Criuleni

Criuleni
Monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt în centrul oraşului Criuleni

Oraș, centru administrativ al raionului Criuleni. Este situat pe partea dreaptă a văii râului Nistru.

Atestat documentar în anul 1607. Coordonate geografice: 470 13’ lat. N, 290 10’ long. E.

Altitudinea localității față de nivelul mării – 27 m.

Suprafața orașului – 44 km2.

Apartamente, gospodării individuale – 2 380 (2004), 2 769 (2016).

Populația – 7138 loc. (2004), 8 560 loc (2016).

Structura etnică (2004): 85, 94 % români, 5, 87 % ucraineni, 6, 68 % ruși, 0, 28 % bulgari ș.a.

Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1796).

În subordinea administrativă a orașului se află satele Ohrincea și Zolonceni.

Este înfrățit cu orașul Orăștie din România.

Distanța până la Chișinău – 43 km.

Stație de cale ferată la Chișinău (45 km).

Mențiuni documentare: Criveni, sat pe Nistru, mai jos de gura Răutului (1607), sat în hotar cu Ohrincea (1661).

Atestări documentare ulterioare: 1770, 1774, 1806, 1835, 1859, 1870, 1897, 1904, 1930, 1940, 1959, 1994.

Cadrul geografic. Orașul Criuleni se află la hotarul a două zone naturale – Podișul Nistrului și Câmpia Nistrului Inferior. Cele mai mari înălţimi ating aici cotele 100-150 m. Văile și vâlcelele,  pe alocuri înguste și adânci, cu pante abrupte și stâncoase, sălășluiesc râuleţe și pâraie care își poartă apele spre răsărit până în albia Nistrului. Prin fundacuri de hârtoape și văi mai  ot fi văzute și astăzi mici crânguri, rediuri și huceguri, tot ce a mai rămas de pe urma codrilor Orheiului de altădată. Lunca Nistrului păstrează și ea, din loc în loc, mici păduri de plopi și sălcii, desișuri de  cătină și răchită.

Mărturii documentare. Cea mai sigură mărturie documentară despre vechiul sat Criuleni o avem din anul 1607, când se precizează hotarele satului dinspre așezările din vecinătate și când  icoară Donici, pârcălab de Orbi, cumpărase moșia acestui sat de la alți proprietari. Într-un document din 24 octombrie 1616, se indică hotarele moșiei Ohrincea dinspre satele din apropiere,  inclusiv dinspre  Criuleni: „din capul stâncii, din valea Răutului, până în hotarul Crivulenilor și Ustiei”. În unele documente de arhivă satul apare notat și cu denumirea Criveni. Documentele de mai târziu se referă la vânzări-cumpărări și donaţii ale unor părţi din moșia Crivulenilor, beneficiarii acestora fiind Andrei Mihuleţ, pârcălab de Orhei (23 martie 1675), clucerul Donici (1 aprilie și 15 august 1679). Printrun document din 13 august 1735, Constantin Mavrocordat întărește lui Apostol Mihuleţ o parte din satul Crivuleni, partea din vatra satului, din câmp, din pomăt și apă și cu vad de moară pe Nistru.

În 1783 (iunie 21) și în 1785 (aprilie 13) Alexandru Ioan Mavrocordat, domnul Ţării Moldovei, întărește Sfintei Mitropolii de la Iași dreptul să ia toate dările cuvenite din o jumătate din satul Criuleni, din ţinutul Orheiului, precum și venitul din podul plutitor de pe Nistru. La 28 august 1785, același domn de ţară poruncește lui Ianache Razu, serdar de Orhei, și lui Ioniţă Ursoianu, fost al treilea logofăt, „să hotărască jumătatea de sat care aparţinea Sfintei Mitropolii, să arăte cu ce moșii ale răzeșilor și mejieșilor se mărginește, stâlpind-o din giur-împregiur cu pietre de hotar”.

