Crezând că e fericit
natura.md
Sep 27, 2023 03:13
1014
0
La început a fost patefonul. L-a adus tata din armată, năucind-o pe maică-mea când a văzut cutia aceea de lemn îmbrăcată în pânză violetă care cânta. Așa cum cântau țiganii de la Zârnești. Dar țiganii nu se vedeau nicăieri. Doar o cutie din lemn învelită în pânză violetă și un disc care se rotea, se rotea. Și era atâta fericire în ograda noastră, atâta fericire.
După un timp, pe tata a încetat să-l mai intereseze patefonul. Cutia de lemn a intrat în împărăția copilăriei noastre, iar noi o târam pe sub pomii unei veri imposibil de stins, roteam și roteam de o manivelă, încercând să prindem cuvinte printre scârțâitul și șâșâitul unui ac atât de ușor de înlocuit cu un cui. Și țiganii de la Zârnești plecaseră parcă din satul nostru.
Un pic mai târziu tata a cumpărat radiolă. Nu mai rotea nimeni de manivelă, avea locul ei pe o masă, iar mama o acoperea cu o pânză albă pe care, într-o iarnă a cusut, cu toată răbdarea ei, flori roșii, flori albastre. Cânta într-o limbă pe care nu o deslușeam. Era duminică și tata asculta, alături de badea Pavel, ultimele știri. Se întâmplase ceva în Cehoslovacia, iar ei erau tineri de tot. Tineri, numai buni de dus la război.
În una din zile, tata a adus acasă un disc. Mic. Mai mic decât fundul de mămăligă. A ridicat capacul de lemn și a atins acul de disc.
„Păpușică, păpușoi,
Că-i de trai acum la noi.
În rochiță de mătasă,
Intră tu la noi în casă,
A belșugului mireasă.”
Era fericit. Nu știu ce înțelegea el, nu știu dacă căuta cuvinte în cântecul lui Sulac, dar acul ajungea la capătul firelor lipite unul de altul și tata îl aducea la început. „Păpușică, popușoi, Că-i de trai acum la noi...”
Aveam o casă din stuf și o cuhne în fața ei, o ogradă pe care o măturam în fiecare sâmbătă și câteva oi cuminți. Îmi părea bine că oile noastre-s cuminți și că seara, când le aducea ciobanul de pe deal, nu încurcau poarta.
Dar Sulac cânta și cânta.
S-a pierdut discul acela nu știu pe unde. Abia mai târziu, regretatul Mihail Murzac, mi-a dăruit unul din cele pe care le avea el pe acasă. L-am dus la Chicago, l-am băgat sub capacul unui pick-Up care îți simte pașii prin casă și l-am auzit pe Sulac.
„Păpușică, păpușoi,
Că-i de trai acum la noi.”
„Porumbiștii din Iowa,
Popușoiul din Moldova,
Te-au mutat pe treapta-a doua...”
Am fost și în Iowa. Era toamnă, era târziu, dar Iowa, așa mare cum e, era acoperită cu porumb pornit să bată spre ruginiu. Doamne, cât porumb! Nu a văzut Moldova de când e ea atâta porumb. Și mă-ntrebam atunci: „Oare au ei vreun cântec pe care să stea acolo, un american, în casa lui acoperită cu stuf, și să-l asculte. Ca să-nțeleagă și el că e fericit.” Nu știu.
Porumb, porumb, porumb. Și tata, îmbrăcat în cămașa lui spălată de mama, crezând că e fericit. Dar poate era.
Autor: Constantin OLTEANU
Articol publicat în revista NATURA, nr. 379
Susține Natura.md: Devino Patron!
