Dezastrul nuclear de la Cernobâl. Interviu cu Nicolae Enciu

Doina Spătaru: - Domnule Enciu, puteți să ne precizați cauza producerii acestui accident?

Nicolae Enciu:- Centrala atomo-electrică (nucleară) de la Cernobîl se află în apropiere de or. Pripeat, Ucraina, la 16 km sud de frontiera Ucrainei cu Belarus și la circa 110 km nord de Kiev. Centrala consta din 4 reactoare de tip RBMK-1000, fiecare din ele fiind capabil de producerea a 1 GW de putere electrică pe zi. Construirea centralei începuse din anii 70 ai secolului al XX-lea, cu reactorul nr. 1 (pus în funcțiune în anul 1977), nr. 2 (1978), nr. 3 (1981) și nr. 4 (1983, cel la care s-a produs accidentul nuclear din 1986). Alte două reactoare erau în construcție în momentul producerii exploziei din 1986, construcția acestora fiind sistată și ulterior abandonată.

La data de 25 aprilie 1986, ziua, reactorul nr. 4 a fost programat pentru a fi închis, pentru întreținere. Condițiile pentru începerea acelui test au fost pregătite pe lumină, la data de 25 aprilie, și producția de energie a reactorului a fost redusă spre 51%. Coordonatorul rețelei electrice a Kievului a solicitat însă amânarea scăderii aportului energetic al centralei în rețea, pentru acoperirea vârfului de consum al serii. Directorul centralei a consimțit și, astfel, testul a fost continuat în schimbul de noapte, cu o echipă neexperimentată, care a și fost cauza producerii dezastrului.

Ca urmare a unor erori umane, la 26 aprilie 1986, ora 01:23, reactorul nr. 4 a scăpat de sub control, producând o explozie violentă: acoperișul reactorului, greu de 1000 de tone, a fost aruncat în aer. Învelișul de grafit a luat foc și 190 de tone de substanțe radioactive au ajuns la peste 1 km în atmosferă, fiind purtate de curenții de aer pe distanțe enorme.

A fost, indiscutabil, cel mai grav accident din istoria nucleară civilă, produs ca urmare a unei serii de erori umane.

DS: - Se putea preveni sau exclude producerea acestui accident?

N.E. La timpul respectiv, vaporul de lux Titanic a fost considerat nu numai cel mai mare și luxos pachebot din lume, ci și cel mai sigur mijloc de transport maritim, fiind proiectat de unii din cei mai experimentați ingineri, care au folosit unele dintre cele mai avansate tehnologii ale vremii. Cu toate acestea, în ciuda măsurilor de siguranță superioare, în dimineața zilei de 15 aprilie 1912 Titanicul s-a scufundat în apele reci ale Oceanului Atlantic, producând unul din cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace în lume și un mare șoc pentru întreaga omenire, ilustrând limitele progresului tehnico-științific.

Aceeași constatare este valabilă cu referire la siguranța centralelor atomo-electrice (nucleare): după o serie de încercări reușite și optimiste de folosire a reacției nucleare controlate pentru producerea energiei electrice începând din anii 40 în mai multe țări, inclusiv în URSS, dezastrul de la centrala nucleară de la Cernobîl a pus în discuție întreaga industrie a energiei nucleare, forțând specialiștii din întreaga lume să reconsidere problema siguranței centralelor nucleare. Spre exemplu, în Italia a fost organizat un referendum, la care majoritatea populației a votat să se închidă centralele nucleare ale țării. Ca urmare, în anii 90 Italia a încetat să mai exploateze centralele nucleare.

Un impact major asupra domeniului respectiv l-a avut și dezastrul la centrala nucleară Fukushima, din martie 2011, ca urmare a impactului unui puternic cutremur, care a produs un tsunami nimicitor în Japonia.

În Ucraina, celelalte trei reactoare ale centralei nucleare de la Cernobîl au continuat să producă electricitate până în decembrie 2000. Cum însă „sarcofagul” de beton construit în grabă în 1986 risca să se prăbușească și să lase descoperite 200 de tone de magmă cu un nivel de radioactivitate foarte ridicat, comunitatea internațională a finanțat construirea unei noi casete, mai sigure. Astfel, s-a construit o arcadă metalică, în greutate de 25 de tone și măsurând 110 metri înălțime, amplasată deasupra sarcofagului fisurat. Suma totală a fost de 2,2 mlrd. euro alocată de peste 45 de țări donatoare, prin fonduri gestionate de BERD.

În prezent, cele puțin peste 450 de unități operaționale nucleare din lume produc circa 11,0 % din producția de energie electrică, jumătate din care este reprezentată de SUA și Franța.

Locul fostului reactor de la Cernobâl. Foto: www.stiintasitehnica.com

D.S: - Cum supraviețuiesc cei care au rămas în viață?

