Simboluri şi tradiţii de Paşti în diferite regiuni din spațiul românesc

Simboluri şi tradiţii de Paşti în diferite regiuni din spațiul românesc

Paştele este cea mai importantă sărbătoare creştină. El şi-a păstrat până în prezent farmecul şi semnificaţia, fiind, alături de Crăciun, un moment de linişte sufletească şi de apropiere de familie. Farmecul deosebit este dat atât de semnificaţia religioasă, cât şi de tradiţii: oul pictat, iepuraşul, masa cu mâncăruri tradiţionale, cozonac, pască, miel, slujba de sâmbătă seara, cu luarea luminii.
Ultima săptămână a Postului Paştelui este cea mai importantă perioadă. Ea trebuie folosită pentru căinţă şi comemorare. Tot atunci sunt pregătite şi bucatele de Paşti. Până de Înviere toată casa trebuie să fie curată şi bucatele să fie gata, pentru ca în seara de Paşti, conform tradiţiei, toată lumea să poată merge la biserică pentru a participa la slujbă şi pentru a lua lumină. Tot de această săptămână, şi implicit de sărbătoarea Învierii Domnului, sunt legate tot felul de tradiţii şi obiceiuri.

Tradiţii olteneşti
În satul Salcia, o localitate doljeană cu numai câteva sute de locuitori, situată la aproximativ 50 de kilometri de Craiova, în Joia Mare se… încălzesc morţii. Încă de la ora patru dimineaţa, bezna şi liniştea de pe uliţe sunt spintecate de focurile şi bocetul din faţa fiecărei gospodării din satul Salcia, comuna Argetoaia. Oamenii se adună în jurul flăcărilor şi îşi amintesc de cei dispăruţi. La răsăritul soarelui, femeile pleacă spre cimitirul de peste deal. Fiecare bătrână ţine în mână câţiva coceni, pe care îi va aprinde în faţa mormântului celui dispărut, un buchet de lalele şi vase cu tămâie. Când se crapă de ziuă, lângă fiecare mormânt sunt aprinse focuri, iar unul mai mare este aprins lângă biserică şi întreţinut de toţi oamenii care au venit la cimitir pentru a „încălzi“ morţii. Cei vii încep să-i roage pe cei morţi să revină pe această lume şi să vadă ce s-a mai întâmplat în familiile lor. Bocetul bătrânelor la răsăritul soarelui, mirosul de tămâie şi de fum continuă zeci de
minute. Când s-a scurs şi ultima lacrimă în amintirea celor dispăruţi, localnicii alimentează focul central din apropierea cimitirului cu resturile de coceni care le-au mai rămas şi pleacă spre casă, unde fac colaci şi cozonaci pe care să-i dea de pomană. 

De Paşti, româncele pregătesc pasca…
De asemenea, de Paşti românii pregătesc tot felul de mâncăruri tradiţionale, printre ele numărându-se şi celebra pască, pe care gospodinele o coc fie în Joia Mare, fie în ziua de sâmbătă pentru ca ea să fie proaspătă de Paşti. Pasca are forma rotundă (în amintirea scutecelor pruncului Iisus), sau dreptunghiulară (forma mormântului său). Pasca poate fi simplă, având doar zimţi pe margine, sau poate avea împletituri. În acest caz, pe margini şi în mijloc se fac împletituri din aluat, cea din mijloc având forma de cruce, în amintirea crucii pe care a fost răstignit Iisus. Acest tip de pască se numeşte „pasca cu cruce“. Pentru cei mici se fac păscuţe. La pască se pun şi brânză de vaci, gălbenuş de ou, stafide, uneori zahăr şi scorţişoară.

Ouăle de Paşti
Cele mai importante elemente al mesei de Paşti rămân însă ouăle roşii. Vopsitul ouălor se întâlneşte pretutindeni. Se ştie că, în antichitate, persanii şi egiptenii mâncau ouă colorate primăvara, când serbau începutul anului. Popoarele din sud-estul Europei vopsesc ouă roşii, culoarea sângelui lui Hristos, pe când în Occident se folosesc toate culorile, în nuanţe vii, ele simbolizând trezirea naturii la viaţă. Există şi variaţiuni pe aceeaşi temă: polonezii şi ucrainenii, asemenea românilor, obişnuiesc să încondeieze ouăle, iar din Austria există obiceiul de a imprima câte o frunză pe ouăle colorate… 

Ouăle încep să fie vopsite în gospodăriile de pe meleagurile mioritice încă din Joia Mare. Dacă iniţial se făceau doar roşii, ele au început să fie vopsite şi în alte culori  - galben, verde, albastru şi negru. La sate, ouăle se colorează cu ajutorul vopselelor obţinute pe cale naturală, din plante. În general, ouăle se vopsesc întâi in culoarea galbenă, pentru că celelalte culori prind mai bine peste galben. Excepţie fac ouăle vopsite albastru.

Ouăle galbene, numite şi „gălbineală”, „gălbinare”, „gălbinete” sau „gălbinele”, se colorează cu o vopsea obţinută din frunze sau scoarţă de măr pădureţ, din laptele câinelui, diferite specii de răchită, romaniţă sau coji de ceapă. 

Ouăle roşii, numite şi „roşele”, „ruşele” sau „roşetele”, se colorează cu vopsea obţinută din scoarţă de arin roşu, scorţişoară, sovârv sau pojarniţă. 

Vopseaua pentru ouăle verzi (numite şi „verdete”) se  prepară din brânduşă, seminţede floarea-soarelui, dediţel sau urzici.

Ouăle albastre („albăstrele”) se obţin din floarea-soarelui, dediţel şi surcele, însă acestea nu se fierb în apă curată, ci în borş în care se pune piatră acră şi piatră vânătă. Aceste ouă nu se colorează mai întâi în galben, precum celelalte, ci se obţin direct din ouă nevopsite.

Ouăle negre se numesc şi „negrele” sau „negrete” şi amintesc suferinţele lui Iisus pe cruce. Vopseaua se obţine din surcele, scoarţă de arin negru şi coajă de nuc. Aceste ouă se obţin din ouă colorate iniţial în galben, apoi în roşu şi abia apoi în negru.

Obiceiuri la români
Vechile obiceiuri, transmise din generaţie în generaţie, spun că acei călători sau cei care se găsesc departe de casă în ziua de Paşti mănâncă, în loc de anaforă, muguri de salcie sau de măr. De asemenea, ciocnitul ouălor trebuie să se facă după reguli stricte: persoana mai în vârstă (de obicei bărbatul) ciocneşte capul ouălui de capul celui ţinut în mână de partener, în timp ce rosteşte cunoscuta formulă „Hristos a Înviat”, la care se răspunde „Adevărat a Înviat”. Există şi credinţa că aceia care ciocnesc ouă se întâlnesc pe lumea cealaltă. În tradiţia populară de la noi, ouăle de Paşti sunt purtătoare de puteri miraculoase: vindecă boli, protejează animalele din gospodărie, te apără de rele. În unele regiuni există şi tradiţia udatului. Luni dimineaţa, flăcăii merg cu o cofă cu apă la casele unde sunt fete nemăritate şi dacă le găsesc dormind, aruncă apă pe ele. Fetele le dau cele mai frumoase ouă şi pască sau cozonac. În unele locuri, flăcăii prind fetele când ies din casă şi le duc la o apă, unde le udă, aruncându-le chiar în ea. Se crede că fetele udate se vor mărita repede.