Marele meu regret e că la 27 august 1991 n-a fost declarată Unirea Basarabiei cu România

Nicolae Bulat s-a născut la 10 februarie 1952, în satul Cureşniţa, raionul Soroca. Este profesor, muzeograf, istoric și scriitor,deţinător al mai multor distincţii, printre care şi cavaler al Ordinului „Steaua României”. De mai mulţi ani, lucrează ca director al Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroca.

- Domnule Nicolae Bulat, preotul buzoian Mihail Milea, cetățean de onoare al raionului Soroca, spunea că sunteți un rebel din orașul cetății de pe Nistru, portavoce a românismului, un mare român, pilon al neamului românesc, al limbii române; că vă aflați în slujba unui ideal de suflet: Unirea României cu Republica Moldova. Dar mie îmi place să spun că Nicolae Bulat este pârcălabul Cetății Soroca, iar prin asta cred că cuprind toate calificativele părintelui Milea. Ce gânduri îl frământă azi pe pârcălabul Bulat atunci când deschide porțile valorosului monument istoric de pe mal de Nistru, monument cu șanse reale de a intra în circuitul turistic european?

- E-he! Gânduri multe… Totuși, mă bucur că, în perioada 2012 – 2015, Consiliul raional Soroca, în parteneriat cu Primăria Soroca, a implementat la Cetate proiectul transfrontalier „Bijuterii medievale – cetățile Hotin, Soroca și Suceava”, proiect finanțat de Uniunea Europeană. S-a restaurat atunci intrarea în Cetate la toate nivelurile.

Una din marile probleme ale cetății noastre este umiditatea, pe care, parțial, am rezolvat-o. De asemenea, în cadrul proiectului, am ridicat acoperișurile, căci mai mult de 200 de ani a tot plouat și a nins peste turnuri. Umezeala se vedea și în exterior, deși grosimea zidului este de trei metri.

După deschiderea cetății renovate, în 2015, a urmat un an teribil - numărul vizitatorilor crescuse vertiginos. În acel an, pe parcursul sezonului turistic, am lucrat fără de zile de odihnă. În toate sâmbetele și duminicile eram la cetate ca să-mi ajut colegii. De atunci, numărul vizitatorilor este în descreștere. Anul acesta avem mai puțini de cât anul trecut. Posibil, asta și din cauza că „ȘorHeilandul” din Orhei ne-a luat o parte din copiii care veneau la Soroca.

În prezent Consiliul Raional participă la un nou concurs transfrontalier pentru Cetatea Soroca. Ne dorim restaurarea cazematelor, intrarea, o parte din galeria cu 3 nivele, care ne va permite inaugurarea mai multor expoziții, cu organizare de diferite manifestări culturale, a unui concept de viață de străjeri la margine de Țară. Dar menționez că și în prezent Cetatea este locul unde Consiliul Raional Soroca și Primăria municipiului Soroca organizează diferite activități culturale: „La Nistru la mărgioară”, „Trandafir de pe Cetate”, „Comemorarea lui Ștefan cel Mare și Sfânt”, Festivalul medieval „Al Cincilea Turn” (care va avea loc la 27-28 august 2019), dar și multe alte activități la care Muzeul Soroca participă ca partener sau organizator.

Cetatea Soroca, simbolul orașului. Foto: Alecu Reniță

- La propunerea aceluiași preot Mihail Milea, vi s-a acordat titlul de „Cetăţean de onoare al Judeţului Buzău”. Cine este preotul Milea și cum ați reușit să înnodați atât de bune relații de colaborare între orașele Soroca și Buzău din România?

- Bunul nostru prieten și frate Mihail Milea s-a născut la 23 aprilie 1958, în toiul primăverii, când privighetorile anunțau că la Câmpeni a văzut lumina zilei cel care își va dedica întreaga sa viață slujirii oamenilor. Este preot, profesor la Seminarul Chesarie Episcopul din Buzău, doctor în teologie. Părintele Milea, cunoscut pe ambele maluri ale Prutului, este un misionar ce poartă în desaga lui mai multe reușite sociale și culturale.

Cel mai important proiect al său este Catedrala Sfântul Sava de Buzău, clădire ce rivalizează prin arhitectura sa cu Catedrala Episcopală din Buzău. Grandiosul locaș sfânt are la subsol „Bisericuța copiilor”.

