un bar. De fapt erau două, despărțite de un perete. Partea din spate a fost și oficiu poștal. Într-o anumită perioadă a fost chiar și școală. Era într-o stare atât de deplorabilă! Arăta urât de tot, aproape că se dărâma!”. Acest lucru îmi este confirmat și de doamna Sabina Lozan, muzeografă și custode: „Abia în 2005, la insistențele Maestrului Ion Druță, această casă a început să fie reabilitată cu intenția de a fi transformată într-un muzeu dedicat lui Constantin Stere. Întregul sat a participat la reconstrucție și am avut și ajutor din partea autorităților”.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, carte şi în aer liber
Paznicul Casei-Muzeu „Constantin Stere” din Ciripcău. Foto: Silvia Ursul

 

Doamna Lozan a devenit cartea de vizită a Muzeului. Dacă cineva are o întrebare sau vrea să afle mai multe despre Constantin Stere, o caută pe ea. Dornică să-și împărtășească cunoștințele cu toți cei care vor să cunoască istoria, Sabina Lozan lasă toate treburile și aleargă într-un suflet la muzeu atunci când are oaspeți. Îmi arată mândră exponatele care redau acestei case atmosfera ante-belică a boierimii moldovenești. Unele au fost recuperate din localitate, cum ar fi sfeșnicele folosite în biserica satului, ascunse de frica urgiei bolșevice. Altele au fost donate de către locuitorii din Ciripcău sau alte sate din regiune.

Doamna Sabina Lozan îmi arată cu entuziasm un dulap de epocă, recondiționat după ce a fost donat de familia soțului ei: „A fost în casa boierului... aici pe ușă era o oglindă veche, îngălbenită, nu se mai vedea nimic în ea... și când am scos-o, n-o să vă vină să credeți ce tablou frumos era ascuns acolo, între lemn și oglindă!” Tabloul, pus în ramă de către colegii de la muzeul „Constantin și Ion Stere” din Bucov, România, este expus într-o altă odaie dedicată portului tradițional al zonei, și ilustrează idilic perioada secerișului la țară.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Tabloul găsit în ușa dulapului vechi din casa lui Constatin Stere. Foto: Silvia Ursul

 

Pe un raft al bibliotecii își duc zilele câteva cărți vechi, răsfoite de însuși Constantin Stere. Printre ele, o nemaipomenită carte a operei lui Pușkin, publicată înainte de 1900. Doamna Lozan întoarce cu emoție filele subțiri, roase de vreme, ca să-mi arate slovele vechi și desenele iscusite de pe marginea paginilor. Alături, o altă carte ne izbește în față cu o română dârză și curată: „Reguli de gramatică a limbii române”, editată în 1912 la Cernăuți. O bibliotecă rară, aleasă, savantă pentru acei ani și chiar și pentru zilele noastre. Fotografiile vechi ni-l arată pe Constantin Stere adolescent, revoluționar, exilat în Siberia, student la Iași, profesor universitar, președinte al Sfatului Țării.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

În România, la Bucov, acolo unde Stere și-a petrecut ultimii ani din viață, s-a înființat un muzeu în numele lui. Casa, moștenită de nora lui, Suzana Stere-Paleologu, a fost dăruită județului Prahova pentru cinstirea soțului și socrului ei. Așa a apărut muzeul „Constantin și Ion Stere” în anul 2011, iar personalul de acolo are legături de colaborare foarte frumoase cu noi. Ei ne-au adus panourile informative, ne-au ajutat să punem în valoare exponatele pe care le avem, specialiștii muzeologi ne-au ajutat să amenajăm spațiul cât mai estetic. Au decis să facă un film despre Constantin Stere și eu le-am dat fotografiile pe care le aveam. Cele pe care le vedeți nu-s toate, mai sunt și altele... am și cu Maria Grossu, soția iubitoare care l-a urmat în Siberia. Bustul de bronz a fost adus tot de ei, l-am instalat aici în 2015”, îmi povestește doamna muzeografă.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
File din opera originală a scriitorului rus A. Pușkin. Foto: Silvia Ursul

 

De altfel, legăturile Sabinei Lozan cu memoria lui Constantin Stere și cu însăși satul Ciripcău coboară adânc în istorie. Părinții lui Constantin Stere, au avut, pe lângă fiii Constantin și Ion, și două fiice – Elena și Ecaterina. Fiica celei din urmă, Elizabeta, a învățat la Liceul de Fete „Domnița Ruxanda” din Soroca, împreună cu fiica preotului Sozont Zgardan din Ciripcău, cunoscută în sat ca Lidia Sozontovna. Lidia fusese profesoară opiilor din Ciripcău, inclusiv și lui Alexandru Donos, autorul cărții „Baștina lui Constantin Stere”.