Statisticile din diferite perioade de vreme ne informează asupra situaţiei economice și demografice a satului. Recensămintele din anii 1772-1773 și 1774 conţin datele informative: 39 de gospodării, inclusiv una a preotului Ioniţă, restul ale ţăranilor: Mafteiu Drăguș, Andrei fratele vornicului, Sava Druţă, Platon bejenar, Iacob Bărcuţă, Alexandru ginerele lui Drăgan, Constantin Sclifos, Ștefan Lupan ș.a. Catagrafia Basarabiei din 1820 califică localitatea drept târgușor, pentru care fixează următoarele: gospodării – 247, inclusiv 8 duhovnicești, 2 ale dvorenilor greci, una a negustorilor greci, 9 ale mazililor, 4 ale ruptașilor, 96 ale ţăranilor moldoveni, 35 ale evreilor, 5 ale surugiilor de la poșta cu cai din Criuleni, precum și o biserică de lemn cu hramul Sfinții Marii Voievozi, precum și o moară cu tracţiune de cai, 3 beciuri de piatră și 10 de lemn, 36 de magazii, 25 de cârciume, 6 prisăci cu 663 de știubeie, care produceau anual 67 puduri de miere și 8 puduri de ceară, 51 parcele de vii și livezi, fânaţuri de pe care se recoltau 50 scârte de fân. Mai erau 235 de cai, 795 de vite cornute mari, 365 de vite cornute mici, 790 de oi, 246  de râmători (porcine).

Pe la Criuleni treceau două drumuri mari, care veneau unul din părţile sudului, iar altul de peste Nistru, care duceau spre Orhei, pe valea Răutului, și spre Chișinău. Aici se afla o mare poștă de șleah, un punct de control în preajma vadului de la Nistru, trecerea peste râu făcându-se pe un pod plutitor (umblător). Paza drumurilor, a trecătorilor și poștei era asigurată de o ceată de ostași călărași, originari de prin satele nistrene. Pe la Criuleni se zice că a trecut împăratul rus Alexandru I, când în 1818 a vizitat Chișinăul.

Onomastica. Denumirea orașului reprezintă la origine un oiconim topografic: Criuleni, inițial Criveni și Crivuleni, la bază având denumirea unei cotituri a Nistrului, care se numea Criva și Crivaia, formațiune toponimică de limbă slavă. Alonimul istoric Criveni ar fi putut să însemne inițial ,,oameni trăitori în satul din preajma cotiturii Criva (Crivaia)”. Nume de familie frecvente în localitate: Balan, Băluțel, Bobeică, Cazacu, Ciobanu, Ciubotaru, Chirilov, Ciorbă, Cojocaru, Coșciug, Corețchi, Cotruță, Crăciun, Croitoru, Drăgan, Dragoman, Erhan, Eșanu, Gherciu, Grăjdianu, Grosu, Hodorogea, Huzun, Istrati, Lupan, Mițu, Nazaret, Nircă, Plămădeală, Popa, Rapcea, Roșcovan, Rotaru, Rusu, Samoil, Sandu, Sclifos, Scorici, Simon, Solomon, Țurcanu, Verdeș, Zolotco.

Informații de actualitate. Pe parcursul anilor în oraș și-au desfășurat activitatea la vreo 50 de organizaţii și întreprinderi industriale, agroindustriale și comerciale. Obiective edilitare și social-culturale: spital raional, policlinică, farmacii, Liceul teoretic ,,Boris Dânga”, școala profesională, școală de arte, școală sportivă, grădiniţe de copii, casă de cultură, muzeu etnografic, biblioteci (Biblioteca publică ,,Tamara Isac” ș.a.); dotări tehnico-edilitare: conductă de gaz, alimentare cu apă rece, încălzire centrală, canalizare; oficii de telecomunicaţii, casă de economii, unităţi de prestări servicii, magazine, cantine, cafenele, hotel, obiective sportive, stadion.

 

prof. Anatol EREMIA

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 343