În 2002, fiind invitat de către regretatul Alex. Oproescu, directorul Bibliotecii Județene „V. Voiculescu” pentru a lansa cartea „Județul Soroca: file de istorie”, am avut ocazia să vizitez împreună cu doamna Ana Bejan, atunci prefect de Soroca și un mare promotor al Unirii Basarabiei cu România, Catedrala Sfântul Sava, aflată în construcție.

Părintele Milea a fost alături de noi la deschiderea în Soroca a primei biserici românești - Sfânta Cuvioasă Parascheva din cadrul Mitropoliei Basarabiei, preoțită astăzi de Părintele Ștefan Etodi. Soroca a mai primit un mare cadou din partea României – Biserica maramureșeană din lemn Sfinții Martiri Brâncoveanu.

Acum cincisprezece ani, în satul Stoicani din raionul Soroca a fost descoperit un mic cimitir al soldaților români morți în luptele pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupație sovietică. Cu ajutorul Buzăului, și nu în ultimul rând cu al părintelui Milea, de la o singură cruce de mormânt s-a ajuns ca fiecare erou să aibă crucea sa de mormânt. Astăzi cimitirul e transformat într-un sanctuar sfânt. Umăr la umăr, Buzăul și Soroca și-au făcut fireasca datorie față de soldații români. La acest capitol, doresc să-i menționez pe tinerii voluntari de la Liceul Ion Creangă din Soroca , care, în frunte cu doamna profesoară Olga Gherghelighiu, au lucrat și ei la amenajarea cimitirului, unde Părintele Milea se oprește de fiecare dată atunci când vine la Soroca. Cu adevărat, dumnealui este un bun cetățean al României și al Republicii Moldova.

- Pentru soroceni, spiritul național întotdeauna a fost unul emblematic. În 1918, Adunarea Generală a zemstvei din districtul Soroca a votat în unanimitate unirea Basarabiei cu România chiar înainte ca această decizie s-o ia membrii Sfatului Țării adunați la Chișinău în ziua de 27 martie. Apoi, și în anii de eliberare națională de sub imperiul sovietic sorocenii au fost foarte activi, grupuri întregi mergând la fiecare Mare Adunare Națională din Chișinău. Vă mai amintiți acele vremuri? Cât de activ era Frontul Popular și cine erau animatorii mișcării de eliberare națională în orașul de cetate Soroca?

- În 1987, la conducerea Muzeului de Istorie și Etnografie din localitate vine Svetlana Șapovalov. Diriguit de dumneaei, colectivul Muzeului organizează la cetate mai multe manifestații culturale încadrate în mișcarea democratică pentru restructurare de la sfârșitul anilor ʼ80 și în mișcarea de independență de la începutul anilor ʼ90 ai secolului XX. Cetatea Soroca devine în acele vremuri simbolul mișcării naționale pentru emancipare culturală, pentru limba română și pentru independență.

La 14 noiembrie 1988, la Soroca a fost organizat Grupul de susținere a Mișcării Democratice pentru Restructurare din Soroca. Din grupul de inițiativă au făcut parte Efim Zubcu, Mihail Rusnac, Ignat Berbeci, Vasile Mârzac, Mihai Herescu, Victor Jamba, Tudor Bogatu, Valeriu Mitrofan, Vasile Apreotesei, Andrei Baștovoi, Sergiu Gânga, Dina Bostan, Mihai Gâtlan și Ion Bostan.

La 7 ianuarie 1989, în incinta Cetății Soroca are loc prima omagiere publică a lui Ștefan cel Mare. Ea a fost dedicată biruinței asupra turcilor în bătălia de la Vaslui (1475). Grupul de inițiativă, din care făcea parte și Svetlana Șapovalov, s-a ciocnit de împotrivirea Comitetului Raional Soroca al PCM. S-a depus o muncă enormă pentru selectarea materialelor istorice și literare dedicate marelui voievod. Au fost culese materiale din lucrările lui Bolintineanu, Coșbuc, Alecsandri, Eminescu, Asachi... La pregătirea și prezentarea programului artistic și-au dat concursul artiști locali.

Liderii comuniști raionali au făcut o mare zarvă. Au cerut organizatorilor să prezinte scenariul și materialele istorice utilizate. Au convocat chiar un consiliu artistic, au susținut discuții cu organizatorii, cerându-le tot felul de explicații. S-a interzis folosirea în scenariu a cuvântului „român”. Efim Zubcu a fost invitat cu o oră înainte de începerea spectacolului la Comitetul Raional al PCM, unde a fost impus să semneze fiecare pagină a scenariului.