Sabina Lozan a avut norocul să audă și să strângă grămăjoară informații istorice de la cea mai apropiată sursă posibilă, căci Lidia Sozontovna a murit în 2002, la vârsta de 99 ani, posedând o memorie clară și o minte lucidă. Doamna Lozan a preluat rolul nescris de istoric al satului ei, gata să apere și să corecteze greșelile istorice și să reînvie trecutul prin intermediul acestui muzeu. „Mulți cred că Stere s-a născut la Horodiște. Fals: el a fost botezat acolo, dar de născut s-a născut aici, la Ciripcău. Aici au locuit părinții lui, aici s-au născut toți frații lui, aici a copilărit. Conacul în care au trăit părinții s-a dărâmat, acum e construită Casa de Cultură pe acest loc, dar boieriii Egor și Pulheria sunt îngropați în curtea bisercii ctitorite de ei, în cavoul familiei Stere”, completează doamna Sabina Lozan.

Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni
Doamna Sabina Lozan din Ciripcău. Foto: Silvia Ursul

 

Pe piatra funerară din curtea bisericii sunt scrise în slovele vremii de atunci numele celor care își duc somnul de veci: Dar sub pământ odihnesc suflete care nu și-au găsit locul pe piatră. „Când s-a dat pământul la țărani, una din surorile lui Constantin Stere – Ecaterina - s-a sinucis din disperare, căci pământul îi era unica sursă de existență. Au înmormântat- o aici, și se zice că la înmormântare cavoul a fost deschis, lăsând să se vadă două cripte funerare din marmură, aparținând părinților, și altele două mai mici, ale primelor fiice care au murit în copilărie. Au primit-o și pe ea, pe sinucigașă. Așa își duce somnul de veci familia Stere”, încheie doamna Lozan.

Ar putea fi o imagine cu monument şi în aer liber
Piatra funerară a lui Egor Stere, tatăl lui Constantin Stere. Foto: Silvia Ursul

 

Ar putea fi o imagine cu monument şi în aer liber
Piatra funerară a Pulcheriei Stere, mama lui Constantin Stere. Foto: Silvia Ursul

 

Deși Ciripcăul se confruntă cu aceleași probleme răspândite în toate satele (îmbătrânirea populației, migrația în masă), eu îl consider fermecător tocmai pentru că este singurul loc din Republica Moldova care păstrează vie amintirea marelui patriot. Nimic nu poate fi mai frumos decât o comunitate care își apreciază valorile, mai ales dacă de aici și-a luat avântul un om ilustru precum Constantin Stere.

Vlad Bejan, președintele Fundației „Ginta Latină”, mi-a spus odată că rareori se naște o personalitate precum Stere. A fost ales de două ori la rând rector al Universității „Al. I. Cuza” din Iași, a fost președinte al Sfatului Țării de la Chișinău, care a votat Unirea Basarabiei cu România în martie 1918, a fost fondatorul și conducătorul revistei „Viața românească”. A fost o personalitate deosebit de complexă, cu activitate multilaterală: jurist, profesor, ideolog, gazetar, scriitor și om politic. A avut o tărie de caracter fenomenală, nu s-a lăsat învins de loviturile sorții, a fost autodidact. La 8 ani vorbea germana la perfecție, după numai un an de studiu la pensionatul de băieţi al pastorului luteran Faltin din Chișinău. S-a lipsit bucuros de toată averea ce-i revenea pe drept, lăsând-o surorilor sale Elena și Ecaterina, și și-a dedicat în schimb întreaga viață luminării poporului”, îmi povestește cu admirație doamna Lozan. 

Admirația o determină să vină în fiecare dimineață la muzeu. Ea, alături de paznic și soția acestuia, îngrijesc de muzeu ca de propria casă: pun flori, prășesc, amenajează grădina, vopsesc pereții, întâmpină oaspeții - într-un cuvânt, mențin vie flacăra de care are nevoie orice așezare omenească. Datorită lor, satul Ciripcău și muzeul lui vor dăinui peste vremuri, pentru a-i primi pe toți curioșii, pasionații și îndrăgostiții de istorie autentică.

Ar putea fi o imagine cu floare, natură şi copac
Liliac superb înflorind într-o gospodărie părăsită din satul Ciripcău. Foto: Silvia Ursul
 

Silvia URSUL
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 303