Orașul–caleidoscop

Orașul–caleidoscop
Arcul de Triumf din parcul Cinquantenaire, monument simbolic din inima Cartierului European al Bruxelles-ului. Foto: Sorenela Reniță

Azi mi-a scris Anna, o prietenă din Norvegia. Mie și Anneliei, o amică din Suedia/Marea Britanie (familie mixtă). Ne-a povestit cum, într-o noapte, a visat că se terminase pandemia și că revenise
la căsuța în care locuisem toate împreună în orașul-caleidoscop, iar noi eram acolo, de parcă nici nu plecasem. A trecut aproape un an de când am închis, cu o oarecare reticență, acea ușă bleumarin, însă și eu mai visez, uneori, cu ochii deschiși, la ce se află dincolo de ea. Cea mai frumoasă primăvară și…operațiunea „Bruxelles 2”.

„De ce doi?”, vă-ntrebați? Pentru că n-a fost nici pe departe dragoste la prima vedere. Cu această capitală a mașinilor diplomatice am făcut cunoștință prin vara lui 2014. Mi-a rămas o perioadă îndelungată în amintire drept un oraș în care nu prea mi-ar plăcea să stau mai mult de câteva zile. Curățenia stradală deficitară de atunci, pentru mine, îi știrbise din imagine. Dar, ironia sorții... Activarea propriu-zisă a „operațiunii” a pornit la jumătate de februarie 2019, cât vizitam Stockholm-ul („Orașul regăsirii de sine”, numărul din noiembrie 2019). Eram anunțată că în urma unui concurs extrem de riguros (din aprox. 9000 în prima etapă – 650 în total) fusesem acceptată pentru un stagiu profesional (absolut memorabil) la Comisia Europeană. Două săptămâni mai târziu, primăvara începea cu…Bruxelles, cum ar zice trupa Holograf.

Bruxelles-ul inundat de arborii în floare. Foto: Sorenela Reniță


* * *
Descoperind treptat multiplele „fețe” ale orașului, m-am întrebat deseori, mergând pe jos între casă (Mérode) și locul de muncă (Maelbeek/Arts-Loi)…cum voi putea, oare, să le cuprind în cuvinte? Cum voi reuși să surprind măreția neoclasicului Arc de Triumf (sub care treceam aproape zilnic) din cunoscutul Parc du Cinquantenaire? Sau rondourilefericite de lalele? Dar ritmurile de salsa prezente, ocazional, pe coridorul exterior Muzeului Aviației (dansul îți dă aripi, pare-se)? Ori lumea automobilelor doar la un…arc distanță – în clădirea (geamănă, cred) paralelă muzeului? Apropo, căutând parcul pe hartă, veți putea observa că respectă legea simetriei. Și asta nu e singura lege de care se ține…căci, traversându-l pe mijloc dintr-un capăt în celălalt, veți remarca faptul că „dă” în Rue de la Loi (Strada Legii/Justiției). 

Urmează ministere („Directorates-General”, mai exact) peste ministere și nu doar. De aici, cartierul european se deschide în splendoarea sa. Descoperind treptat multiplele „fețe” ale orașului, m-am întrebat, deseori, la sensul giratoriu Robert Schuman (unul dintre arhitecții UE)…cum voi putea, oare, să le cuprind în cuvinte? Cum voi reuși să descriu sentimentul acela intangibil, care te copleșește când pe instituția din stânga te întâmpină, luni la rând, culorile steagului tău alături de mesajul „Președinția României la Consiliul Uniunii Europene”? Sau cum discuțiile/prezentările/conferințele (și chiar prânzurile) au, parcă, un gust mai bun în Berlaymont, epicentrul Comisiei Europene, puterea executivă a Uniunii? Dar străduțele lăturalnice, inundate de copaci în floare, pline de case romantice în stil Art Nouveau care se-mbrățișează strâns-strâns una pe cealaltă? Ori toate piețișoarele și spațiile verzi din jurul clădirilor de „oglinzi”? Ajungând la locul de muncă, las următoarea serie de frământări „scriitoricești” după ora 18.00, când se va auzi constant „Bonne soirée!” („O seară bună!”) la ieșirea din numărul 56. Descoperind treptat multiplele „fețe” ale orașului, m-am întrebat, deseori, într-o joi (tradiție a eurocraților), socializând, după lucru, în Place du Luxembourg, lângă esplanada Parlamentului European… cum voi putea, oare, să le cuprind în cuvinte? Cum voi reuși să redau, măcar un pic, o asemenea diversitate de naționalități, caractere, locuri, sentimente, istorii etc. (mottoul Uniunii Europene este, de altfel, „Uniți în diversitate”)?

