Devino Patron!

Culegem ce am semănat

Culegem ce am semănat

Foarte mulți moldoveni, fără demnitate, identitate și responsabilitate, nu vor să culeagă ceea ce au semănat timp de 30 de ani. Ei sunt nemulțumiți de felul cum arată R.Moldova și se feresc să consimtă că toate mizeriile pe care le trăiesc, acceptându-le și sus, și jos ca normă de viață, le aparțin lor, în cea mai mare măsură. Nu are rost să ne prefacem că nu ne vizează pe toți sau să dăm vina doar pe mulțimile îndoctrinate și înșelate la alegeri: R.Moldova este opera și oglinda nu numai a moldovenilor sovietici, a coloanei a cincea și a mancurților irecuperabili, dar și a tuturor cetățenilor săi de acasă și de peste hotare.

Nu e cazul să ne supărăm sau să ne umflăm în pene că parodia de stătuleţ de pe malul Bâcului și felul degradant, sub toate aspectele morale și etice, în care se află și lâncezește societatea moldovenească, sunt doar produsul maselor îndoctrinate și iresponsabile. Există o categorie destul de numeroasă de conaţionali „importanţi”, care își ascund frustrările personale, invocând sloganul – „Pe mine nu mă privește, fiindcă am destulă minte să nu particip niciodată la alegeri” (amintiţi-vă de unul, Oleg Serebrean, actualmente viceprim-ministru pe vânzarea Transnistriei care, pe timpuri, se lăuda în mass-media că el nu și-a făcut prezenţa la alegeri, neavând pentru cine vota). Anume stilul de viaţă și de gândire sintetizat în formula – „Pe mine nu mă privește” și „Eu sunt superior tuturor și îmi este în cot de prostimea întunecată” – a favorizat mult vicierea și descompunerea valorilor comunităţilor care, de secole, se dezvoltau și își păstrau tăria morală pe baza legilor omeniei și a responsabilităţii colective în toate localităţile moldovenești. (Dacă beţia, adusă de „eliberatori” după 1944, intra în comunitate, iar localnicii nu ripostau la timp, în două-trei decenii mahalale întregi, dintr-o localitate sau alta, cădeau pradă alcoolizării și pierdeau rușinea, bunul simţ și orice obligaţii faţă de familie, sat și societate).

Numărătoarea inversă a descompunerii morale a comunităţilor moldovenești a început în anii ocupaţiei sovietice, când autorităţile comuniste le-au luat oamenilor proprietăţile și posibilitatea de a se întreţine singuri, obligându-i să fure din colhozuri și întreprinderi pentru ca familia să nu le moară de foame. Cei mai în etate, nu cred să fi uitat omniprezentul refren din timpul lui Brejnev:„La colhoz, pe dealul mare/ Cine fură acela are”, refren care vuia în Moldova sovietică și educa generaţiile tinere în spiritul altor „valori” decât cele ale bunicilor și părinţilor lor. E plină istoria de jefuitori, tâlhari și pungași, dar ca întregi comunităţi să fie aduse la condiţia să fure din propria muncă e invenţia ideologiei comuniste.

Evit să generalizez dar, în majoritatea absolută a cazurilor, hoţul suprem de pe moșia colectivă era președintele de colhoz: el se făcea că nu vede, când colhoznicii luau o canistră cu benzină, un braţ de lucernă sau o ladă cu mere, iar „nărodul” se făcea că nu vede, când el târâia cu „Volga” sau cu mai încăpătorul „Gazik” la conducătorii din raion și la cei din Chișinău, purceluși de lapte, curcani sau cucoși pentru răcituri, miei fragezi, pește viu, carne mereu proaspătă, lapte cald, fructe și legume cu rouă, strugurii cei mai dulci din „soiuz”, brânză și vinuri alese. Toate bunurile enumerate și multe altele, furate legal din munca robilor de pe plantaţii, ajungeau zilnic pe masa nomenclaturii locale, naţionale și unionale, fără ca șefii să plătească un bănuţ sau să arunce un neglijent „mulţumesc”. Oamenii de rând începuse să renunţe la cinstea tradiţională și să-i considere de buni și foarte buni pe conducătorii care furau, dar le aruncau și lor câte ceva. 