La ora convenită, în ziua de 7 ianuarie 1989, Cetatea Soroca a devenit neîncăpătoare de atâta lume. Spectacolul a produs o impresie profundă, a inclus și debutul ansamblului folcloric „Colinda”, condus de Tamara Boboc-Coșciug. Spectatorii au rămas frapați de curajul organizatorilor, căci până atunci în timpul sovietic nimeni nu îndrăznise să spună lucrurilor pe nume – român, România, neam românesc, limbă română, grafie latină.

Peste numai o lună – la 19 februarie 1989, în fața Cetății Soroca are loc primul miting cu genericul „Democratizarea vieții – imperativ al timpului”. La început, Consiliul executiv Soroca a respins autorizarea mitingului, dar, după mai multe insistențe, a cedat. Atunci, pentru prima dată, la Cetatea Soroca a fost citită Declarația universală a drepturilor omului, s-a pus în discuție situația lingvistică din republică, necesitatea decretării limbii moldovenești ca limbă de stat și revenirea la grafia latină.

În acea perioadă încordată, Cetatea Soroca devine un simbol al mișcării naționale, al demnității neamului românesc, simbol care deranja autoritățile sovieto-comuniste. La 10 mai 1989, Efim Zubcu, liderul Mișcării democratice pentru restructurare din Soroca, a avut o întâlnire cu autoritățile orășenești, la care a cerut autorizarea unui nou miting în fața Cetății Soroca, pe 16 mai. Autoritățile au autorizat mitingul, cu condiția ca el să aibă loc în incinta Palatului de Cultură, dar în nici un caz la cetate. A fost interzisă și arborarea Tricolorului, lucru care a fost ignorat de organizatori.

Totuși, Cetatea Soroca a continuat să fie locul preferat pentru desfășurarea manifestațiilor culturale. Pe 15 iunie 1989, la cetate a fost organizată comemorarea celor 100 de ani de la intrarea în nemurire a marelui poet Mihai Eminescu. La 15 iulie 1989 a fost omagiat Ștefan cel Mare, de la a cărui moarte se împliniseră 485 de ani. Atunci, la manifestare au participat colective de artiști amatori din raionul Soroca, de la Chișinău, a venit maestrul Vasile Iovu, expediția „Nistru-89”, în frunte cu academicianul Ion Dediu, Alecu Reniță, inclusiv multe alte personalități din oraș și raion. Pe parcursul manifestării s-au colectat fonduri pentru restaurarea Mănăstirii Căpriana. S-a adoptat unanim un demers către Consiliul executiv Soroca de a redenumi strada principală din oraș, Krasnoarmeiskaia, în strada Ștefan cel Mare.

Cetatea Soroca, simbolul orașului. Foto: Alecu Reniță

- Degrabă vom sărbători o nouă aniversare de la Declarația de Independență a Republicii Moldova. Ce regretați când comparați speranțele Dumneavoastă de acum treizeci de ani în Piața Marii Adunări Naționale cu ceea ce ne-am ales?

- Marele meu regret, al familiei mele, a prietinilor și bunilor mei cunoscuți este că atunci, la 27 august 1991, liderii mișcării naționale și deputații din parlament n-au avut luciditatea de a declara Unirea Basarabiei cu Țara, cu România, scăpată și ea din ghearele comunismului. Se știe doar că nu se intră de două ori în același râu… Nu trebuia de repetat căile de parcurs a Unirii din 27 martie 1918 în situația de la 1991. Un lucru era comun: Dumnezeu luase, pe un moment, mințile imperiului rus la 1918 și cele ale imperiului sovietic de la începutul anilor 1990. Nu am avut atunci un Stere, un Inculeț, un Mateevici, un Simion Murafa, un Vasile Săcară, pe cei 220 de delegați din plasele județului Soroca, care, la 13 martie 1918, au cerut Sfatului Țării să voteze Unirea Basarabiei cu România.

- Cum își folosește un pârcălab cetatea sa pentru a promova spiritul național, adevărul istoric al neamului nostru, dar și limba română?

- În majoritatea lor, măsurile culturale organizate la Soroca de către administrația locală au loc la Cetate. Toate sunt cuprinse de fiorul dragostei față de neam, de ținut, de Cetatea de scaun al ținutului – Soroca. Fiecare acțiune organizată la Cetate este o lecție de patriotism , de dragoste creștină, dragoste față de limbă, istorie, cultură, tradiție și obiceiuri.