Catedrala Sf. Michael şi Sf. Gudula din Bruxelles. Foto: Sorenela Reniță

Dar, haideți să lăsăm sacourile pe umerașe. Să ieșim din Place du Luxembourg, pe lângă Palatul Regal (deschis aproximativ o lună, în perioada verii). O să ne prindă, cel mai probabil, un val de ploaie. Al 10-a în ultima oră – nimic neobișnuit. După care…un val de soare. Vânt. Încă „niște” ploaie. Încă „niște” soare. Toate împreună. Și…apusul pe Mont des Arts („Muntele Artelor”, un fel de belvedere). Înainte de aceasta, pictorul René Magritte ne transmite, prin păsările sale suprarealiste, un răvaș – să mușcăm din „mărul cunoașterii” în muzeul de lângă noi, dedicat pictorului. O vom face sâmbătă, să avem suficient timp la dispoziție. Până atunci, putem mușca, însă, dintr-o delicioasă gofră cu fructe și frișcă.

Dar mai e ceva…ceva care ne (în) cântă. Și nu vorbim acum de mâncare, ci de clădirea care, parcă ea însăși, este o melodie – Muzeul Instrumentelor Muzicale. Personal, cred că e una dintre cele mai faine din Bruxelles atât ca piesă arhitecturală, cât și ca substanță/conținut/organizare. Mai departe, de pe platforma cu scări, covorul de flori vă va fura privirea. Apoi turnul alb al primăriei, din depărtare, vă va sustrage atenția, căci „înfige” întunecimea norilor, de parcă încearcă să facă loc și luminii. 

Clădirea vechii farmacii Delacre. Foto: Sorenela Reniță

Ne îndreptăm în direcția respectivă – Grand Place (Piața Mare). Până a ajunge acolo, însă, ne vom „confrunta” cu vitrinele magazinelor scăldate în suvenire care mai de care cu Manneken Pis (am auzit că și el poartă mască zilele astea) ori, dacă ești norocos, Atomium. Parcă mi-ar fi plăcut, totuși, să întâlnesc și niște miniaturi ale serelor regale din Laeken (măcar câteva fragmente din ele). Într-un final, Piața Centrală, monument al Patrimoniului UNESCO, ne prezintă, grațioasă, ca lebăda ce se află pe una dintre construcțiile ei, „dantelăria” sa nobilă. Primăria, Muzeul Orașului,
Casa Breslelor ș.a. îmbracă elegant inima Bruxelles-ului. Felinarele care, încet, se aprind, îi dau un aer misterios, ca al unei domnișoare, ce-și ascunde o parte din chip în spatele unui evantai. Lumea s-a așezat pe caldarâm și savurează venirea serii.

Casa breslelor din inima Bruxelles-ului. Foto: Sorenela Reniță

Să-ncheiem scurta noastră călătorie, trecând prin imensele Galerii Regale Saint-Hubert și coborând pe un culoar stradal cu numeroase restaurante. E o ocazie specială, așa că hai să alegem o terasă și să ne bucurăm de o porție de midii împreună cu un pahar de Leffe Triple ori, poate…un Duvel Tripel Hop?

Știți…descoperind treptat multiplele „fețe” ale orașului, m-am îndrăgostit și am lăsat cuvintele să se cuprindă, cu drag, între ele.

* * * Azi mi-a scris Anna. Și tot azi, ștergând praful prin casă, mi-a căzut, accidental, micuțul meu caleidoscop, rostogolindu-se de pe masă. L-am ridicat. Demult nu mă mai uitasem prin el. L-am agitat, după care l-am dus la ochi. Atunci am știut. Printre piesele acelea foarte diferite, complexe, viu colorate, sensibile la mișcări, dar care, de fiecare dată, se aliniau atât de frumos în reflexii…(re)vedeam Bruxelles-ul.

P.S. Pentru când vom depăși aceste vremuri tulburi: Intrarea în anumite muzee este gratuită în primele zile de miercuri și duminică din lună.
P.P.S. Pentru post-carantină: În week-end, biletele dus-întors la tren sunt la jumătate de preț.

 

Sorenela RENIȚĂ

Articol publicat în numărul 338