Bilicenii Vechi

Bilicenii Vechi
Biliceni. Clădire în stilul arhitectural neoromânesc construită în perioada interbelică. Credit: Radu Marandiuc

Sat, centrul administrativ al comunei Bilicenii Vechi din raionul Sângerei. Este situat în nord-vestul raionului, pe cursul superior al râului Ciulucul Mare. Atestat documentar în anul 1586.
 

Coordonate geografice: 47º40' lat. N, 28º03' long. E. 
Altitudinea localității față de nivelul mării – 140 m.
Suprafața satului – 2,82 km2 .
Gospodării individuale – 1136 (2004).
Populația – 3087 loc. (2004), 3190 loc. (2014).
Structura etnică: 98,67% români, 0,91% ucraineni, 0,32% ruși ș.a.
Localități din cadrul comunei: Bilicenii Vechi și Coada Iazului.
Distanțe: 15 km până la Sângerei, 115 km până la Chișinău.
Stație de cale ferată la Bălți (15 km).
 

Mențiuni documentare:

  • 7 aprilie 1586. Este primul document de atestare a satului, prin care este întărit lui Toader Bilici vel-vătag „satul lui Bilici, care se află la Ciulucul cel Mare, la Fântâna Ciobanilor, la gura Pârăului Adânc, cu loc de moară pe Ciulucul cel Mare și cu loc de prisacă la Frasini”.
  • 20 august 1588. În hotarul satului Zăvădinele se amintește și de satul lui Biliciu vătag: „în vârful Aluneilor, unde se împreunează hotarul satului Zăvădinele cu hotarul satului lui Biliciu vătag, în vârful Singereilor”.
  • 5 august 1646. Vasile Lupu voievod confirmă stăpânirea lui Andrei căpitan de curteni asupra unor părți de ocină din Bilicenii, cu loc de moară pe Ciuluc.
  • 25 mai 1669. Saulea din Biliceni ține în stăpânire a sa dreaptă ocină din Prihodiște.
  • 1774. Bilicenii, sat în ținutul Soroca, ocolul Câmpului de Sus, 48 de case, 44 de țărani birnici, 6 bejenari veniți din țin. Dorohoi, biserică de lemn slujită de un preot și un dascăl, 11 ceasuri de mers până la târgul Soroca (aproximativ 66 km – n.n.).
  • 1790. Este construită biserica Sf. Mihail pe locul bisericii mai vechi, acum fiind slujită de doi preoți.
  • 1803. Bilicenii, sat în țin. Iași, 73 de țărani birnici; bir trimestrial – 320 de lei, bir anual – 1280 lei.
  • 1817. Bilicenii se aflau în țin. Iași, ocolul de peste Răut, cu 179 de gospodării țărănești, moșia aparținând comisului Alexandru Panaite: 700 fălci de pământ lucrător, 600 fălci de fâneață, 700 fălci de pășune și 120 fălci sub vatra satului, un iaz și o moară.
  • 1859. Catagrafia consemnează pentru satul Biliceni din țin. Iași 170 de ogrăzi, cu 1095 de locuitori. 
  • 1875. Starea economică și demografică din acest an: case – 202, locuitori – 1231, vite cornute mari – 770, cai – 201, oi – 963.
  • 1897. În registrul localităților cu peste 500 de locuitori este inclus și satul Biliceni, cu 1373 de săteni (684 bărbați și 689 femei).

 

Mențiuni din sec. al XX-lea:

  • 1904. „Dicționarul geografic al Basarabiei” ne informează asupra localității: Biliceni, sat în jud. Bălți, volostea Slobozia Bălți, cu 196 de case și 790 de locuitori; țăranii posedă pământ de împroprietărire – 1777 desetine, moșierii Osmolovski – 1662 desetine și Catargi – 1665 desetine. Împrejurul satului sunt vii și grădini cu pomi. Biserica Sf. Mihail, reconstruită din piatră în 1901.
  • 1922. La reforma agrară din 1918-1924 în satul Biliceni au fost împroprietăriți 413 locuitori cu 1445 ha de pământ. 1930-1940. Populația statornică a satului o alcătuiau 2078 de locuitori, dintre care 2023 români, 28 evrei, 27 ruși ș.a. (1930). Aici își desfășurau activitatea Banca Populară, Cooperativa de consum, Cooperativa agricolă „Muncitorul”, un centru agronomic cu câmp experimental de 46 ha, școala primară mixtă, căminul cultural, poșta rurală. Învățători: A. Gașpar, E. Gașpar, I. Gavrilescu, C. Decuseară.
  • 1941-1950. Ani de război, ani de necazuri și fărădelegi: 111 bărbați și-au pierdut viața pe front, mulți săteni decedați de foame și boli infecțioase, 18 familii de agricultori, intelectuali și funcționari urmăriți, arestați și deportați în Siberia.
  • 1959-1990. Statistici demografice: 2386 loc. în 1959, 3045 loc. în 1970, 3134 loc. în 1979, 3091 loc. (1501 bărbați și 1590 femei, dintre care 3064 români, 11 ucraineni, 9 ruși, 5 găgăuzi ș.a.) în 1989.

Onomastica. Denumirea satului reprezintă numele de grup bilicenii, derivat cu suf. -eni al eponimului Bilici, numele topic însemnând la origine „locuitori pe moșia (în satul) lui Bilici”. Legenda satului: „Biliceniul e sat vechi, de pe vremea domnitorilor moldoveni, era stăpânit de mari demnitari și slugi domnești. Buneii și părinții noștri i-au apucat pe cei de mai încoace, erau niște boiernași ca alde Catargi și Oganovici, de la care s-au luat pământuri și s-au dat la oameni cele 84 de nadeluri a câte 9,5 desetine nadelul. De Bilici am auzit, dar acesta a fost la începutul începuturilor” (Mihail Nani, născut în 1909).

Numele comun al sătenilor: bilicean, biliceană (biliceancă); biliceni, bilicene (bilicence); variante istorice: bilicenean, biliceneană (biliceneancă); biliceneni, bilicenene (bilicenence). Nume de familie frecvente în localitate: Balan, Băitoiu, Bârsan, Bezărău, Bordeianu, Cărăman, Cărăuș, Ciobanu, Crăciun, Dărăban, Decuseara, Dodiță, Donțu, Fotescu, Guzun, Harea, Holban, Hrișcă, Litră, Matei, Mereuță, Moroz, Nani, Netedu, Negruță, Păpușoi, Pralea, Prepeliță, Rădiță, Rusu, Sasu, Stroiescu, Surdu, Tabără, Tofan, Ulmadă, Urschi, Vasilache, Volintiru, Zberea. 

Nume de locuri din hotarul satului: Bulhacele, Călimănelul, Fantalul, Hârtopul, La Plop, Movila Cucului, Podul lui Calman, Râiaoasa, Rohatca, Sărăturile, Valea Grădinilor, Valea Jălăboaiei, Valea Stărpului.

 

Prof. Anatol EREMIA
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 341