Ghidajul face parte și din munca noastră de muzeografi, de la care nu mă dau în lături, cu toate că este o muncă asiduă. Nu există excursie în care să nu mă teleportez în trecut și să vorbesc vizitatorilor din partea celor care au făcut istorie: Bogdan I, Petru I Mușat, Iuga Ologul, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Boldur, Tăutul, Coste Posadnic, pârcălab de Soroca, Pârvul pârcălab, Șeptelici armașul care ne-a înstrăinat o bucată din moșia Cureșniței, Teodorașco Vartic pârcălab, Ștefan pârcălab, care semăna la minte și trup cu Esop, Vasile Lupu, Bogdan Hmelnițki, polcovnicul Rappe, Petru țarul moscoviților, dar și mulți alții.

- Ați publicat cartea „Județul Soproca. File de istorie”, iar mai recent v-a apărut volumul „În căutarea unui mare erou, Generalul Stan Poetaș”. Ce v-a făcut să-l căutați anume pe acest general?

- Satul meu de baștină este Cureșnița Sorocii, vechi, de pe timpurile lui Ștefan cel Mare, de mazili și răzeși – oameni cu demnitate. La un moment al istoriei, și anume în 1919, o delegație de gospodari din comuna Cureșnița s-a adresat către Prefectura Soroca de a schimba numele comunei din Cureșnița în General Poetaș, un act de a-l imortaliza pe un mare erou al neamului românesc, mort în luptele cu bandele bolșevice care au năvălit în județul Soroca pe la Movilău-Podolsk-Otaci și au ridicat unele sate din nordul județului Soroca la o răscoală împotriva statului român. Răscoala bolșevică a suferit eșec, dar în acele lupte a fost ucis mișelește generalul Stan Poetaș, comandantul Garnizoanei Soroca. Pământenii mei și-au dorit numele comunei General Poetaș și l-au obținut. Generalul Poetaș s-a născut la 1870 în comuna Ulmu din județul Brăila. Chiar din copilărie, a plecat, cu voia părinților, la armată, ca copil de trupă. A devenit un bun ofițer. A luptat la Topraisar, la Neajlov, la Mărășești, la Mihăileni (Botoșani). A trecut prin vâltorile războiului fără a fi atins de vre-un glonte, dar la Soroca un om rău l-a lovit din spate. Este înmormântat la Soroca. Sorocenii mei i-au ridicat un monument, apoi, după venirea comuniștilor sovietici, toți au uitat de acest mare erou.

Și iată că odată, prin 1965-1966, am găsit întâmplător un sigiliu, scăldându-mă în Nistru, la Cureșnița. Sigiliul Oficiului Poștal al Comunei General Poetaș. S-a păstrat și l-am donat Muzeului Soroca. Sigur că de la părinți știam despre soarta acelui general.

Peste vremuri, prin 2007, o mare personalitate din Ulmu, județul Brăila, domnul Alexandru Hornea, s-a pornit în căutarea generalului Stan Poetaș. Și localitatea Ulmu a purtat numele viteazului general. Am avut și o corespondență prin care i-am comunicat tot ce auzisem despre Stan Poetaș. Domnul Hornea, la rândul lui, mi-a trimis mai multe materiale despre pământeanul său…

În ianuarie 2018, un sorocean stabilit la București mi-a propus să scriu o carte cu ocazia Centenarului Unirii, dar am refuzat. Fiind la Soroca, mi-ar fi fost foarte greu, fără documente de arhivă, să duc la bun sfârșit o lucrare de calitate, dar am propus să scriu o carte despre martirul Stan Poetaș , având pregătite deja o serie de articole despre generalul nostru. Am făcut-o, dar fără vreun rezultat la București sau Ploești, de unde am avut o asigurări că pot tipări cartea. Întâmplarea a făcut ca, la Sărbătorile de Crăciun, să mă întâlnesc la Cetatea Soroca - cu cine credeți? - cu Părintele Milea. El mi-a spus să-i trimit manuscrisul în câteva zile. S-a ținut de cuvânt - în martie 2019 cartea „În căutarea unui mare erou - generalul Stan Poetaș” a fost tipărită. Asta s-a întâmplat cu ajutorul și susținerea Consiliului Județean Buzău, președinte - Emanoil Neagu, al Părintelui Milea, dar și cu ajutorul domnului general-maior Gheorghiță Vlad, care mi-a fost consultant, el dând dovadă de o bună cunoaștere a istoriei militare românești. Însuși domnul general Gheorghiță Vlad a venit cu o mică comunicare despre contribuția Armatei Române la realizarea unirii Basarabiei cu România. În martie, am avut o lansare de carte la Buzău. Surpriza acelei zile a fost decizia Consiliului Județean Buzău de a-mi acorda onorabila distincție de Cetățean de Onoare a Județului Buzău.

