Eu nu mă las de limba noastră

Eu nu mă las de limba noastră
Cetatea Soroca: de veghe la Nistru Foto: V. Şterbate

În vârf de Cer, făr’de prihană,
Ca neamul să te ţină minte,
Te-am pus spre a ne fi icoană,
De-a pururi sfânt și scump Părinte.

Cobori un pic din slăvi albastre,
Cu chipul tău să ne sfinţești pământul
În faţa ta și-n faţa limbii noastre
eu azi te rog: - Ascultă-mi jurământul!

De-ar fi cumva-n moment de ceaţă
Să fiu lovit de-o soartă strâmbă,
Mai bine mut rămân o viaţă
Decât lipsit de-a noastră limbă.

Cât timp în lumea zgomotoasă
Va fi suflare omenească,
De-a pururi sfântă și frumoasă
Să dăinuiască limba noastră.

Sortită-n veci de-a nu apune
A sa rostire-nalt-măiastră,
Mereu sub soare să răsune
Ca o cântare limba noastră.

Deci, crezul meu sub zare-albastră
O veșnicie să rămână -
Eu nu mă las de limba noastră,
De LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ!

 

Petru CĂRARE

Material publicat în Revista NATURA în numărul 318