N.E. Așa cum secretomania regimului sovietic a făcut ca pericolul imediat să nu fie cunoscut de populație, explozia reactorului 4 al centralei nucleare de la Cernobîl a provocat un număr enorm de victime, amploarea exactă a acelui dezastru nefiind cunoscută nici astăzi. Astfel, abia la 36 de ore de la producerea exploziei, au început evacuările în Pripiat, o localitate cu 50 de mii de locuitori, situată în apropiere de centrală. În mai puțin de 2 zile, norul care purta particule radioactive, de 200 de ori mai puternice decât bombele atomice de la Hiroshima și Nagasaki, a cuprins o mare parte a Europei. Cifrele estimative aduse la cunoștința opiniei publice ilustrează întreaga amploare a dezastrului. În total, circa 6,6 mln. de oameni au fost expuși radiațiilor, peste 300.000 de oameni fiind evacuați din zonele contaminate. Conform datelor oficiale, 56 de oameni au murit imediat sau în lunile ce au urmat. Dar până în 2005, au fost raportate 6.000 de cazuri de cancer tiroidian, în special în rândul copiilor și al adolescenților. Unul din cele mai ample studii despre Cernobîl, publicat de Academia de Științe din New York în 2013, arată că 985.000 de oameni au murit, în mare majoritate de cancer, efectele contaminării resimțindu-se inclusiv astăzi, la 35 de ani de la dezastrul nuclear.

Indiscutabil, cele două explozii care au zguduit reactorul nr. 4 al centralei nucleare de la Cernobîl și incendiul, care a mistuit reactorul timp de 10 zile, răspândind în atmosferă cantități uriașe de substanțe radioactive, au afectat, inițial și preponderent, populația RSS Belarus, dat fiind că până la 70 % din precipitațiile radioactive au căzut pe teritoriul acelei republici foste sovietice. Însă nici RSS Moldovenească, pe atunci încaă în componența URSS, nu a evitat efectele negative ale catastrofei, măsurările efectuate în acea perioadă atestând o creștere a radiațiilor chiar de 10.000 de ori mai mari, față de cele considerate normale. Potrivit datelor oficiale, peste 3.500 de persoane din RSS Moldovenească – oameni de rând sau militari – au fost trimiși în acea perioadă la Cernobîl, pentru a participa la lichidarea consecințelor catastrofei. Urmările acelei decizii pentru sănătatea acelor persoane și a urmașilor lor nu sunt cunoscute pe deplin nici chiar astăzi.

D.S. - Cum credeți, s-a discutat îndeajuns despre acest accident nuclear?

N.E. Pe parcursul celor 35 de ani de la dezastrul de la Cernobîl, s-a discutat mult pe tema securității și siguranței exploatării centralelor nucleare în lumea contemporană. Cu toate acestea, subiectul este departe de a fi epuizat, necesitând o atenție permanentă din partea guvernelor, a comunității științifice și a opiniei publice internaționale. Deloc întâmplător, la 8 decembrie 2016, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție specială prin care data de 26 aprilie a fost desemnată ca Ziua internațională de rememorare a dezastrului de la Cernobîl, recunoscând, astfel, că „consecințele serioase pe termen lung ale acestuia persistă încă” și invitând „toate statele membre, agențiile relevante ale sistemului ONU și alte organizații internaționale, precum și societatea civilă, să respecte această zi”.

D.S: - Poate fi ”Cernobîl” tematică de studiu în programa școlară? Are semnificație istorică?

N.E. Subiectul respectiv poate și trebuie neapărat să facă parte din Curriculum-ul liceal de istorie. În calitate de autor al manualului de Istorie universală (epoca contemporană) pentru clasele a XII-a de liceu, am tratat acest subiect în capitolul privind „Problemele globale ale secolului al XX-lea”, în special în cadrul temei privind raportul dintre om și natură. Este pe larg explicată necesitatea formării unei noi etici pentru managementul relațiilor umane cu mediul, pornindu-se de la considerentul că natura este un sistem de o complexitate deosebită, chiar impenetrabilă. Și, așa cum natura nu are un buton pentru opțiunea RESET, imposibilitatea de restabilire a sistemelor complexe la o stare anterioară constituie un argument puternic pentru perturbarea minimală a acestora.

Consecințele dezastrului de la Cernobâl. Foto:www.playtech.ro

D.S. - Ce este mit și ce este adevăr despre Cernobîl?

N.E. La timpul respectiv, propaganda oficială sovietică a vehiculat intens teza, potrivit căreia progresul tehnico-științific ar fi fost posibil doar în cadrul societății socialiste. A fost un simplu mit, de felul celui despre „viitorul luminos al omenirii”. Catastrofa nucleară de la Cernobîl a demonstrat întregii omeniri adevărul că cele două componente ale ecosistemului (noțiune introdusă în circuitul științific de botanistul englez A.G. Tanstey în 1935), – cadrul natural, cu condițiile sale fizice, și comunitatea vie, formată din populațiile celor 4.400 specii de mamifere de pe planetă care formează partea vie a ecosistemului, în care specia umană reprezintă numai una, - formează împreună, sub aspect structural și funcțional, o arhitectură unică, un sistem deschis. Devine, astfel, tot mai evident adevărul, că presiunile umane asupra sistemelor naturale ale Pământului au ajuns la un punct, în care este din ce în ce mai posibil ca ele să genereze probleme care pot fi tot mai puțin anticipate. Și dacă nu se va interveni în regim de urgență, este pe deplin posibil ca la un anumit moment, omenirea să fie pusă în fața colapsului întregului sistem.

D.S. - Vă mulțumesc pentru interviul acordat. Vă doresc multă sănătate și ne auzim cu o nouă tematică de discuție. La revedere!

A intervievat Doina Spătaru,
filiala „Ștefan cel Mare” a Bibliotecii Municipale Chișinău

Susține Natura.md: Devino Patron!