La început mi-am dorit ca titlul cărții să fie „În căutarea unui erou”, mai apoi m-am gândit să fie „Neica…” sau „Taica Stan”, ca, în cele din urmă, să aleg varianta de început - „În căutarea unui mare erou - Generalul Stan Poetaș”. A fost cu adevărat căutarea pornită de domnul Alexandru Hornea din comuna General Poetaș (azi Ulmu, Brăila) și a lui Nicolae Bulat din altă comună cu același nume - General Stan Poetaș (azi satul Cureșnița, raionul Soroca).

Cartea „În căutarea unui mare erou, Generalul Stan Poetaș”. Foto din arhiva personală N. Bulat

- Domnule Bulat, știu că sunteți un om respectat în Soroca, oraș vestit și ca loc de reședință a autorității romilor. Manifestă romii interes față de evenimentele noastre culturale sau politice? Ce se întreprinde la Soroca pentru a-i include mai activ în viața societății?

- Da, romii, prin liderii lor, Artur și Robert Cerari, sunt la curent cu toate evenimentele social-politice din republică. Au aspirațiile lor politice, care pot fi diferite, dar participă la alegeri. Se lucrează la Soroca cu școlarizarea copiilor de romi. Primăria municipiului implementează acum un proiect care prevede amenajarea parțială a microraionului unde locuiesc, în majoritate, romi.

- Soroca este un oraș frumos, dar există și aici foarte multe probleme de mediu, inclusiv de educație în domeniul dat. Le cunoașteți? Ele pot deveni subiecte și pentru revista noastră, care se citește în orașul de cetate, nu?

- Protejarea mediului ambiant este problema numărul unu la Soroca. Lipsa unei stații de epurare distruge farmecul peisajului sorocean . Putoarea învăluiește Cetatea Soroca, cel mai vizitat obiect turistic din oraș. Deranjează foarte mult și lipsa de cultură a multor locuitori din municipiu, care s-au deprins să nu păstreze curățenia. Avem în oraș un fel de vandali care sunt în stare să distrugă chiar și băncile din parcuri, felinarele, multe alte lucruri bune. Eu cred că, pentru aruncarea gunoiului în stradă, trebuie să se impună o amendă de cel puțin 10.000 lei. Să vedeți, într-o săptămână, Moldova ar fi cea mai curată din lume! Lumea trebuie educată să păstreze ceea ce ne-a mai rămas din natura noastră. În acest sens, îi îndemn și pe soroceni că citească revista NATURA, unde vor găsi foarte multe lucruri interesante și de folos. Totodată, îi îndemn să scrie la NATURA despre locurile frumoase din localitatea lor, despre problemele care îi frământă. Punând umărul împreună, vom salva natura din jurul nostru.

Am scris și voi mai scrie la revista NATURA, unde am publicat despre „Râul copilăriei mele” de la Cureșnița Sorocii, despre „Satul din luncă”, despre frumoasa mănăstire de la Rudi, de lângă Soroca…

Nicolae Bulat pe malul Nistrului, lângă Cureșnița. Foto din arhiva personală

- Vă mulțumim, domnule Bulat. Vă dorim noi succese. Totuși, la urmă, am plăcerea să repet cuvintele lui Emanoil Neagu, președintele Consiliului judeţean Buzău: „Am onoarea, ca un mare susţinător al Unirii României cu Republica Moldova, al revenirii „copilului cel mai mic, dar poate cel mai voinic” la patria-mamă, să acordăm titlul de Cetăţean de Onoare al judeţului Buzău domnului Nicolae Bulat. E un titlu meritat cu prisosinţă pentru toate eforturile sale de a promova, ca mare istoric şi scriitor, spiritul românesc de pe ambele maluri ale Prutului”.

Gheorghe BUDEANU

Articol publicat în numărul 330

Susține Natura.md: Devino Patron!