Președinţii de colhoz sau directorii de întreprinderi, cărora le era rușine să ia bunuri colective și să întreţină gratis șefii de partid, se vedeau marginalizaţi, fără șanse de avansare meritată și, în final, ajungeau expulzaţi din rândul privilegiaţilor de la putere. V-am descris câteva aspecte ale realităţilor de atunci ca să înţelegeţi mai bine de ce înflorește astăzi „șorismul și dodonismul”, iar societatea e înrăită, dezbinată și prăbușită moral.

Când, mulţi ani în urmă, am decis să ne riscăm viaţa și libertatea, iniţiind lupta pentru Natură, Limbă și Alfabet, aveam în inimile noastre tinere dorinţa nestăvilită de a declanșa o revoluţie morală, care să-i scoată pe moldoveni din sclavie, nepăsare și dispariţia lentă, iar Mișcarea de Eliberare Naţională o vedeam ca pe un val uriaș de apă purificatoare, care curăţă robia, murdăria străină, slugărnicia din poporul nostru mutilat fizic și sufletește de ocupaţia rusească. Bătăliile îndelungate și crâncene din centrul Chișinăului, cu participarea zecilor și sutelor de mii de luptători curajoși veniţi din toate localităţile RSSM, se dădeau nu pentru burtă, ci pentru suflet, minte, dreptate și desprinderea de imperiul răului, de Rusia.

Cetăţile cucerite treptat – Limba, Alfabetul Latin, Tricolorul, Suveranitatea, Independenţa – au călit mulţimile înaripate de idealurile naţionale, ele având încredere și urmând intelectualitatea cu conștiinţă românească. Doar războiul declanșat de Moscova împotriva moldovenilor în anul 1992 a stopat procesele de renaștere naţională, de integrare în spaţiul etnic, readucând la putere forţele revanșarde, antiromânești. Doamne, cât de singuri am fost în acel război organizat de criminalii de la Kremlin... Nimeni nu ne dădea o armă, un tanc, o cană cu apă. Sute de eroi și martiri și-au pierdut viaţa în tranșeele de pe malurile Nistrului, alte mii au devenit calici pentru totdeauna.

Rusia imperială a scăldat în sânge Mișcarea de Eliberare Naţională și a băgat agenţii ei în conducerea Frontului Popular și în instituţiile de bază ale statului nou creat. Intelectualitatea a fost supusă discreditării masive și linșajului public. Ideea reîntregirii neamului românesc a fost confiscată de la luptătorii adevăraţi și dată agenturii rusești de pe ambele maluri ale Prutului. Iliescu și Constantinescu au făcut front comun cu armata rusească a lui Lucinschi, batjocorind împreună idealul reîntregirii prin declaraţii goale și mimarea apropierii între români. Moldovenii s-au trezit cu aripile tăiate pe decenii înainte.

Ce să vă mai spun? În cine să credem? Care ar fi șansele românilor basarabeni? Ce ar trebui să facem? Ar fi multe de spus dar, pentru cei mai tineri, cel mai important lucru este să vă creșteţi aripile la loc, retezate de ruși în 1992, și să convingeţi toţi cetăţenii din R. Moldova, indiferent de etnie, religie și simpatii politice trecătoare, că ne putem asigura un viitor normal, doar dacă ne debarasăm pentru totdeauna de Rusia imperială, de „russkii mir”. Nehotărârea, făţărnicia, minciuna, slugărnicia și jumătăţile de măsură ne-au ţinut legaţi de mafia banditească de la Kremlin, nu ne-au lăsat să ne dezvoltăm liber și să intrăm în normalitate timp de 30 de ani. Nu staţi încremeniţi la răscruce, cu capul plecat în pământ, așteptând alţii să lupte pentru voi. Până la urmă, ceea ce semeni, aceea culegi! Rupeţi lanţurile, care vă leagă de Rusia imperială, și o să deveniţi oameni liberi. Abia atunci o să vă decideţi destinul și o să vedeţi cât e de frumoasă lumea!

 

Alecu RENIȚĂ
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 367

Susține Natura.md: Devino Patron!